CSJ. Decizia nr. 3590/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3590
Dosar nr. 2184/2003
Şedinţa publică din 30 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 107 din 1 aprilie 2003, a admis acţiunea formulată de reclamanta G.A.; a anulat Decizia nr. 642 din 17 ianuarie 2002 emisă de Casa de Pensii Judeţeană Caraş-Severin şi a obligat pârâta să emită o nouă decizie, prin care să-i stabilească reclamantei drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 modificată.
S-a reţinut că, părinţii reclamantei s-au refugiat din localitatea de domiciliu din judeţul Satu Mare, în septembrie 1940, iar la data de 18 februarie 1943 s-a născut reclamanta, astfel că aceasta beneficiază de dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 modificată.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, reiterând aspectele invocate în Decizia prin care a fost respinsă cererea reclamantei, în sensul că acesta nu are statut de refugiat.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 2 din normele pentru aplicarea OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile art. 1 lit. c) din lege, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate începând cu 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, printre care şi persoanele refugiate.
În raport de aceste dispoziţiuni, prima instanţă a reţinut corect că, reclamanta, fiind născută în perioada în care părinţii se aflau în refugiu, are statutul de refugiat, de la data naşterii (18 februarie 1943) şi până la 6 martie 1945, beneficiind de facilităţile acordate prin Legea nr. 189/2000; aceasta deoarece efectele negative ale refugiului s-au răsfrânt şi asupra nou născuţilor, nu numai asupra părinţilor.
În consecinţă, soluţia adoptată de prima instanţă este legală şi temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin împotriva sentinţei civile nr. 107 din 1 aprilie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 30 octombrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 359/2003. Contencios. Nulitate act... | CSJ. Decizia nr. 3593/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|