CSJ. Decizia nr. 2946/2003. Contencios. Anulare decizie M.F.si act vamal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2946/2003
Dosar nr. 120/2003
Şedinţa publică din 1 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 14 iunie 2002, SC S. SRL Bucureşti a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Vămilor – Direcţia Regională Vamală Constanţa – Biroul Vamal Constanţa, solicitând anularea deciziei nr. 313 din 17 mai 2002 şi a actului constatator nr. 92 din 21 martie 2002, prin care s-au stabilit în sarcina sa obligaţiile bugetare: 5.781.494.880 lei, taxe vamale, 1.098.484.027 lei T.V.A., 430.168.059 lei, majorări de întârziere aferente debitelor.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că actele atacate sunt nelegale, datorită aplicării eronate a dispoziţiilor HG nr. 1305/2001 atât de către autoritatea vamală care a întocmit actul constatator ulterior pentru importul efectuat la 31 ianuarie 2002 (când s-a dat liber la vamă în baza HG nr. 1305/2001), cât şi de autoritatea publică centrală care a menţinut toate obligaţiile stabilite în sarcina sa. În acest sens, reclamanta a arătat că actul normativ prevede expres că se aplică pe tot anul 2002, iar nu numai de la data publicării.
Totodată, reclamanta a susţinut şi că nu datorează majorările de întârziere, autoritatea vamală fiind răspunzătoare pentru suma stabilită cu acest titlu, culpa aparţinându-i pentru întârzierea comunicării sumelor care, în opinia acesteia, sunt datorate bugetului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 967 din 21 octombrie 2002 a respins ca nefondată acţiunea reclamantei, reţinând, în esenţă, că HG nr. 1305/2001, publicată la 4 ianuarie 2002, se aplică începând cu această dată şi până la finele anului 2002, iar nu şi pentru importul efectuat la 31 ianuarie 2002. S-a mai reţinut că majorările de întârziere se datorează în baza dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 141/1997.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs societatea comercială reclamantă, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi art. 32 şi 61 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României.
Printr-un prim motiv de recurs, agentul economic susţine că instanţa de fond a interpretat greşit atât prevederile art. 1 al HG nr. 1305/2001, cât şi cele ale art. 78 din Constituţia României, ajungând la concluzia eronată potrivit căreia actul normativ menţionat se aplică de la data publicării sale, iar nu pentru tot anul 2002.
Totodată, se mai susţine că prin neaplicarea strictă a textului de lege, se încalcă şi principiul anualităţii bugetare, prevăzut de art. 137 alin. (2) şi, în acelaşi sens, prevederile art. 75 şi 76 din Legea nr. 72/1996, a finanţelor publice.
Cel de-al doilea motiv de recurs vizează calculul majorările de întârziere, în opinia societăţii comerciale recurente, acestea nefiind datorate pentru perioada 3 ianuarie 2002 – 28 martie 2002, dispoziţiile art. 61 alin. (3) şi cele ale art. 32 pct. 2 din Legea nr. 141/1997 fiind în sprijinul motivelor sale de recurs.
Examinând sentinţa atacată în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 78 din Constituţia României, legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei, iar potrivit art. 107 alin. (4), hotărârile adoptate de Guvern se publică în acelaşi monitor, nepublicarea acestora din urmă atrăgând inexistenţa acestora, cu excepţiile prevăzute în teza ultimă a acestui text. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile HG nr. 555/2001, pentru aprobarea Regulamentului privind căile procedurale pentru supunerea proiectelor de acte normative, spre adoptare Guvernului.
Mai mult, conform dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, legea dispune numai pentru viitor, cu singura excepţie, aceea a legii penale mai favorabile.
Coroborând dispoziţiile acestor texte constituţionale şi legale se constată, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond, că actul normativ nu poate fi interpretat, în sensul că acesta dispune şi pentru trecut, deci pentru perioada anterioară publicării lui.
De altfel, potrivit art. 1 din HG nr. 1305/2001, privind exceptarea şi reducerea temporară de la plata taxelor vamale la unele produse de import, „taxele vamale aplicate la importul produselor agricole şi industriale în anul 2002, sunt cele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre", cu menţiunea că „anexa se publică ulterior", iar în conformitate cu art. 2 din aceeaşi hotărâre, „reducerea sau exceptarea de la plata taxelor vamale pentru importul produselor agricole şi industriale prevăzute în anexă se aplică până la data de 31 decembrie 2002 inclusiv". Anexa la HG nr. 1305/2001 a fost publicată în Monitorul Oficial, rectificată la 10 ianuarie 2002 (M. Of. nr. 4/04.01.2002) şi modificată prin HG nr. 633/2002 (M. Of. nr. 460/28.06.2002).
Prin urmare, la data importului, nefiind publicată nici HG nr. 305/2001, nici anexa la aceasta, respectivele acte normative erau inexistente atât pentru autoritatea vamală, cât şi pentru agentul economic şi deci, inaplicabile. Aceasta cu atât mai mult, cu cât, teoretic nu erau şi nu puteau fi cunoscute produsele la care se referă facilităţile acordate.
În plus, atât modificările ulterioare, cât şi referirea la ultima zi a perioadei la care se referă aceste acte normative este de natură a contrazice categoric susţinerea recurentei-reclamante cu privire la interpretarea dată de aceasta, sintagmei „în anul 2002".
Totodată, se constată că interpretarea dată de instanţa de fond prevederilor HG nr. 1305/2001 nu este de natură a încălca dispoziţiile art. 137 alin. (2) din Constituţie, cât şi cele ale art. 75 şi 76 din Legea nr. 72/1996, care se referă la bugetul de stat şi exerciţiul bugetar, precum şi la durata anului financiar, ceea ce nu se confundă cu aplicabilitatea unor acte normative vizând tocmai „exceptări sau reduceri temporare" de la plata unor obligaţii bugetare ce constituie, de regulă, surse de venit bugetar.
Cu privire la al doilea motiv de recurs, se reţine că nici acesta nu este fondat.
Pe de o parte, se constată că dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 141/1997 se referă la informaţia scrisă privind aplicarea tarifului vamal care obligă autoritatea vamală numai în privinţa clasificării tarifare, informaţie care se eliberează în condiţiile art. 31 C. proc. civ. şi la cererea scrisă a persoanelor interesate, iar nu de la situaţia în care autoritatea vamală, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, are dreptul să efectueze controlul vamal ulterior al operaţiunilor.
Cum în cauză ne aflăm în această din urmă situaţie, se constată că sunt aplicabile, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond, dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 141/1997.
Este adevărat că prin art. 61 alin. (3) C. vam. s-a instituit termenul de 7 zile de la comunicarea diferenţelor în minus, la determinarea ulterioară a taxelor vamale cuvenite bugetului de stat, termen acordat în vederea achitării diferenţelor ce are natura unui termen de graţie, iar nu de dată de referinţă pentru calculul majorărilor în cazul neplăţii, căci potrivit aceluiaşi text, în cazul neachitării diferenţelor, majorările de întârziere „sunt aferente acestei diferenţe, în cuantumul stabilit de lege".
În plus se constată că atât actul constatator, împreună cu modalitatea de calcul a majorărilor de întârziere, cât şi notificarea au fost comunicate agentului economic, iar acesta nu a administrat nici o dovadă, în sensul că a făcut vreo plată în termenul prevăzut de lege.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, iar motivele de recurs nefondate, se va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC S. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 967 din 21 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2945/2003. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 2948/2003. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
