CSJ. Decizia nr. 2945/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2945/2003
Dosar nr. 3315/2002
Şedinţa publică din 1 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 3 ianuarie 2002, reclamanta SC U.T. SA Timişoara a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, solicitând anularea deciziei nr. 1903 din 26 noiembrie 2001 şi obligarea pârâţilor la rambursarea sumei de 1.184.325.255 lei, reprezentând T.V.A. aferent livrărilor de fir destinat realizării de produse finite exportate şi încasate în valută prin conturi bancare.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că în aplicarea contractului comercial încheiat la 1 martie 2000 cu SC H.M. SA Focşani, societatea a primit de la garantul SC A.H. SA din Germania, în valută, contravaloarea firelor livrate de 7.417.616.70 lei, cu T.V.A. inclus.
Astfel, a mai arătat reclamanta întrucât produsele finite au fost în final exportate, iar contravaloarea lor a fost încasată în valută de la partenerul extern, beneficiază de cota zero de T.V.A. pentru firele textile livrate către firma SC H.M. SA Focşani. Deoarece produsele au fost facturate iniţial cu T.V.A., societatea este îndreptăţită la rambursarea T.V.A., de 1.184.325.255 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 307 din 14 octombrie2002, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea, a anulat Decizia atacată şi procesul-verbal de control din 20 septembrie 2001 şi a dispus obligarea pârâţilor la rambursarea către reclamantă a sumei de 1.184.325.255 lei T.V.A. şi 21.303.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, reclamanta este îndreptăţită să beneficieze de cota zero la T.V.A., aferentă livrărilor de fire acrilice în baza contractului încheiat cu SC H.M. SA Focşani, înscris în care s-a prevăzut că, în cazul incapacităţii de plată a acestei societăţi, obligaţia achitării facturilor către reclamantă revine garantului, firma germană SC A.H., caz în care livrarea de fire devine vânzare la export, furnizorul emiţând facturi externe către garant, ce vor fi încasate prin transfer bancar în devize.
Iniţial, reclamanta a întocmit facturi interne, cu cota de 19% T.V.A., firele acrilice fiind utilizate de societatea din Focşani la producerea de bunuri destinate exportului. Întrucât această firmă a intrat în incapacitate de plată, reclamanta a anulat cele 11 facturi interne, întocmind factura externă şi încasând în valută de la societatea germană suma de 603.041,08 mărci germane, contravaloarea firelor livrate.
Instanţa a constatat că în cauză sunt incidente prevederile art. 17 lit. b) din OUG nr. 17/2000 şi pct. 9.3 din HG nr. 301/2000, reclamanta beneficiind de cota zero la T.V.A. Referitor la contractul de livrare, instanţa a reţinut că acesta a devenit un contract de vânzare a firelor acrilice la extern, potrivit propriilor dispoziţii cuprinse în art. 19.
Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâţii au învederat că operaţiunile de export efectuate de societate nu s-au realizat în mod direct şi nu se pot încadra în categoria exportului de bunuri în nume propriu, întrucât firele textile nu au fost livrate direct la extern, fiind vândute societăţii româneşti pentru a fi transformate în produse finite, acestea fiind exportate de SC H.M. SA Focşani către firma germană.
În calitate de unitate producătoare, reclamanta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de pct. 9.5 din Normele de aplicare a OUG nr. 17/2000, întrucât contractul de livrare nu a fost încheiat în mod direct cu beneficiarul extern, acesta având doar calitatea de garant, transferul firelor textile către firma germană fiind doar prezumat în cazul incapacităţii de plată a societăţii din Focşani.
Pârâţii au mai arătat că reclamanta nu poate beneficia de cota zero la T.V.A., livrările de bunuri realizându-se de fapt la intern, către societatea românească, operaţiunile fiind corect impozitate cu 19% T.V.A.
Examinând cauza în raport de motivele invocate şi având în vedere prevederile art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat urmând a fi admis şi a se dispune casarea sentinţei şi respingerea acţiunii.
Astfel, susţinerea reclamantei că în realitate, convenţia încheiată cu SC H.M. SA Focşani constituie un contract comercial de export, în baza căruia este îndreptăţită să beneficieze de cota zero la T.V.A., nu are suport probator.
Din actele dosarului rezultă că la 1 martie 2000 reclamanta a încheiat cu societatea românească un contract de vânzare-cumpărare, în care se prevede că, în cazul în care firma din Focşani ar fi intrat în incapacitate de plată, preţul firelor textile livrate să fie achitat de societatea germană, ca beneficiar al produselor finite şi totodată, garant.
În acest contract , se prevede că societatea din Focşani, în calitate de cumpărător, va folosi materia primă livrată de reclamantă pentru fabricarea produselor, finite destinate exportului şi că ea va face exportul.
Faptul că exportul a fost efectuat de SC H.M. SA este confirmat şi de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Galaţi –adresa nr. 6253 din 21 iunie 2001 şi de Invoice nr. 1 şi 11 AG din 26 septembrie 2000, respectiv 28 noiembrie, în care se atestă că firele acrilice au fost expediate de reclamantă către societatea românească din Focşani pentru o prelucrare ulterioară, exportul fiind realizat de această firmă către societatea germană.
Aşadar, operaţiunile efectuate de reclamantă nu se încadrează în categoria exportului de bunuri în nume propriu, întrucât firele textile nu au fost livrate direct la extern, fiind utilizate de altă societate românească la producerea altor bunuri destinate exportului.
Cât priveşte dispoziţiile pct. 9.5 din HG nr. 401/2000, potrivit cărora atât unităţile exportatoare, cât şi cele producătoare beneficiază de cota zero T.V.A. pentru bunurile contractate cu partenerii externi în cazul livrării în ţară în vederea prelucrării lor în produse destinate aceluiaşi beneficiar extern, acestea nu sunt aplicabile în cauză.
Reclamanta nu a avut încheiat un contract extern cu beneficiarul produselor finite din străinătate, ci un contract comercial cu firma românească, operaţiunile efectuate având caracterul de livrări la intern, pentru care se aplică cota de 19 % T.V.A., conform prevederilor art. 17 lit. a) din OUG nr. 17/2000.
În consecinţă, acţiunea reclamantei a fost greşit admisă, organele financiare procedând în mod corect la diminuarea T.V.A. de rambursat, cu suma de 1.184.325.255 lei.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea, admiţând recursul formulat de pârâţi, va casa sentinţa şi pe fondul cauzei, va respinge acţiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Timiş şi de Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 307 din 24 octombrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond respinge acţiunea formulată de SC U.T. SA Timişoara.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2944/2003. Contencios. Anulare partiala a... | CSJ. Decizia nr. 2946/2003. Contencios. Anulare decizie M.F.si... → |
|---|
