CSJ. Decizia nr. 3464/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3464
Dosar nr. 1983/2003
Şedinţa publică din 24 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 5 mai 2003, reclamantul M.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 385 din 10 ianuarie 2003 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Sibiu şi obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 pentru perioada 13 iulie 1950 – 16 iulie 1953 efectuată în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 85 din 26 martie 2003 a admis acţiunea şi a anulat hotărârea nr. 385 din 10 ianuarie 2003 emisă de pârâtă.
Totodată a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 309/2002 pentru perioada cât a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă cuprins în intervalul 13 iulie 1950 – 16 iulie 1953.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, Casa Judeţeană de Pensii Sibiu, arătându-se în esenţă că reclamantul nu a probat, că prin actele depuse, că detaşamentele de muncă ar fi aparţinut Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, aşa cum în mod imperativ, se prevede în art. 1 din Legea nr. 309/2002.
Cu adresa nr. 7849 din 2 octombrie 2003, Casa Judeţeană de Pensii Sibiu a învederat instanţei că cererea reclamantului M.V. a fost soluţionată favorabil, recunoscând că perioada înscrisă în livretul militar 13 iulie 1950 – 16 iulie 1953 se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 309/2002 motiv pentru care a renunţat la judecarea recursului.
Aşa fiind în temeiul art. 246 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia renunţarea la judecată se poate face oricând, fie verbal, fie prin cerere scrisă, urmează a se lua act de renunţare la judecata recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunţare la judecarea recursului declarat de Casa Judeţeană de Pensii Sibiu împotriva sentinţei civile nr. 85 din 26 martie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1908/2003. Contencios. La declinare de... | CSJ. Decizia nr. 1909/2003. Contencios. La declinare de... → |
---|