ICCJ. Decizia nr. 3204/2003. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3204/2003
Dosar nr. 1834/2003
Şedinţa publică din 14 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Constanţa, reclamanţii D.N., P.E. şi D.R. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii R. S.A., Direcţia de Telecomunicaţii Constanţa şi Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei Bucureşti, ca instanţa să constate nulitatea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra pământului, în suprafaţă de 590 mp, situat în localitatea Mangalia, în temeiul art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că terenul în litigiu, dobândit prin succesiune, a fost dat în administrarea pârâtei R. SA, prin reformarea unor hotărâri ale Consiliului Local Mangalia.
S-a susţinut că în temeiul acestor acte administrative, s-a obţinut certificatul de atestare seria M 12 nr. 0053 din 17 septembrie 1998, pentru o suprafaţă de teren care include şi terenul în discuţie.
S-a precizat că obiectul cererii îl constituie desfiinţarea unui act dobândit în procesul de privatizare, actele administrative ale autorităţii locale neavând caracter de înstrăinare.
Prin sentinţa civilă nr. 12990 din 17 iunie 2002, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei sesizate, invocată de pârâtul secund şi în baza art. 158 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 3 pct. 1 din acelaşi cod, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că obiectul litigiului îl constituie anularea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate, care emană de la un organ administrativ, împrejurare în care acesta poate fi contestat numai pe calea jurisdicţiei de contencios administrativ.
Împotriva acestei sentinţei au declarat recurs reclamanţii, iar Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin Decizia nr. 2465 din 11 octombrie 2002, a admis excepţia nulităţii recursului, ca urmare a nemotivării în termen, invocată de intimatul Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei şi, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ., a constatat nul recursul declarat de reclamanţi.
Cauza a fost înregistrată, urmare a declinării, la secţia civilă a Curţii de Apel Constanţa care, prin încheierea nr. 11 din 3 februarie 2003, a dispus trecerea ei la secţia de contencios administrativ a aceleiaşi instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 18/CA din 3 martie 2003, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, a respins excepţia de necompetenţă materială, ca nefondată şi a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamanţilor, reţinând nerespectarea procedurii prealabile a sesizării organului emitent al actului, prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Împotriva acestei hotărâri reclamanţii au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi au solicitat admiterea cererii, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Judecătoriei Constanţa.
În motivarea recursului au susţinut, în esenţă, că instanţa a dat o interpretare total improprie naturii juridice a actului contestat şi a aplicat greşit legea, iar hotărârea atacată a fost motivată pe temeiuri străine pricinii, având drept consecinţă încălcarea regulilor de competenţă materială.
Reclamanţii au considerat că instanţa de fond, în mod greşit a reţinut cauza spre soluţionare, în loc să declanşeze un conflict negativ de competenţă.
Au precizat, totodată, că instanţa a suprimat din motivarea hotărârii, ciclul procesual al recursului împotriva hotărârii de declinare şi, soluţionând excepţia de necompetenţă, a omis să corecteze eroarea Tribunalului Constanţa, lăsând astfel unei instanţe inferioare în grad să hotărască asupra competenţei celei superioare.
În fine, a susţinut că având în vedere natura cauzei, Curtea de Apel Constanţa nu avea competenţa soluţionării acesteia.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de casare invocate şi cu dispoziţiile art. 304 şi ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 12 nr. 0053 din 17 septembrie 1998, a fost emis în cadrul procedurii speciale reglementate de HG nr. 834/1991, de intimatul-pârât Ministerul Comunicaţiilor, în calitate de autoritate a administraţiei publice centrale, în favoarea unei unităţi din subordinea sa, având astfel caracterul de act administrativ de autoritate.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate îşi păstrează natura juridică de act administrativ, legalitatea lui putând fi pusă în discuţie în baza art. 1 din Legea nr. 29/1990 şi după intrarea în circuitul civil, prin naşterea de raporturi juridice în alte ramuri de drept.
Această împrejurare are relevanţă în privinţa anulării şi revocării actului de către organul administrativ emitent sau cel superior acestuia, iar nu pentru exercitarea controlului de legalitate al instanţelor de contencios administrativ.
În atare situaţie, instanţa de fond, în mod corect, a stabilit că certificatul de atestare contestat reprezintă un act administrativ supus controlului judecătoresc în condiţiile Legii nr. 29/1990 şi faţă de natura juridică a actului, a respins excepţia de necompetenţă materială invocată de reclamanţi.
Prin urmare, recurenţii au invocat fără temei necompetenţa materială a Curţii de Apel Constanţa, care s-a pronunţat în primă instanţă asupra acţiunii în anulare, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Fiind incidente dispoziţiile Legii contenciosului administrativ, reclamanţii aveau obligaţia să efectueze procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din legea menţionată, la autoritatea publică emitentă a actului administrativ contestat, respectiv la Ministerul Comunicaţiilor, care a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate, a cărui anulare s-a solicitat.
Neîndeplinirea acestei proceduri afectează însăşi admisibilitatea acţiunii, sancţiunea fiind respingerea acţiunii ca inadmisibilă, aşa cum corect a procedat instanţa de fond.
Faţă de cele de mai sus, se constată că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, iar motivele de recurs fiind nefondate, recursul urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.N., P.E. şi D.R. împotriva sentinţei civile nr. 18 din 3 martie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3203/2003. Contencios. Refuz plata diferenta... | CSJ. Decizia nr. 3206/2003. Contencios. Refuz executare decizie... → |
|---|
