CSJ. Decizia nr. 3209/2003. Contencios. Anulare viza de iesire din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3209/2003
Dosar nr. 333/2003
Şedinţa publică din 15 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 26 aprilie 2002, reclamantul Z.G. a chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor – Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, solicitând anularea vizei de ieşire nr. 1547170 din 13 februarie 2002 şi obligarea pârâtului la prelungirea vizei de şedere în România.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că se află în România din anul 2000, în scop de afaceri, fiind investitor la o societatea comercială din Bucureşti şi dispune de mijloacele de întreţinere necesare, astfel încât măsura dispusă de pârât, de limitare a dreptului de şedere în ţară, este neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 1115 din 20 noiembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 18 alin. (2), cu referire la art. 11 lit. a) şi c) din Legea nr. 123/2001, precum şi cele reglementate de art. 28 alin. (1) lit. e) pct. III din HG nr. 476/2001, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii privind regimul străinilor în România.
În acest sens, instanţa a constatat că societatea comercială la care reclamantul este asociat, nu funcţionează efectiv la sediul declarat, adresă, de altfel, unde apar ca înregistrate alte patru firme.
De asemenea, reclamantul nu posedă mijloace de întreţinere în cuantumul prevăzut de lege, de 500 dolari SUA lunar, societatea comercială al cărei asociat este, realizând în primele 6 luni ale anului 2001 un profit de numai 13,8 milioane lei.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul Z.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamantul a învederat că verificările efectuate de Serviciul Independent de Evidenţă Informatizată a Persoanei din Bucureşti nu sunt relevante, în momentul controlului la sediul societăţii, ce a avut loc în lipsa celor 2 asociaţi, proprietara apartamentului închiriat firmei, confirmând existenţa contractului de închiriere încheiat cu societatea, chiar dacă nu a fost în măsură să prezinte acte.
De asemenea, reclamantul a mai arătat că din actele contabile ale societăţii contabile la care este asociat, respectiv bilanţul în luna decembrie 2001, depus la Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 5, a rezultat realizarea unui beneficiu net de 381.743.000 lei, din care 300.000.000 lei, echivalentul a 11.000 dolari SUA, au fost repartizate în contul de dividende cuvenite acţionarilor.
În concluzie, a precizat reclamantul, întrucât îndeplineşte condiţiile cerute de Legea nr. 123/2001 şi HG nr. 476/2001, se impune prelungirea vizei de şedere în România.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate şi având în vedere prevederile art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat că reclamantul nu îndeplineşte cerinţele impuse de normele în vigoare, pentru a rămâne pe teritoriul României.
Astfel, din documentele financiar-contabile avute în vedere la data solicitării prelungirii dreptului de şedere, în calitate de asociat al unei societăţi comerciale, ianuarie 2002, nu a rezultat faptul că reclamantul realizează venituri personale în cuantumul cerut de lege.
Nici chiar bilanţul contabil încheiat la 31 decembrie 2001 nu dovedeşte îndeplinirea condiţiilor impuse de normele în vigoare, un venit net lunar de minimum 500 dolari SUA, cât timp dividendele cuvenite fiecăruia dintre cei doi acţionari nu depăşesc 150.000.000 lei anual, deci sub cuantumul cerut.
De asemenea, probele administrate confirmă împrejurarea că societatea comercială la care este asociat reclamantul, nu a putut fi identificată, pe teren, la sediul declarat şi înregistrat.
De-abia ulterior acordării vizei de ieşire din ţară, reclamantul a încheiat contract de închiriere pentru noul sediu al firmei, schimbare înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului al municipiului Bucureşti la 2 aprilie 2002.
În raport de cele expuse mai sus, criticile formulate de reclamant fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Z.G., cetăţean chinez, împotriva sentinţei civile nr. 1115 din 20 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3207/2003. Contencios. La încheierea de... | CSJ. Decizia nr. 321/2003. Contencios. Anulare decizie UAR.... → |
|---|
