CSJ. Decizia nr. 3558/2003. Contencios. Anulare decizie O.R.D.A. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3558/2003
Dosar nr. 694/2003
Şedinţa publică din 29 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 10 octombrie 2002, reclamanta SC T.C. SRL Constanţa a chemat în judecată Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, solicitând anularea deciziei nr. 71 din 15 iulie 2002, prin care pârâtul a dispus retragerea certificatului de înregistrare la Registrul Naţional al Fonogramelor, pentru desfăşurarea de către societate a activităţii de comercializare de fonograme.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că la baza emiterii deciziei au stat procese-verbale de contravenţie, întocmite în mod abuziv, întrucât punctele de lucru unde s-a constatat comercializarea unor fonograme pirat nu aparţineau societăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 192 din 5 decembrie 2002,Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, în aplicarea prevederilor OG nr. 45/2000, modificată prin Legea nr. 624/2001, pârâtul a constatat că, în mai multe rânduri, agenţii societăţii au pus în vânzare fonograme fără marcaj holografic, motiv pentru care a luat în mod întemeiat măsura retragerii certificatului de comercializare.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC T.C. SRL Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanta a învederat că Decizia emisă de pârât este în mod evident nelegală şi netemeinică, întrucât fapta contravenţională ce a constituit temeiul retragerii certificatului de înregistrare la Registrul Naţional al Fonogramelor nu a existat, procesul-verbal de contravenţie din 11 iulie 2002 fiind anulat prin hotărâre judecătorească.
Cât priveşte contravenţiile anterioare, la care se face referire în cuprinsul actului administrativ atacat, la dosar s-a depus un singur proces-verbal încheiat în anul 2001, din care rezultă că societatea a fost sancţionată contravenţional pentru vânzarea fonogramelor în alte spaţii decât cele declarate şi nu pentru comercializarea unor fonograme contrafăcute sau pirat.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate şi având în vedere şi prevederile art. C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Prin Decizia nr. 71 din 15 iulie 2002, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, reţinând încălcarea repetată a prevederilor OG nr. 45/2000, aprobată prin Legea nr. 624/2001, a dispus, începând cu data de 25 iulie 2002, retragerea certificatului de înregistrare în Registrul Naţional al Fonogramelor, pentru desfăşurarea de către reclamantă a activităţii de comercializare de fonograme.
Propunerea de retragere a certificatului a fost făcută de Direcţia Organisme de Gestiune Colectivă din cadrul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, în urma controlului efectuat la data de 11 iulie 2002, la punctele de lucru din Constanţa ale societăţii, soldat cu întocmirea procesului-verbal de contravenţie nr. 0000005/2002 şi avându-se în vedere şi alte abateri în materia legislaţiei dreptului de autor, consemnate în alte două procese-verbale, încheiate în anul 2001.
Instanţa de fond, analizând probele administrate, a reţinut în mod întemeiat încălcarea de către reclamantă în mod repetat, a prevederilor legale referitoare la producerea şi comercializarea fonogramelor, ceea ce a justificat măsura anulării certificatului de înregistrare.
Potrivit art. 8 alin. (6) din OG nr. 45/2000, în urma constatării săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi articol, se poate dispune prin decizie motivată anularea certificatului. În conformitate cu art. 8 alin. (1) lit. c) din aceiaşi ordonanţă, constituie contravenţie, distribuirea sau comercializarea fonogramelor fără marcaj holografic.
În cauză, societatea a fost depistată în două rânduri, la 19 iulie 2001 şi respectiv, la 11 iulie 2002, deţinând spre comercializare, fonograme fără marcaj holografic. La prima abatere de acest gen, reclamanta a fost sancţionată contravenţional cu 30.000.000 lei amendă, prin procesul-verbal nr. 0001229/2001, iar ulterior, cu 250.000.000 lei amendă, prin procesul verbal nr. 0000005/2002.
Cât priveşte susţinerea societăţii, în sensul că procesul-verbal de contravenţie din 11 iulie 2002 a fost anulat, depunându-se sentinţa civilă din 23 ianuarie 2003 a Judecătoriei Constanţa, acest înscris nu poate fi luat în considerare, nefăcându-se dovada că hotărârea judecătorească invocată a rămas irevocabilă.
De altfel, legea neimpunând săvârşirea a 2 sau mai multe contravenţii, din cele prevăzute de art. 8 alin. (1) din OG nr. 45/2000, pentru a se putea dispune anularea certificatului de înregistrare şi nici respectarea unui termen limită pentru luarea unei asemenea decizii, rezultă că hotărârea emisă de pârât la 15 iulie 2002 este legală şi temeinică.
În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC T.C. SRL Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 192 din 5 decembrie 2002 Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3557/2003. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 356/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|