CSJ. Decizia nr. 3586/2003. Contencios. împotiva deciziei Presedintelui Consiliului Concurentei. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3586/2003
Dosar nr. 233/2003
Şedinţa publică din 30 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Preşedintele Consiliului Concurenţei, prin Decizia nr. 471 din 17 decembrie 2002, a respins contestaţia formulată de SC L.E.L. împotriva deciziei Comisiei Consiliului Concurenţei nr. 420 din 14 noiembrie 2002 şi, pe cale de consecinţă, a menţinut amenda aplicată în sumă de 50.000.000 lei.
S-a reţinut că, contestatoarea a dobândit în baza contractelor de cesiune încheiate cu R.V., V.M. şi D.G., la 20 iunie 2002, un număr de 62.285 acţiuni, reprezentând 53,69% din capitalul social al SC M.C. SA Bistriţa, societate la care mai deţinea un pachet de acţiuni reprezentând 33,966% din capitalul social.
În acest fel, SC L.E.L. a dobândit 86,756% din capitalul social al SC M.C. SA, iar operaţiunea reprezintă o concentrare economică, aşa cum aceasta este definită de Legea concurenţei nr. 21/1996, prin art. 11 alin. (2) lit. b), care trebuia notificată Consiliului Concurenţei la momentul realizării ei (20 iunie 2002).
Totodată, s-a reţinut că, contestatoarea a notificat Consiliului Concurenţei operaţiunea de concentrare economică la data de 4 octombrie 2002, în loc de 20 iunie 2002, săvârşind astfel contravenţia prevăzută de art. 55 lit. a) din Legea nr. 21/1996, pentru care a fost legal sancţionată, cu amenda de 50.000.000 lei, prin Decizia nr. 420 din 14 noiembrie 2002.
Împotriva deciziei preşedintelui Consiliului Concurenţei a declarat recurs SC L.E.L., reiterând aspectele invocate în contestaţie, în esenţă, că nu avea obligaţia de a notifica operaţiunea realizată întrucât se încadrează în situaţiile prevăzute de art. 12 lit. b) şi c) din Legea nr. 21/1996.
Recursul este nefondat.
În adevăr, prin Decizia recurată s-a reţinut corect că în art. 12 din Legea nr. 21/1996 sunt prevăzute limitativ situaţiile în care dobândirea controlului de către un agent economic nu constituie o concentrare economică.
În ce priveşte situaţia de excepţie, prevăzută de art. 12 lit. c) din Legea nr. 21/1996, în Decizia atacată se arată că aceasta nu a fost invocată în faţa Consiliului Concurenţei, cu ocazia depunerii notificării; totodată, că nici contestaţia nu este susţinută de alte acte care să probeze că, contestatoarea nu a exercitat drepturile de vot aferente participaţiei deţinute în vederea determinării comportamentului concurenţial al agentului economic.
În raport de aceste date, Consiliul Concurenţei în mod corect a reţinut că, potrivit art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 21/1996 şi Regulamentului privind autorizarea concentratelor economice, dobândirea controlului de către SC L..E.L. la SC M.C. SA Bistriţa constituie o concentrare economică, care trebuia notificată la data realizării ei (20 iunie 2002).
Or, cum notificarea operaţiunii s-a făcut numai la 4 octombrie 2002, în mod corect s-a reţinut săvârşirea contravenţiei, prevăzută de art. 55 lit. a) din Legea nr. 21/1996, pentru care i s-a aplicat recurentei amenda de 50.000.000 lei, care este în limitele legale.
În consecinţă, recursul este nefondat şi urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC L.E.L. împotriva deciziei nr. 471 din 17 decembrie 2002 a Preşedintelui Consiliului Concurenţei, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2003.
Judecător,
Judecător,
Judecător,
C.Furtună
L.Pastor
Em.Albu
MAGISTRAT ASISTENT,
A.Mărculescu
Red.
L.P.
Dact.
N.G.
6 ex.
← CSJ. Decizia nr. 3583/2003. Contencios. Anulare acte vamale.... | CSJ. Decizia nr. 3587/2003. Contencios. Anulare decizie U.A.R.... → |
---|