CSJ. Decizia nr. 3533/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3533/2003
Dosar nr. 163/2003
Şedinţa publică din 28 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 17 aprilie 200 şi precizată la 4 iunie 2002, reclamanta SC S. SRL Timişoara a solicitat anularea deciziei nr. 216 din 18 martie 2002 a Ministerului Finanţelor Publice, precum şi a procesului-verbal încheiat la 10 decembrie 2001 de controlorii Direcţiei Controlului Financiar Fiscal Timiş, prin care s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de a plăti către bugetul de stat a sumei de 8.430.862.033 lei din care 4.174.536.726 lei, reprezentând Fond Naţional de Solidaritate, 4.179.859.40 lei reprezentând majorări la acest fond, 59.465.899 lei penalităţi, precum şi 17.000.000 lei amenzi.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, la data de 10 decembrie 2001, reprezentanţii autorităţii fiscale au verificat modul de constituire, evidenţiere şi virare a Fondului Naţional de Solidaritate cu privire la taxa fixă lunară pe mese de joc potrivit OUG nr. 118/1999, modificată, pentru perioada 21 februarie 2002 – 30 noiembrie 2001 şi că, deşi societatea a desfăşurat activitate de casino, obţinând licenţe şi pentru perioada 1 decembrie 2000 - 30 noiembrie 2001 şi 1 decembrie 2001 – 30 noiembrie 2002 şi i s-au eliberat certificatele de atestare fiscală nr. 6401 din 10 noiembrie 2000 şi nr. 254567 din 17 octombrie 2001 emise, primul de Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială Timiş, iar cel de-al doilea chiar de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş în sensul că nu are datorii, totuşi aceştia i-au stabilit în mod nelegal, debitul arătat, iar Ministerul Finanţelor Publice, prin Decizia nr. 216 din 18 martie 2002 a respins ca neîntemeiată contestaţia cu privire la procesul verbal atacat, (cu excepţia amenzilor contravenţionale, nefiind competentă în această materie).
În plus, reclamanta a arătat că i s-a eliberat de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi certificatul de atestare fiscală nr. 151587 din 11 august 2000, precum şi adeverinţa nr. 6698 din 10 octombrie 2001 emisă de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale prin care se atestă, de asemenea, că nu are datorii, în acelaşi sens fiind şi adresa nr. 604 din februarie 2002 şi care mai precizează că la data încheierii protocolului între Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (29 iunie 2001) societatea nu figura cu debite.
Reclamanta a mai arătat, pe de o parte, că susţinerile Ministerului Finanţelor Publice în sensul că aceste adeverinţe şi certificate nu au fost emise pe baza unei verificări de fond nu subzistă întrucât au fost eliberate de cadre de specialitate ale autorităţii fiscale.
Pe de altă parte, reclamanta a arătat şi că pentru perioada februarie 2000 – martie 2001 Ministerul Finanţelor Publice, prin organele sale abilitate, nu era competent a stabili aceste debite, ci numai după intrarea în vigoare a OUG nr. 32/2001. SC reclamantă a mai susţinut şi că începând din luna august 2001 a achitat taxa prevăzută de lege.
Printr-o altă critică adusă procesului-verbal de control s-a invocat şi nelegalitatea calculului penalităţilor în raport cu faptul că s-au calculat în prealabil majorări de întârziere, în opinia reclamantei neputându-se stabili în acelaşi timp şi majorări şi penalităţi şi, în plus, cuantumul acestora a fost greşit calculat.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 357 din 5 noiembrie 2002, a admis în parte acţiunea reclamantei şi a anulat actele autorităţilor fiscale atacate în ceea ce priveşte obligarea acesteia la plata sumelor de 2.812.544.620 lei reprezentând taxa de timbru social pentru constituirea Fondului Naţional de Solidaritate şi 3.700.154.939 lei majorări de întârziere aferente, diferenţa dintre suma totală contestată şi suma de plătit, respingând în rest acţiunea şi obligând pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, instanţa de fond a reţinut, pe de o parte, că pentru perioada februarie 2000 – decembrie 2000 singurele organe abilitate să verifice dacă societăţile comerciale care desfăşoară activităţi constând în jocuri de noroc sunt cele ale Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, iar nu cele ale Ministerului Finanţelor Publice, astfel cum nelegal s-a procedat în cauză.
Totodată, s-a reţinut că şi pentru perioada cuprinsă între ianuarie 2001 şi data intrării în vigoare a OUG nr. 32/2001, competenţa în ceea ce priveşte modul de constituire, virare şi utilizare a sumelor provenite din taxa de timbru social revine de asemenea organelor de control ale Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut că abia de la data publicării OUG nr. 32/2001, reclamantei îi revenea obligaţia să plătească sumele datorate la bugetul de stat în conformitate cu art. 10 alin. (2) din OUG nr. 32/2001 la organele fiscale teritoriale la care este înregistrată ca plătitoare de impozite şi taxe, iar pentru această perioadă (5 martie 2001 – 30 noiembrie 2001), potrivit expertizei financiar-contabile, reclamanta datorează suma totală de 1.841.696.574 lei reprezentând taxa de timbru social şi majorări aferente.
S-a mai apreciat că în mod corect se reţine comisionul de 1%, fiind fără relevanţă că timbrul social este achitat la termen sau cu întârziere, întrucât textul legal menţionat nu face distincţie între sumele virate în termen şi cele virate cu depăşirea termenului legal de plată. Totodată, instanţa de fond a reţinut şi că, în mod corect, expertiza a apreciat că organele de control au aplicat nelegal cota de 0,5% în ceea ce priveşte majorările de întârziere în raport cu dispoziţiile legale aplicabile pe perioadele supuse controlului, precum şi faptul că, potrivit Anexei 3 la raportul de expertiză, reclamanta a achitat din totalul sumei datorate (de 1.841.696.574 lei) suma de 1.244.790.000 lei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât reclamanta SC S. SRL Timişoara, cât şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice.
Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului său, modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii în întregime a acţiunii precizate şi totodată suspendarea executării pentru debitul de 1.841.696 .574 lei, fără citarea părţilor, până la soluţionarea recursului.
Prin critica formulată sentinţei atacate se susţine că instanţa de fond a reţinut că datorează taxa de timbru social începând cu data de 5 martie 2001, fără să aibă în vedere certificatele de atestare fiscală, deşi expertul a arătat efectele acestora, iar certificatele au fost emise în condiţiile prevăzute de Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 448/1999. Se mai susţine că instanţa de fond, în mod greşit, nu a reţinut că susţinerea pârâtei potrivit căreia societatea nu putea fi verificată cu privire la achitarea acestui fond la data eliberării certificatelor, deoarece nu se constituise această taxă – nu este reală întrucât, în primul rând această obligaţie îi incumba, iar în al doilea rând, faptul că acest fond a fost achitat începând cu luna august 2001, trebuia constatat de autoritatea fiscală. Eliberarea certificatelor, arată recurenta-reclamantă, echivalează cu renunţarea autorităţii de a urmări aceste sume, teză acceptată şi de expertul care a efectuat expertiza dispusă de instanţă.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, prin recursul declarat în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii în fond a acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, invocând, în principal, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi încălcarea dispoziţiilor OUG nr. 118/1999, modificată şi completată prin OUG nr. 5/2000 şi OUG nr. 32/2001.
Printr-un prim motiv de recurs recurenta-pârâtă susţine că, la data efectuării controlului, Ministerul Finanţelor Publice era competent, potrivit OUG nr. 32/2001, să-l efectueze pentru întreaga perioadă controlată, contrar celor reţinute de instanţa de fond.
O altă critică se referă la faptul că, deşi instanţa de fond constată că, pentru perioada martie – noiembrie 2000, reclamanta datorează taxa aferentă acestor luni, totuşi, apreciază, în mod greşit, că se impune reducerea acesteia cu comisionul de 1% la sumele achitate, preluând din raportul de expertiză calculul acestor reduceri care includ şi lunile în care nu s-au făcut plăţile, ajungându-se la o sumă diminuată de plată pentru perioada menţionată.
Recurenta-pârâtă solicită modificarea sentinţei şi sub acest aspect, arătând că sumele datorate sunt corect stabilite de organul de control, reducerea cu 1% urmând a se face odată cu plata efectivă.
Printr-un ultim motiv de recurs recurenta-pârâtă susţine că referitor la modul de calcul a majorărilor de întârziere, instanţa de fond a dat o interpretare greşită prevederilor legale, apreciind că la sumele achitate cu întârziere se aplică regimul creanţelor bugetare prevăzute de OG nr. 11/1996, iar nu legea specială, respectiv OUG nr. 118/1999.
Recurentele au formulat întâmpinări în termen legal, solicitând fiecare respingerea recursului celeilalte părţi.
Examinând sentinţa atacată în raport cu toate criticile formulate, cu toate probele administrate în cauză şi cu toate dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul autorităţilor fiscale este fondat, iar cel al societăţii reclamante nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este de necontestat că izvorul obligaţiei de a achita taxe la fonduri speciale, cât şi a celei bugetare este întotdeauna legea sau actul normativ cu valoare de lege care instituie şi reglementează veniturile respective.
Prin OUG nr. 118/1999 s-a înfiinţat Fondul Naţional de Solidaritate ca un fond special, administrat şi gestionat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, iar printre resursele financiare ale acestuia s-a prevăzut şi taxa de timbru social asupra jocurilor de noroc.
Conform art. 9 din OUG nr. 118/1999 (M. Of., nr. 312/30.06.1999), s-a prevăzut că modul de constituire, virare şi utilizare a sumelor provenite din taxa de timbru social se verifică de către organele de control în domeniul protecţiei sociale ale Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
Prin dispoziţiile HG nr. 661/1999 şi HG nr. 743/2000, de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 118/1999 în forma iniţială şi, respectiv, a aceleiaşi ordonanţe, dar cu modificările şi completările ulterioare, s-au prevăzut, în cadrul capitolului „Constituirea Fondului Naţional de Solidaritate", obligaţiile ce revin organizatorilor de jocuri de noroc, printre aceste obligaţii fiind şi aceea de a depune lunar la direcţiile generale de muncă şi protecţie socială teritoriale, până la data de 5 a lunii curente, o declaraţie de impunere pentru contribuţiile datorate în luna precedentă, în anexa nr. 1 fiind prevăzut şi modelul declaraţiei - art. 4 alin. (1) din HG nr. 743/2000 -, nedepunerea acesteia fiind sancţionată potrivit Legii nr. 87/1994 - art. 4 alin. (4) din HG nr. 743/2000.
OUG nr. 118/1999 a fost modificată şi completată prin OUG nr. 5/2000 (M. Of., nr. 74/21.02.2000) şi prin OUG nr. 32/2001 (M. Of., nr. 110/05.03.2002).
În conformitate cu art. VII din OUG nr. 32/2001, sursele Fondului Naţional de Solidaritate prevăzute la art. 2 din OUG nr. 118/1999, precum şi majorările şi penalităţile de întârziere constituie venituri ale bugetului de stat, iar potrivit art. IX alin. (1) regularizările se efectuează la bugetul de stat, sumele datorate de contribuabili vărsându-se la bugetul de stat începând cu anul 2001, acestea urmând regimul juridic al creanţelor bugetului de stat - art. IX alin. (3). Conform art. IX alin. (4), controlul stabilirii şi virării sumelor datorate bugetului de stat se exercită de Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile sale teritoriale prin organele de control fiscal, art. X din OUG nr. 32/2001 arătând şi procedura de transfer a gestiunii fondurilor prevăzute de art. I-VIII din ordonanţă.
În plus, prin art. X alin. (3) din OUG nr. 32/2001 s-a reglementat şi modul de declarare şi de plată a sumelor până la aprobarea normelor metodologice.
Prin art. 1 din HG nr. 618/2000 (M. Of., nr. 371/10.08.2000) privind aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea OUG nr. 32/2001, s-au prevăzut din nou obligaţiile contribuabililor referitoare la declaraţia privind sumele datorate bugetului de stat prevăzute la art. I-VII din OUG nr. 32/2001, precum şi faptul că prevederile referitoare la întocmirea şi depunerea declaraţiilor, plata obligaţiilor bugetare, soluţionarea contestaţiilor, controlul fiscal, executarea creanţelor bugetare, precum şi cele referitoare la evaziunea fiscală, sunt aplicabile şi obligaţiilor de plată la bugetul de stat prevăzute de art. I-VII din OUG nr. 32/2001.
Totodată, dispoziţiile legale referitoare la controlul fiscal, prevăzute de OG nr. 70/1997, se referă şi la prescripţia dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii bugetare, de a constata contravenţii, de a aplica majorări de întârziere, penalităţi şi amenzi şi în cazul controlului fiscal ulterior.
Prin urmare, până la prescrierea acestui drept şi cu respectarea celorlalte condiţii ale controlului fiscal, autoritatea fiscală are posibilitatea de a acţiona.
În cauză, pe de o parte, este necontestat că recurenta-reclamantă nu s-a conformat dispoziţiile legale mai sus arătate, nu a constituit, nu a evidenţiat şi nu a virat sumele datorate. De asemenea, aceasta nu a formulat declaraţiile prevăzute de lege.
Pe de altă parte, se constată că în mod greşit a reţinut instanţa de fond necompetenţa autorităţii fiscale de a efectua controlul, în raport cu dispoziţiile legale, arătate în cele ce preced, potrivit cărora chiar dacă s-a schimbat natura sursei de venit, precum şi gestionarul acesteia, legea permite acestuia din urmă respectivul control, atât cu privire la stabilirea, cât şi la virarea sumelor datorate, în calitatea sa de autoritate care a preluat în baza legii aceste atribuţii.
Cu privire la argumentele recurentei-reclamante referitoare la valoarea certificatelor de atestare fiscală şi a diverselor adeverinţe se reţine că certificatele eliberate acesteia nu respectă modelul formularului, iar potrivit Ordinului Ministerului Finanţelor nr. 448/1999 acesta este „valabil 30 de zile de la data eliberării" sale [Anexele 1 şi 5 pct. 6 şi 7].
De altfel, la 10 decembrie 2001, data încheierii procesului verbal de control, acestea nu mai erau valabile.
Cu privire la calculul majorărilor şi penalităţilor se constată, pe de o parte, că noţiunile de majorări de întârziere şi penalităţi au conotaţii diferite şi mod de calcul distinct, iar aplicarea uneia nu exclude aplicarea celeilalte, contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă.
Astfel, neexecutarea de către contribuabili a obligaţiilor fiscale la momentul la care acestea au devenit exigibile atrage obligarea la plata majorărilor de întârziere prevăzute de lege, ca formă de răspundere patrimonială specifică dreptului fiscal cu caracter recuperatoriu, majorări care se calculează cu ziua lucrătoare imediat următoare celei în care obligaţia a devenit exigibilă până în ziua plăţii inclusiv şi calculul se face zi cu zi, iar plata cu întârziere a obligaţiilor bugetare se sancţionează cu penalităţi de întârziere de 0,5% pentru fiecare fracţiune de lună de întârziere, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care acestea aveau termen de plată.
În cauză, astfel cum corect se susţine de autorităţile fiscale, art. 4 alin. (2) din OUG nr. 118/1999, potrivit căruia virarea cu întârziere a sumelor reprezentând valoarea timbrului social atrage majorarea sumelor datorate cu 0,30% pentru fiecare zi de întârziere, priveşte sursa de venit şi această dispoziţie din legea specială nu a fost modificată nici prin ordonanţele ulterioare, nici prin Legea nr. 366/2001 de aprobare a OUG nr. 118/1999.
Cu privire la motivul de recurs vizând greşita reţinere a comisionului de 1% se constată că şi acesta este întemeiat, întrucât potrivit art. 10 din OUG nr. 118/1999, cu modificările şi completările ulterioare, acesta poate fi reţinut numai din sumele constituite şi virate.
Având în vedere cele mai sus arătate, precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., se constată, pe de o parte, că nici unul dintre motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă nu pot fi primite, iar pe de altă parte, că toate motivele de recurs invocate de recurentele-pârâte sunt fondate.
De altfel, se constată că deşi instanţa de fond a reţinut că din suma de 1.841.696.574 lei reclamanta a achitat suma de 1.244.790.000 lei, totuşi, în recurs, aceasta a solicitat suspendarea executării pentru întreaga sumă - şi în condiţiile în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.
Prin urmare, se va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă şi se va admite recursul recurentelor-pârâte, se va casa sentinţa atacată şi în fond se va respinge acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Timiş în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei nr. 357 din 5 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea reclamantei.
Respinge recursul declarat de SC S. SRL Timişoara împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3529/2003. Contencios. Anulare decizie MF.... | CSJ. Decizia nr. 3535/2003. Contencios. Refuz prezentare memoriu... → |
|---|
