CSJ. Decizia nr. 3570/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3570/2003
Dosar nr. 2107/2003
Şedinţa publică din 29 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 24 februarie 2003, reclamantul P.T. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, solicitând modificarea hotărârii nr. 191 din 17 ianuarie 2003, în sensul de a i se recunoaşte beneficiul prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 şi pentru perioada 15 aprilie 1944 – 6. martie 1945.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că prin actul administrativ contestat i s-a recunoscut calitatea de persoană strămutată în altă localitate, numai pentru intervalul 6 septembrie 1940 – 7 august 1941, nu şi pentru perioada 15 aprilie 1944 – 6 martie 1945, când familia sa a fost din nou obligată să-şi schimbe domiciliul, din motive etnice.
Prin sentinţa nr. 52 din 25 martie 2003, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul nu a dovedit cu acte împrejurarea că a fost evacuat în România, în primăvara anului 1944, astfel încât este corectă hotărârea emisă de pârâtă, prin care i-a recunoscut calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, numai pentru perioada 6 septembrie 1940 – 7 august 1941.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul P.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamantul a precizat că instanţa a reţinut o situaţie de fapt eronată, respectiv că numai tatăl său, P.A., a fost strămutat pentru a doua oară din Basarabia. în anul 1944, fără a avea în vedere împrejurarea că acesta era singurul întreţinător al familiei, ale cărei interese le reprezenta.
Or, actele oficiale depuse la dosar, care se încadrează în categoria înscrisurilor admise pentru dovedirea situaţiei prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată şi completată conform Legii nr. 586/2001, dovedesc împrejurarea că întreaga familie, deci inclusiv reclamantul, a fost refugiată în România şi în perioada 15 aprilie 1944 – 6 martie 1945.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate şi având în vedere şi prevederile art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune casarea sentinţei şi pe fond, admiterea acţiunii.
Prin hotărârea nr. 191 din 17 ianuarie 2003 s-a stabilit calitatea reclamantului, de refugiat, din motive etnice, din Basarabia, numai pentru perioada 6 septembrie 1940 – 7 august 1941.
Din probele dosarului rezultă că în vara anului 1941, tatăl reclamantului, fiind detaşat în interesul serviciului la Cernăuţi, întreaga familie s-a stabilit din nou în Basarabia, de unde a fost evacuată în România, în primăvara anului 1944.
Revenirea în România a tatălui reclamantului, funcţionar public militarizat şi mobilizat pentru lucru, este atestată atât de ordinul de mobilizare nr. 1/1944, de fişa imobilului bombardat, din Turnu Severin, cât şi de Decizia de repartizare la poliţia din Turnu Măgurele, nr. 00982 din 8 iunie 1944.
Chiar dacă numele soţiei şi cel al copilului minor nu sunt înscrise în actele enumerate mai sus, nu se poate nega faptul că întreaga familie l-a însoţit, după evacuarea sa în România, în 1944, pe P.A., care era unicul întreţinător.
De altfel, în fişa imobilului din Turnu-Severin, distrus în bombardament în 1944, se arată că în casă locuiau 2 familii, compuse din 5 persoane, că şeful poliţiei oraşului, P.A., ocupa cu chirie 2 camere şi bucătărie, printre obiectele distruse fiind menţionate bunuri de uz casnic şi gospodăresc, precum şi bijuterii, ce indică prezenţa unei familii.
Având în vedere şi celelalte înscrisuri depuse la dosar, din care rezultă că după repartizarea lui P.A. la Poliţia Turnu Măgurele, acesta locuia în str. Independenţei, unde îşi avea reşedinţa şi soţia sa, P.E., fapt confirmat de certificatul nr. 75/624 din 1 noiembrie 1945 al Primăriei Turnu Măgurele, Curtea reţine că este întemeiată solicitarea reclamantului, de a i se recunoaşte calitatea de refugiat şi pentru intervalul 15 aprilie 1944 – 6 martie 1945.
În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va casa sentinţa şi va admite acţiunea, astfel cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.T., împotriva sentinţei civile nr. 52 din 25 martie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, admite acţiunea reclamantului P.T.
Modifică hotărârea nr. 191 din 17 iunie 2003 a Casei Judeţene de Pensii Dâmboviţa, în sensul că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, şi pentru perioada 15 aprilie 1944 – 6 martie 1945.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 357/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 3575/2003. Contencios. Conflict negativ de... → |
|---|
