CSJ. Decizia nr. 2943/2003. Contencios. Anulare ordin Ministerul de Interne. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2943/2003
Dosar nr. 2079/2001
Şedinţa publică din 1 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 9 martie 2001, reclamantul T.M., cetăţean iordanian de naţionalitate palestiniană, a solicitat anularea Ordinului nr. 1280 emis de Ministerul de Interne, în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor la 18 decembrie 2000, prin care a fost declarat cetăţean indezirabil pentru România o perioadă de 5 ani.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că ordinul atacat este nelegal, întrucât nu a săvârşit fapte care să justifice ridicarea dreptului de şedere în România.
Totodată, a arătat că a absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universităţii „Ovidius" din Constanţa şi se află în al treilea an de specializare ortopedie–traumatologie în cadrul Spitalului Judeţean Constanţa, este căsătorit, soţia sa fiind medic în cadrul aceluiaşi spital şi are doi copii, ambii născuţi în România.
Prin sentinţa civilă nr. 456 din 10 aprilie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii pe calea contenciosului administrativ, a admis acţiunea reclamantului şi a anulat ordinul ministerului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că actul administrativ în litigiu, nefiind un înscris referitor la siguranţa naţională, poate fi atacat în justiţie pe calea contenciosului administrativ, astfel încât este neîntemeiată excepţia invocată de pârât privind inadmisibilitatea acţiunii.
Pe fondul cauzei, instanţa a constatat că ordinul atacat nu este motivat în fapt, pentru a justifica măsura dispusă, declararea reclamantului ca indezirabil pentru România pe o perioadă de 5 ani şi aducând atingere drepturilor cetăţeanului străin recunoscute de lege, se impune a fi anulat.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâtul a învederat inadmisibilitatea acţiunii, în raport de prevederile art. 2 lit. a) teza III din Legea nr. 29/1990, potrivit cărora nu pot fi atacate în justiţie actele administrative referitoare la siguranţa internă şi externă a statului.
Totodată, recurentul a învederat că, în cauză, ordinul atacat a fost emis conform art. 4 lit. a) şi d), cu referire la art. 20 din Legea nr. 25/1969, ca urmare a faptului că reclamantul a desfăşurat activităţi din cele prevăzute de art. 3 lit. i) şi l din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională şi că în acelaşi sens sunt şi prevederile art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, cele ale art. 13 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, precum şi Recomandarea Consiliului Uniunii Europene privind practicile pe linie de expulzare şi situaţiile în care notificarea către străin a motivelor nu este obligatorie.
Tot pe fondul cauzei, recurentul a arătat că nemotivarea ordinului este consecinţa faptului că măsura dispusă s-a întemeiat pe motive de securitate naţională, raţiuni care subzistă şi care impun ridicarea dreptului de şedere în România pentru reclamant.
Printr-un alt motiv de recurs, se susţine că instanţa de fond ar fi trebuit să-şi exercite rolul activ şi să facă aplicarea art. 173 C. proc. civ.
Se mai precizează că Decizia nr. 225 din 16 noiembrie 2000 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 25/1969 privind regimul străinilor nu mai sunt în vigoare, are caracter obligatoriu doar pentru viitor, neputând retroactiva.
Examinând cauza în raport de motivele invocate şi având în vedere prevederile art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune casarea sentinţei şi respingerea acţiunii.
Primul motiv de recurs invocat de pârât, greşita respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, nu este întemeiat, Curtea urmând a menţine soluţia adoptată sub acest aspect de instanţa de fond.
Astfel, ordinul atacat, deşi este un act emis în exercitarea atribuţiilor pe care legea le recunoaşte Ministerului Administraţiei şi Internelor în domeniul siguranţei naţionale, cuprinde o măsură administrativă cu caracter individual, comunicată persoanei vizate, putând fi contestat pe calea contenciosului administrativ, conform Legii nr. 29/1990.
Pe fondul cauzei, criticile formulate de pârât sunt întemeiate, din probele administrate în cauză rezultând că măsura declarării reclamantului ca indezirabil pe o perioadă de 5 ani a fost dispusă cu respectarea formelor şi procedurilor legale.
Astfel, instanţa de fond a constatat, în mod eronat, nelegalitatea ordinului atacat, pe considerentul că nu au fost menţionate faptele reţinute în sarcina reclamantului ca reprezentând ameninţări la adresa siguranţei naţionale.
Aceste fapte sunt prevăzute de art. 3 lit. i) şi l din Legea nr. 51/1991 şi art. 4 din Legea nr. 25/1969 privind regimul juridic al străinilor în România, dispoziţii pe care s-a întemeiat ordinul atacat.
Referitor la conţinutul informaţiilor respective, prin art. 10 din Legea nr. 51/1991, privind siguranţa naţională a României, s-au reglementat condiţii speciale de comunicare, instanţa judecătorească nefiind enumerată printre autorităţile publice cărora le pot fi comunicate asemenea informaţii, cum de altfel, nu este instituită nici obligaţia comunicării lor către persoana vizată.
Într-adevăr, conform art. 18 din Legea nr. 29/1990, dispoziţiile acestei legi se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, iar potrivit dispoziţiilor art. 129 din acest cod, judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză.
Totodată însă, conform dispoziţiilor art. 173 pct. 2 C. proc. civ., instanţa va respinge cererea de înfăţişare a înscrisului în întregime sau în parte, în cazul când prezentarea acestuia ar încălca îndatorirea de a păstra secretul.
Din actele depuse de pârât în recurs, rezultă că dreptul de şedere al reclamantului pe teritoriul României a fost limitat pentru raţiuni care ţin de ameninţarea pe care o reprezintă acesta pentru siguranţa naţională, în care sens s-a dispus declararea ca persoană indezirabilă pe timp de 5 ani.
Cât priveşte Decizia Curţii Constituţionale nr. 225 din 16 noiembrie 2000, invocată de reclamant în apărare şi reţinută de instanţă pentru a justifica soluţia adoptată, această decizie nu are aplicabilitate în cauză.
Măsura contestată de reclamant, interdicţia de a rămâne şi de a reveni pe teritoriul României pe o perioadă determinată, 5 ani, a fost greşit asimilată de instanţa de fond, cu expulzarea care, potrivit art. 111 şi 117 C. pen., constituie o măsură de siguranţă ce se dispune, pe un interval de timp nedeterminat, faţă de cetăţeanul străin care a comis fapte prevăzute de legea penală.
Din acest punct de vedere, s-a reţinut greşit nelegalitatea ordinului, în raport de dispoziţiile Deciziei nr. 225 din 16 noiembrie 2000 a Curţii Constituţionale care privesc măsura expulzării, ce poate fi hotărâtă doar de justiţie.
În consecinţă, Curtea reţine că Ordinul nr. 1280/2000 nu aduce nici o atingere unor drepturi recunoscute de lege reclamantului şi fiind emis cu respectarea formelor şi procedurilor legale, urmează a fi menţinut, ca o consecinţă a respingerii acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul de Interne, în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor, împotriva sentinţei civile nr. 456 din 10 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi, în fond, respinge acţiunea formulată de T.M.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2942/2003. Contencios. Anulare ordin Ministerul... | CSJ. Decizia nr. 2944/2003. Contencios. Anulare partiala a... → |
|---|
