CSJ. Decizia nr. 3207/2003. Contencios. La încheierea de suspendare a executarii procesului verbal. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3207/2003
Dosar nr. 3021/2002
Şedinţa publică din 15 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cu cererea înregistrată la 29 octombrie 2002, reclamanta SC P.N. SRL a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii Garda Financiară, secţia Arad, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad şi Ministerul Finanţelor Publice, să se dispună în baza art. 9 din Legea nr. 29/1990, suspendarea executării procesului-verbal de control încheiat la 17 mai 2002, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în contencios administrativ, care formează obiectul dosarului nr. 6487/CA/2002, aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara.
Prin încheierea nr. 348 din 1 noiembrie 2003, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis cererea şi a dispus suspendarea executării procesului-verbal din 17 mai 2002 privind obligaţiile fiscale ale reclamantei, în sumă de 21.459.415.271 lei, până la soluţionarea dosarului nr. 6487/CA/2002, aflat pe rolul aceleiaşi instanţe.
Măsura dispusă a fost motivată de instanţa de fond prin îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, reţinându-se că valoarea obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei este de natură să creeze acesteia un prejudiciu iminent în cazul executării silite, împiedicând posibilitatea de a-şi continua activitatea economică.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, solicitând casarea hotărârii, în baza art. 304 pct 9 C. proc. civ. şi respingerea cererii formulate de SC P.N. SRL.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 29/1990 şi a admis cererea de suspendare a executării, fără ca intimata-reclamantă să fi dovedit existenţa unor cazuri bine justificate şi pericolul producerii unei pagube iminente.
Recursul este nefondat şi urmează să fie respins pentru următoarele considerente:
Analizând înscrisurile depuse în susţinerea cererii de suspendare a executării, instanţa de fond a aplicat corect prevederile art. 9 din Legea nr. 29/1990, constatând că sunt îndeplinite cerinţele impuse de acest text de lege pentru măsura provizorie solicitată de SC P.N. SRL.
Astfel, instanţa de fond a avut în vedere că legalitatea actului de control din 17 mai 2002 a fost contestată de intimata-reclamantă pe calea acţiunii în anulare, care formează obiectul dosarului nr. 6487/CA/2002 şi că, până la judecarea acestui dosar, există pericolul ca, prin executarea obligaţiilor fiscale în sumă de 21.459.415.271 lei, să se producă în patrimoniul societăţii o pagubă iminentă. Caracterul urgent al măsurii dispuse s-a justificat şi faţă de împrejurarea că, organele de control fiscal au început executarea silită a procesului-verbal din 17 mai 2002 şi au comunicat intimatei-reclamante, somaţia nr. 7.218/2002.
Faţă de considerentele expuse şi constatând că, potrivit art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare a încheierii date de instanţa de fond, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, împotriva încheierii nr. 348 din 1 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3206/2003. Contencios. Refuz executare decizie... | CSJ. Decizia nr. 3209/2003. Contencios. Anulare viza de iesire... → |
---|