CSJ. Decizia nr. 3368/2003. Contencios. Anulare rezolutie Ministerul Public. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3368/2003
Dosar nr. 404/2003
Şedinţa publică din 21 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 2 iulie 2002, reclamantul T.O. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei şi pe Ministrul Justiţiei, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se anuleze rezoluţia nr. 31/2001 emisă de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi pe cale de consecinţă să se dispună „obligarea la efectuarea propunerii şi emiterea ordinului privind numirea sa în funcţia de procuror stagiar, potrivit repartiţiei emise".
În motivarea cererii sale, reclamantul a susţinut că, deşi a promovat examenul organizat la data de 22 ianuarie 2000 pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat, a fost declarat admis la testul psihologic şi apt din punct de vedere medical pentru ocuparea funcţiei respective, a fost repartizat la data de 8 iunie 2000 ca procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, urmând ca ulterior să i se comunice rezoluţia de învestire în funcţie, totuşi, la 13 decembrie 2000 i s-a adus la cunoştinţă dispoziţia Ministerului Public nr. 2057 din 6 decembrie 2000 prin care a fost înştiinţat că nu poate fi numit în funcţie, întrucât nu se bucură de reputaţia cerută pentru exercitarea profesiei de magistrat, rezoluţie pe care a contestat-o, iar prin rezoluţia nr. 7/D.R.M.P. din 3 aprilie 2001 s-a dispus reanalizarea situaţiei sale.
Deşi situaţia sa a fost reanalizată, totuşi nu i s-a comunicat rezoluţia de numire în funcţie, motiv pentru care, arată reclamantul, a formulat cereri la Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi la Ministerul Justiţiei, iar la 27 iunie 2002 i s-a adus la cunoştinţă, din nou, printr-o rezoluţie a Ministerului Public cu nr. 31/2001 din data de 20 iunie 2002 că nu se bucură de bună reputaţie, rezoluţie care, în opinia sa, este nulă, nefondată şi caducă, emisă şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 şi art. 10 alin. (1) şi (2) din Regulamentul pentru participarea la concursul de recrutare a magistraţilor.
Totodată, reclamantul a arătat că prin actul criticat emis de un organ necompetent şi incompatibil în opinia sa, i s-a încălcat un drept câştigat şi anume, dreptul la muncă, fără să se ţină cont nici de dispoziţia reprezentantului Ministerului Justiţiei care la data de 1 septembrie 2001 i-a aprobat cererea de învestire.
De asemenea, reclamantul a susţinut că afirmaţiile din adresa nr. 31/2001 din 20 iunie 2002 sunt tendenţioase şi eronate, în raport cu probele cu care demonstrează buna sa reputaţie, care nu poate fi alterată, prin singura sa greşeală când, datorită unui diferend, a fost sancţionat contravenţional, căci în acţiunea penală nu s-a administrat de instanţă nici o probă pentru a i se stabili vinovăţia, iar la al doilea termen de judecată a intervenit împăcarea părţilor.
Tot prin acţiune, reclamantul a solicitat instanţei de fond să dispună anexarea dosarului întocmit la Serviciul Personal al Parchetului General la dosarul cauzei.
La data de 19 iulie 2002 şi la cea de 15 august 2002, reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că solicită şi anularea rezoluţiei nr. 1746/D.R.M.P./2002 emisă de Ministerul Justiţiei care cuprinde, în opinia sa, aceeaşi manifestare de voinţă juridică, ca şi în cele două rezoluţii anterioare criticate, dar exprimată sub forma că Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a comunicat faptul că nu îndeplineşte condiţiile cumulative cerute de Legea nr. 92/1992 pentru exercitarea funcţiei de magistrat, ceea ce echivalează cu o delegare de autoritate către Parchet, juridic inacceptabilă.
Prin încheierea din 6 septembrie 2002 a fost admisă cererea reclamantului de introducere în cauză a Ministerului Public.
La data de 4 octombrie 2002 reclamantul şi-a precizat din nou acţiunea, în sensul că solicită şi anularea rezoluţiei nr. 1799 din 23 septembrie 2002 a Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, considerând-o netemeinică şi nelegală.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 321 din 1 noiembrie 2002, a respins acţiunea precizată a reclamantului, considerând neîndeplinite cerinţele art. 1 şi 11 din Legea nr. 29/1990.
Pentru a se pronunţa în acest sens instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din toate probele administrate în cauză şi dispoziţiile legale incidente pricinii rezultă că pârâţii au constatat în mod corect că reclamantul nu îndeplineşte una dintre condiţiile obligatorii prevăzute de art. 46 lit. c) din Legea nr. 92/1992, republicată, respectiv că nu se bucură de o bună reputaţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul T.O., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Printr-un prim motiv de recurs, recurentul arată că instanţa de fond a apreciat eronat fapta săvârşită la data de 1 septembrie 1998, când, în urma unui diferend, a fost sancţionat contravenţional, precum şi aspectele legate de desfacerea disciplinară a contractului său de muncă, întrucât prin hotărâre judecătorească s-a constatat nulitatea absolută a sancţiunii disciplinare şi s-a dispus reintegrarea sa în muncă.
Printr-un al doilea motiv de recurs recurentul susţine că prima instanţă nu s-a pronunţat nici asupra mijloacelor de apărare invocate şi nici asupra dovezilor administrate în apărare, în primul rând cele cu referire atât la rezoluţiile Ministerului Public, cât şi la raporturile sale juridice cu intimaţii-pârâţi, precum şi a raporturilor dintre aceştia.
De asemenea, recurentul critică şi faptul că instanţa de fond i-a respins nejustificat cererile pentru administrarea probatoriului solicitat.
Al treilea motiv de recurs se referă la lipsa de temei legal a sentinţei atacate, precum şi la faptul că instanţa de fond nu putea omite să se pronunţe asupra rezoluţiei favorabile pentru numirea sa în funcţie, dată la 1 septembrie 2002 de ministrul secretar de stat din Ministerul Justiţiei.
Examinând sentinţa atacată în raport cu toate criticile formulate subsumate celor trei motive de recurs, toate probele administrate în cauză, precum şi dispoziţiile incidente pricinii, prin prisma şi a art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 92/1992, republicată, modificată şi completată prin OUG nr. 179/1999, poate fi numit magistrat cel care îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de art. 46 lit. a) - f) din lege. Printre aceste condiţii se află şi cele prevăzute la lit. f) teza a II-a referitoare la promovarea concursului ori a examenului de admitere în magistratură, precum şi cele la lit. c) potrivit cărora cel ce poate fi primit în magistratură nu are antecedente penale şi se bucură de o bună reputaţie, Regulamentul elaborat de Ministerul Justiţiei pentru organizarea concursului (art. 2 şi art. 10), având o forţă juridică inferioară acestei legi în ierarhia actelor normative aplicabile în cauză.
În conformitate cu dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea de organizare judecătorească, la judecătorii şi parchetele de pe lângă aceste instanţe pot funcţiona judecători şi, respectiv, procurori stagiari, numiţi prin ordin al ministrului justiţiei, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 46.
Totodată, potrivit alin. (2) al aceluiaşi art. 51 din Legea nr. 92/1992, procurorii stagiari sunt numiţi la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
În cauză, este necontestat că recurentul-reclamant a absolvit examenul prevăzut de art. 46 lit. f) din Legea nr. 92/1992, fiind supusă, însă, controlului judecătoresc legalitatea rezoluţiilor prin care nu s-au avizat favorabil cererile acestuia şi nu s-a emis propunerea prevăzută de art. 51 alin. (2) pe motiv că din verificările efectuate rezultă că T.O. nu se bucură de bună reputaţie.
De asemenea, este necontestat că în toamna anului 1998 recurentul-reclamant a fost sancţionat cu amendă contravenţională pentru producerea unui scandal în urma căruia cel lovit l-a acţionat în judecată în baza art. 180 alin. (2) C. pen., dar întrucât părţile s-au împăcat, instanţa a încetat procesul penal. Această soluţie nu este, însă, de natură a înlătura aspectele ce au dus la alterarea reputaţiei recurentului-reclamant, cu atât mai mult cu cât fapta a fost săvârşită chiar în perioada concediului său medical (25 august – 13 octombrie 1998), când i-a fost desfăcut disciplinar şi contractul de muncă (la 5 octombrie 1998), sancţiune disciplinară anulată, însă, de instanţa judecătorească pentru lipsa anchetei prealabile administrative şi pentru că recurentul se afla în concediu medical.
Prin urmare, chiar dacă nu s-ar mai fi avut în vedere şi alte aspecte rezultate din verificările făcute cu privire la reputaţia recurentului-reclamant, se constată că fapta mai sus arătată nu este de natură a se încadra în sfera celor care asigură o bună reputaţie în înţelesul art. 46 lit. c) din Legea nr. 92/1992, care implică o conduită ireproşabilă în sânul societăţii, un echilibru emoţional şi un comportament raţional, chiar şi în situaţii limită. Aşadar, se constată că instanţa de fond a evaluat corect reputaţia recurentului-reclamant în raport cu probele administrate.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs referitor la mijloacele de apărare şi probatoriul administrat, în cauză se constată că nici acesta nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 29/1990, într-adevăr, tribunalul va putea cere autorităţii întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii actului atacat şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei.
Prin urmare, dacă la dosarul cauzei, sunt administrate suficiente probe pentru formarea convingerii judecătorului, acesta nu este obligat să ceară autorităţilor şi alte lucrări, în speţă, instanţa de fond procedând corect în raport cu înscrisurile depuse la dosar, susţinerile părţilor, precum şi cu dispoziţiile Codului de procedură civilă care completează pe cele ale Legii nr. 29/1990 (potrivit art. 18 din lege).
Referitor la motivul de recurs cu privire la raporturile dintre pârâţi, se constată că în mod corect instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 92/1992, art. 51 alin. (1) şi (2), potrivit cărora, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, numirea în funcţia procurorilor stagiari se face numai prin ordin al ministrului justiţiei, iar nu prin alte modalităţi şi numai la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
În consecinţă, constatându-se că nici una dintre criticile formulate sentinţei atacate nu este de natură a determina schimbarea soluţiei instanţei de fond, urmează a se respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.O. împotriva sentinţei civile nr. 321 din 1 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3365/2003. Contencios. Refuz reparare pagube... | CSJ. Decizia nr. 337/2003. Contencios.. Stabilirea competenţei → |
|---|
