ICCJ. Decizia nr. 3622/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3622/2003
Dosar nr. 2440/2002
Şedinţa publică din 31 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC B. SRL în contradictoriu cu Garda Financiară Dolj, Direcţia Generală a Finanţelor publice şi Controlului Financiar de Stat Dolj şi Ministerul Finanţelor, a solicitat anularea procesului-verbal de control nr. 2298/1997, încheiat de prima pârâtă, a deciziei nr. 342/1998 emisă de ultimul pârât şi a dispoziţiei nr. 4/1998 emisă de cea de a doua pârâtă.
Reclamanta a arătat că actul de control încheiat de Garda Financiară este fundamentat pe documente fără valoare contabilă şi nu pe registrele financiar-contabile ale societăţii în care se regăsesc toate operaţiunile comerciale efectuate.
Nu datorează sumele stabilite ca obligaţii către bugetul de stat cu titlu de impozit pe profit, T.V.A., impozit pe salarii şi majorări de întârziere, astfel că, se impune admiterea acţiunii, anularea actelor contestate şi exonerarea de răspundere.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 156/2000, a admis acţiunea, reţinând că organul de control a calculat obligaţiile fiscale pe baza unor înscrisuri din caietul vânzătoarei, pe înscrisuri extracontabile ce nu sunt relevante în stabilirea obligaţiilor fiscale ale societăţii.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia contencios administrativ, prin Decizia nr. 2136 din 4 iunie 2001, a admis recursurile declarate de Garda Financiară Craiova şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Craiova în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor şi a casat sentinţa cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
S-a indicat instanţei de trimitere verificarea dacă se corelează situaţia de fapt scriptică cu situaţia reală a cantităţilor de cafea introduse în gestiune pentru vânzare.
La stabilirea acestei corelări instanţa trebuie să aibă în vedere şi dispoziţiile art. 46 C. com., dispoziţii care reglementează modul în care se probează obligaţiunile comerciale, respectiv, acte sub semnătură privată, registrele părţilor, martori şi orice altă probă admisă de lege.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 169 din 30 mai 2002, a admis acţiunea, a anulat actele contestate şi a exonerat pe reclamantă de plata sumelor reţinute şi a obligat pârâţii la plata taxelor de timbru achitate de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere concluziile expertizei întocmite în primul ciclu procesual care nu sunt infirmate de actele sub semnătură privată şi se coroborează cu facturile şi chitanţele emise în forma cerută de lege.
Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dolj în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice şi Garda Financiară, secţia Dolj au declarat recurs şi au solicitat admiterea, casarea sentinţei şi în fond respingerea acţiunii, actele contestate fiind temeinice şi legale.
Se susţine că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii în materie şi se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt ce decurge dintr-o apreciere eronată a probelor administrate în cauză.
La controlul efectuat de Garda Financiară s-a constatat că SC B. SRL Craiova, nu a avut organizată şi nu a ţinut evidenţa analitică a gestiunii. Nu a întocmit pentru operaţiunile de predare-primire şi descărcarea gestiunii, documentele justificative.
Lipsa evidenţei analitice şi întocmirea unei evidenţe personale din care rezultă încasări (venituri) mai mari decât cele din evidenţa contabilă, duce la concluzia că societatea a realizat venituri în plus faţă de cele evidenţiate în contabilitate, astfel că în mod justificat societatea a fost obligată să vireze la stat suma de 82.139.898 lei compusă din 44.873.644 lei impozit pe profit, 10.860.549 lei majorări de întârziere aferente, 21.255.938 lei, T.V.A şi 5.149.767 lei majorări de întârziere aferente.
Recursurile sunt nefondate.
Sumele în discuţie reţinute de organul de control şi menţinute ca legale în căile administrative de atac au provenit din faptul că organul de control a apreciat că societatea comercială reclamantă a înregistrat în contabilitate, ca venituri din comercializarea cafelei, suma de 120.996.025 lei în loc de suma de 260.340.500 lei, ce rezultă din centralizarea datelor cuprinse în caietul de evidenţă al vânzătoarelor.
Pentru această sumă, reprezentantul societăţii reclamante a fost anchetat penal, fiind scos de sub urmărire penală prin Ordonanţa din 27 iulie 1999 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
În cauză, în primul ciclu procesual s-a efectuat o expertiză care a concluzionat că obligaţiile fiscale stabilite de organul de control au la bază numai însemnări extrajudiciare şi nu pot constitui documente legale pentru stabilirea volumului real de vânzări.
S-a concluzionat de expertul C.I. că reclamanta a înregistrat corect documentele de aprovizionare cu cafea, pentru vânzări, s-au întocmit zilnic documente care au fost înregistrate, stabilindu-se lunar obligaţiile fiscale faţă de bugetul de stat.
Concluziile acestei expertize se coroborează şi cu concluziile celorlalţi experţi în urma expertizei efectuate în dosarul de urmărire penală, în sensul că toate încasările au fost evidenţiate în registrele contabile, neexistând un alt volum de încasări decât cel astfel evidenţiat.
Nu numai rapoartele de expertiză, dar şi celelalte acte prezentate duc la concluzia că acele monetare şi bucăţi de hârtie care au constituit temeiul reîntregirii veniturilor societăţii prin actul de control sunt informe şi nu pot conduce la stabilirea unei alte sume decât cea evidenţiată în contabilitatea unităţii.
Legal, instanţa a reţinut că monetarele nu au semnăturile de predare şi primire, fiind acte unilaterale ale vânzătorilor şi deci, nu pot constitui o dovadă certă a încasării unor sume mai mari decât cele înregistrate în contabilitate, cu atât mai mult cu cât există neconcordanţă între aceste monetare întocmite de angajaţi, dar şi caietele lor personale.
Gama largă de probe ce poate fi utilizată conform art. 46 C. com. (acte sub semnătură privată, registrele părţilor, martori şi orice altă probă admisă de lege), nu poate conduce la altă soluţie decât cea reţinută de instanţă.
Vânzătoarele care au deservit punctele de lucru şi care au întocmit monetarele şi caietele au dat declaraţii ambiguu, astfel că nu se poate stabili cât din sumele pe care le predau patronului şi pe care le includeau în monetar, se regăsesc în chitanţele întocmite de acestea.
În condiţiile date, aceste probe nu dovedesc că înregistrările în contabilitate nu sunt reale, neexistând diferenţe între actele justificative pentru intrarea mărfurilor în gestiune şi actele care atestă încasările.
Cum actul de control a lezat-o pe reclamantă în drepturile sale legitime conform art. 1 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, legal, instanţa a admis acţiunea şi a anulat actele contestate, exonerând-o de răspundere.
Recursurile fiind nefondate, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dolj în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice şi Garda Financiară, secţia Dolj, împotriva sentinţei civile nr. 169 din 30 mai 2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3621/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 3624/2003. Contencios. Refuz eliberare pasaport... → |
|---|
