CSJ. Decizia nr. 3181/2003. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3181/2003
Dosar nr. 1532/2001
Şedinţa publică din 14 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 21 martie 2000, reclamanta SC A. SRL Eforie Nord a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Turism (fostul Minister al Turismului), Consiliul Local al oraşului Eforie şi SC E. SA, anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.08 nr. 0556 din 2 iunie 1997, emis de pârâta Autoritatea Naţională pentru Turism, pentru suprafaţa de 2468,92 mp teren în proprietatea SC E. SA, deşi era aferent activului Restaurant P.A. din Eforie Nord.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, în anul 1996, între SC E. SA şi persoana fizică C.T. a fost încheiat contractul de societate privind înfiinţarea societăţii mixte SC P.D.T. SRL şi că aportul în natură al SC E. SA s-a constituit în Restaurantul P.A., în valoare de 185.000.000 lei, reprezentând 40% din capitalul social şi că, deşi de la data constituirii societăţii mixte, SC E. SA nu mai era proprietara activului, ci deţinea titluri de participare în cadrul acesteia, totuşi aceasta a depus documentaţia în vederea eliberării certificatului în condiţiile HG nr. 834/1991, iar Consiliul Local, fiind indus în eroare, a emis HGL. nr. 81/1996 prin care a atribuit suprafaţa de 2468,92 mp către SC E. SA, aceasta obţinând astfel certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.08 nr. 0556/1997 emis de Ministerul Turismului.
A mai arătat reclamanta că atât la data adoptării H.C.L. nr. 81/1996, cât şi la cea a emiterii certificatului de atestare, proprietara terenului nu era SC E. SA.
Reclamanta a mai arătat că după cumpărarea părţilor sociale deţinute de SC E. SA, prin contractul de cesiune nr. 10 din 5 ianuarie 1998, a schimbat denumirea fostei societăţi mixte în SC A. SRL.
Judecătoria Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 10811 din 28 septembrie 2000, în temeiul art. 3 pct. 1 C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei materiale de a soluţiona cererea şi în baza art. 158 alin. (3) C. proc. civ. a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa.
Prin sentinţa civilă nr. 21/A din 15 februarie 2001, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea reclamantei ca nefondată, reţinând, în esenţă, că eliberarea certificatului de atestare nu face decât să confirme dreptul de proprietate asupra terenului pe care SC E. SA îl avea în administrare la data intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990 şi a HG nr. 1041/1990, iar încheierea de către SC E. SA a contractului cu SC P.A. SRL, în 1996, nu are nici o implicaţie juridică asupra prevederilor legale impuse de aceste acte normative, cu atât mai mult cu cât Consiliul Local Eforie nu a fost indus în eroare, iar la data încheierii contractului SC E. SA nu deţinea proprietatea terenului, ci doar a barului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL Eforie, criticând-o pentru nelegalitate în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ.
Printr-un prim motiv de recurs se susţine că, în mod greşit, Curtea de Apel Constanţa s-a considerat competentă a soluţiona cauza, deşi actul atacat a intrat în circuitul civil şi reprezintă un act de natură civilă, motiv pentru care competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei de drept comun, respectiv Judecătoria Constanţa. Pentru acest motiv recurenta-reclamantă a solicitat şi casarea încheierii din 18 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Constanţa prin care s-a respins excepţia ce a ridicat-o în faţa acestei instanţe.
Cel de-al doilea motiv de recurs se referă la fondul cauzei, susţinându-se că soluţia instanţei de fond, în raport cu situaţia de fapt existentă şi dovedită, este contrară dispoziţiilor HG nr. 834/1991, întrucât la data emiterii certificatului SC E. SA nu mai avea în patrimoniu activul, astfel încât terenul aferent să fie necesar desfăşurării activităţii conform obiectului de activitate.
Prin întâmpinările şi precizările depuse la dosar, Ministerul Turismului (succesor al Autorităţii Naţionale pentru Turism conform HG nr. 24/2001) şi SC E. SA au solicitat respingerea recursului, iar Consiliul Local al oraşului Eforie, admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, anularea certificatului de atestare atacat, activul nefiind nici în prezent, nici la data emiterii acestuia în proprietatea SC E. SA.
Examinându-se sentinţa atacată în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat doar pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Referitor la primul motiv de recurs se constată că, în mod corect, instanţa de fond s-a considerat competentă a soluţiona cauza în raport cu natura de act administrativ a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului şi cu locul autorităţii emitente în ierarhia autorităţilor publice, respectiv cel prevăzut de art. 3 pct. 1 C. proc. civ., de „autoritate a administraţiei publice centrale". În plus, consecinţa intrării în circuitul civil al actului administrativ emis de Ministerul Turismului nu este aceea de a transfera competenţa anulării acestuia instanţei de drept comun, ci doar instituie o excepţie de la principiul revocabilităţii actului administrativ de către emitentul actului.
Aşadar, avându-se în vedere că primul motiv de recurs privind o excepţie peremptorie nu este fondat, se constată necesitatea examinării celui de-al doilea motiv ce vizează fondul cauzei.
Conform art. 1 din HG nr. 834/1991 terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate, se determină pentru societăţile comerciale înfiinţate prin hotărâre a guvernului de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort, iar pentru societăţile comerciale înfiinţate prin Decizia organului administraţiei locale de stat, de către autoritatea publică judeţeană.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 din HG nr. 834/1991, autorităţile respective vor elibera certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, iar conform art. 6 din acelaşi act normativ, terenurile stabilite potrivit art. 1 se evaluează de consiliile de administraţie ale societăţilor comerciale, cu respectarea criteriilor prevăzute la art. 2, iar valoarea acestora se include în patrimoniul societăţilor comerciale, fără modificarea capitalului social al acestora.
Potrivit art. 1 din HG nr. 1041/1990 pentru înfiinţarea societăţilor comerciale pe acţiuni în turism, dată în executarea Legii nr. 15/1990, pe baza acestei hotărâri se înfiinţează societăţi pe acţiuni în turism ca persoane juridice, cu denumirea, sediul, obiectul de activitate şi capitalul social iniţial prevăzute în Anexa 1. În conformitate cu ordinul nr. 154 din 21 aprilie 1991, imobilele prevăzute în lista anexă acestuia sunt proprietatea SC E. SA, iar Departamentul Turismului atestă că acestea sunt cuprinse în valoarea capitalului social al SC E. SA.
În cauză, se constată că la poz. 104 din această listă figurează Barul P.A.
Ulterior, prin contractul de societate încheiat la 10 septembrie 1996 între SC E. SA şi o persoană fizică, se înfiinţează SC P.D.T. SRL al cărei capital social este format în procent de 40% din aportul în natură ce se varsă integral la data constituirii societăţii, aport constând în barul P.A., evaluat la 185.000.000 lei, împărţit în 1850 părţi sociale.
Prin actul adiţional la contractul şi statutul societăţii comerciale cu capital mixt (stat şi privat) încheiat la 7 ianuarie 1998, asociatul SC E. SA a cesionat toate părţile sale sociale asociatului său, acesta din urmă devenind asociat unic.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului atacat în cauză a fost emis la data de 2 iunie 1997 şi se referă la restaurantul P.A., restaurant care la data emiterii certificatului nu se mai afla în patrimoniul SC E. SA, nefiind, deci, îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile HG nr. 834/1991 şi nici cele ale art. 20 din Legea nr. 15/1990.
Astfel, se constată că SC E. SA nu avea în patrimoniu, la momentul emiterii certificatului, terenul respectiv şi acest lucru nici nu era posibil în lipsa vreunei dovezi a existenţei pretinsului drept de administrare decât încălcând normele imperative ale HG nr. 834/1991.
În plus, se constată că hotărârea Consiliului Local Eforie, prin care s-a aprobat documentaţia întocmită de SC E. SA, în vederea obţinerii certificatului de atestare are natura juridică a unui acord, iar nu a unui act administrativ de natură a produce efecte juridice prin el însuşi, acest efect revenind doar actului final, respectiv certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
De asemenea, se reţine că la data emiterii certificatului de atestare nu numai că nu exista dovada deciziei de atribuire de teren în vederea aplicării HG nr. 834/1991, dar mai mult SC E. SA nici nu-i mai putea fi necesar terenul în vederea desfăşurării activităţii sale, întrucât activul împreună cu activitatea aferentă erau ale altei societăţi comerciale.
Prin urmare, constatându-se că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, Seria M.08 nr. 0556 din 2 iunie 1997, nu a fost emis în condiţii legale, se va admite recursul şi în fond se va modifica sentinţa atacată, în sensul admiterii acţiunii reclamantei şi a anulării actului atacat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC A. SRL Eforie Sud împotriva sentinţei civile nr. 21/CA din 15 februarie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi în fond admite acţiunea reclamantei SC A. SRL Eforie Sud, în sensul că anulează certificatul de atestare a dreptului de proprietate Seria 08 nr. 0556 din 2 iunie 1997 al Ministerului Turismului.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3180/2003. Contencios.. Revizuire | CSJ. Decizia nr. 3182/2003. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
