CSJ. Decizia nr. 3342/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3342/2003
Dosar nr. 1906/2003
Şedinţa publică din 21 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 10 februarie 2003, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 7123 din 23 ianuarie 2003, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada august 1941 – 3 aprilie 1945, cât a fost strămutat din localitatea de domiciliu, datorită persecuţiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 289 din 26 martie 2002, a respins cererea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că nu se poate stabili, în speţă, că motivul părăsirii domiciliului a fost de natură etnică, întrucât în urma ocupării Ardealului de Nord, populaţia rămasă acolo a fost integrată Statului Maghiar, iar schimbarea domiciliului a fost determinată de schimbarea locului de muncă al tatălui reclamantului. Simplul fapt al naţionalităţii române a tatălui, confirmat prin actul eliberat de Primăria comunei Ciucea, în 1945, nu poate, în opinia instanţei, să conducă la concluzia că părăsirea domiciliului a fost determinată de o persecuţie etnică.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, reclamantul C.I.
În motivele de casare, recurentul a învederat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile legale în materie, deoarece, în ceea ce îl priveşte, a probat suficient persecuţiile etnice suferite, întrucât după ocuparea Ardealului de Nord, tatăl său, care era ceferist român, a fost strămutat împreună cu familia sa, alături de alţi ceferişti români, în Ungaria, în locul lor fiind aduşi lucrători de etnie maghiară. Această măsură a fost un abuz, nu o schimbare obişnuită a locului de muncă al tatălui său, care a fost nevoit să plece, pentru că altfel nu ar fi putut asigura întreţinerea familiei sale, în lipsa unei alte surse de venit.
Recursul este fondat.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin „persoană strămutată în altă localitate", conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002, privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.
În mod eronat au reţinut autoritatea intimată pârâtă şi instanţa fondului, că recurentul-reclamant nu s-ar afla în această situaţie.
Astfel, aşa cum rezultă din înscrisul intitulat „dovadă" nr. 2022/1945 şi din certificatul de naţionalitate nr. 1861/1945, emise de Primăria comunei Ciucea, judeţul Cluj, depuse în dosar în primă fază procesuală, familia tatălui recurentului a fost mutată din această localitate, unde îşi avea domiciliul, într-o localitate din Ungaria, în baza Ordinului nr. 17827/1941 al Inspecţiei M.A.V. (Căilor Ferate Maghiare) Cluj.
Din cuprinsul primului act, reiese cu claritate că motivul strămutării l-a constituit faptul că tatăl recurentului-reclamant este român şi că întoarcerea din Ungaria a avut loc în luna aprilie 1945.
Este evident că măsura schimbării locului de muncă al acestuia a fost un act impus, o măsură de persecuţie din motive etnice, ordinul de mutare fiind un act unilateral de voinţă, care trebuie interpretat în raport cu conjunctura istorică a momentului, fiind cunoscute tendinţele de denaţionalizare forţată a populaţiei române din teritoriile ocupate.
Ca atare, prin actele depuse, s-a făcut cu prisosinţă dovada că strămutarea familiei recurentului, în perioada 30 august 1941 – 6 martie 1045, a fost concretizarea unei persecuţii din motive etnice, ceea ce îl îndreptăţeşte pe acesta, la acordarea drepturilor compensatorii prevăzute de OG nr. 105/1999, începând cu luna următoare depunerii cererii sale la Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
Aşa fiind, Curtea va admite recursul, va casa sentinţa atacată, iar pe fond, va admite acţiunea reclamantului, în sensul anulării hotărârii emisă în cauză de intimata-pârâtă.
Totodată, va obliga intimata-pârâtă să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 30 august 1941 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 iulie 2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul C.I., împotriva sentinţei civile nr. 289 din 26 martie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, admite acţiunea reclamantului C.I., în sensul că anulează hotărârea nr. 7123 din 23 ianuarie 2003, emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 30 august 1941 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 iulie 2002.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3340/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 3343/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
