CSJ. Decizia nr. 346/2003. Contencios. Anulare în parte decizie MF. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 346/2003
Dosar nr. 1763/2002
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, la 20 august 2001, reclamanta SC H. "SA Bucureşti, sucursala H.e Râmnicu Vâlcea, a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor, să se dispună anularea deciziei nr. 1110 din 20 iulie 2001, cu privire la capătul de cerere referitor la T.V.A., în sumă de 2.051.387.406 lei.
La termenul din 3 octombrie 2001, reclamanta şi-a completat acţiunea, în sensul că a chemat în judecată şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Vâlcea care a încheiat actul de constatare nr. 2924 din 12 martie 2001.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că obligarea sucursalei la plata sumei sus-menţionate este nelegală, deoarece prevederile legale invocate de organele de control se referă la exigibilitatea T.V.A., colectată de furnizorul de bunuri sau prestatorul de lucrări şi servicii, şi nu la deductibilitatea T.V.A., aferentă intrărilor de bunuri şi servicii. Reclamanta a precizat că a recepţionat bunurile, lucrările şi serviciile şi le-a înregistrat în contabilitate la întreaga valoare, iar pentru siguranţa respectării clauzelor contractuale a solicitat furnizorilor de bunuri sau executanţilor de lucrări, constituirea unei garanţii, într-un cont bancar distinct, banca emiţând o scrisoare de garanţie bancară. Datorită lipsei de lichidităţi pe care trebuia să le imobilizeze în acel cont furnizorul, s-a convenit prin contract ca acea imobilizare bancară să se realizeze prin reţinerea şi virarea de către beneficiar, a unei sume echivalentă cu un procent de 5 - 10% din valoarea contractului fără T.V.A., operaţiunea respectivă neîncadrându-se în sfera de aplicabilitate a T.V.A. din OUG nr. 17/2000.
Reclamanta a arătat că are calitatea de cumpărător şi are dreptul de deducere a T.V.A., în funcţie de data facturii fiscale pe care este confirmată recepţia bunului sau a executării lucrării, confirmare ce atestă că acestea au trecut în proprietatea sa.
Prin sentinţa civilă nr. 35/F/C din 25 martie 2002, Curtea de Apel Piteşt, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea reclamantei şi a anulat în parte Decizia nr. 1110 din 20 iulie 2001 a Ministerului Finanţelor Publice, pentru suma de 1.705.792.857 lei, menţinând-o pentru suma de 345.594.549 lei, din capătul de cerere privind T.V.A., în sumă de 2.051.387.406 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a avut în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, în care s-a stabilit că debitul avut în vedere de organele de control, nu poate fi reţinut în sarcina reclamantei, prejudiciul cauzat de aceasta bugetului statului fiind în sumă de 345.594.549 lei.
Împotriva sentinţei civile sus-menţionate au declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Vâlcea şi Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o ca netemeinică şi nelegală. În motivarea recursului s-a susţinut, în esenţă, că derogările privind exigibilitatea T.V.A. la furnizorii de bunuri şi prestatorii de servicii, se aplică şi cumpărătorilor şi că înregistrările contabile pentru T.V.A. din facturi nu s-au efectuat cu respectarea dispoziţiilor legale, întrucât intimata a înregistrat în evidenţa contabilă distinct în creditul contului 167 „Alte împrumuturi şi datorii asimilate," garanţii de bună execuţie şi acestea nu au fost achitate, fapt ce încalcă dispoziţiile actelor normative menţionate anterior.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului şi a normelor juridice aplicabile în cauză, se constată că ambele recursuri sunt nefondate.
Se reţine că prin nota de constatare nr. 2924 din 12 martie 2001, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Vâlcea a stabilit în sarcina reclamantei, o obligaţie fiscală în sumă de 2.051.387.406 lei, reprezentând T.V.A., reţinând că reclamanta, la primirea facturilor de la furnizori şi la înregistrarea în contabilitate, a efectuat deducerea integrală a T.V.A. înscrisă în aceste documente şi nu a evidenţiat T.V.A. neexigibilă, aferentă garanţiilor înregistrate în evidenţa contabilă.
Din probele administrate în cauză şi în special, din conţinutul expertzei contabile de specialitate, rezultă că au fost analizate toate documentele primare (facturi), care au stat la baza înregistrărilor în contabilitate, verificându-se dacă aceste operaţiuni se justificau potrivit clauzelor contractuale şi verificându-se realitatea soldurilor existente în evidenţele contabile ale reclamantei.
ÎIn acest sens s-a reţinut că înregistrările contabile pentru T.V.A. din facturi, au fost efectuate de către societatea-reclamantă conform procedurii normale, fără să se ţină seama de garanţii, respectiv în conturile 4427 (T.VA. colectat) şi 4426 (T.V.A. deductibil), în aceste condiţii necreîndu-se prejudiciu la bugetul statului.
S-a stabilit, de asemenea, că deducerea T.V.A. - ului din facturile furnizorilor a fost corelată, şi cu modul de înregistrare a documentelor respective în evidenţa contabilă a acestora, situaţie confirmată de actele de la dosar, în care se precizează că suma datorată de sucursală figurează integral în contul 411 (Clienţi).
Instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat din raportul de expertiză administrat în cauză, şi faptul că înregistrările contabile pentru T.V.A. s-au făcut în mod corect şi că prin înregistrările efectuate de societatea reclamantă nu s-a produs diminuarea T.V.A. - ului datorat bugetului de stat.
Datele din raportul de expertiză sunt susţinute de documente (facturi, contracte, inventare) şi de confirmările furnizorilor, privind modul de înregistrare în contabilitate, a operaţiunilor de reţineri garanţii de bună execuţie, precum şi soldurile existente la 31 decembrie 2000, la toate acestea adăugându-se constatările din verificările încrucişate la 7 unităţi din Râmnicu Vâlcea.
Având în vedere considerentele prezentate, urmează ca ambele recursuri declarate în cauză să fie respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Vâlcea, împotriva sentinţei civile nr. 35/F-C din 25 martie 2002 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3459/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 3460/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
