CSJ. Decizia nr. 3624/2003. Contencios. Refuz eliberare pasaport turistic. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3624/2003
Dosar nr. 2152/2003
Şedinţa publică din 31 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
N.C., în contradictoriu cu Ministerul de Interne – Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, a solicitat obligarea pârâtei să-i elibereze paşaportul turistic, astfel cum a cerut prin petiţia înregistrată la 24 ianuarie 2002.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost sistematic refuzat de autorităţi pentru eliberarea unui paşaport turistic, comunicându-i-se în final că datorită problemelor litigioase pe care le are în justiţie, paşaportul nu i se poate elibera.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 367 din 20 martie 2003, a respins ca nefondată acţiunea, reţinând că reclamantului nu i s-a încălcat vreun drept prevăzut de art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, reclamantul a declarat recurs şi a solicitat admiterea lui, casarea sentinţei şi în fond, admiterea acţiunii.
S-a arătat că solicitarea pe care a făcut-o pârâtei, este pentru tratamente medicale ce nu pot fi efectuate în România. Că, în speţă, este vorba de un refuz nejustificat, i se încalcă dreptul la libera circulaţie şi dreptul la tratament medical, drepturi consfinţite şi garantate de art. 25 şi 33 din Constituţie.
Prin încheierea din 7 decembrie 2001 a Tribunalului Prahova, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive, cu măsura interdicţiei de a părăsi localitatea fără încuviinţarea instanţei, prevăzută de art. 145 C. proc. pen., şi, aceasta pe o perioadă ce nu poate depăşi 30 de zile, altfel măsura trebuie prelungită de instanţă. În cauză, măsura nepărăsirii localităţii a expirat la 5 aprilie 2001.
Sentinţa penală care a stat la baza refuzului eliberării paşaportului, nu este definitivă şi executorie, astfel că urmează a se bucura de prezumţia de nevinovăţie.
Recursul este nefondat.
Refuzul pârâtei de a elibera paşaportul turistic reclamantului, este justificat.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din OG nr. 65/1997, privind regimul paşapoartelor în România, cetăţeanului român i se poate refuza, temporar, eliberarea paşaportului, iar dacă i-a fost eliberat, îi poate fi retras ori i se poate suspenda dreptului de folosire a acestuia, atunci când:
a) este învinuit sau inculpat într-o cauză penală şi magistratul dispune instituirea măsurii interdicţiei părăsirii localităţii, în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, indiferent de faza în care acesta se află;
b) a fost condamnat şi are de executat o pedeapsă privativă de libertate;
c) este urmărit pentru creanţe exigibile mai mari de 25 milioane lei, datorate unor persoane fizice, persoane juridice sau statului, iar executarea acestora nu este garantată, în acest caz, măsura se ia la cererea celor interesaţi, dacă plata creanţelor a fost dispusă prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă;
d) a săvârşit, în ţară sau străinătate, fapte de natură să aducă atingere siguranţei naţionale, menţinerii ordinii publice, protecţiei sănătăţii sau moralei ori drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altei persoane; dovada faptelor săvârşite în străinătate se face cu acte judiciare recunoscute potrivit legii române; în astfel de cazuri măsura se ia de către Direcţia de paşapoarte sau serviciile teritoriale, după caz, pentru o durată cuprinsă între 3 şi 12 luni, stabilită proporţional cu gravitatea faptei comise şi consecinţele ei.
În cauză, prin încheierea din 7 februarie 2001 a Tribunalului Prahova, secţia penală, s-a dispus în temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea şi solicitarea, către Serviciul Paşapoarte Prahova, de a se institui măsurile de restrângere a dreptului la libera circulaţie.
Prin sentinţa nr. 203/2001, s-a dispus încetarea măsurii obligatorii de a nu părăsi localitatea, dar N.C. a fost condamnat la 10 ani închisoare şi la plata despăgubirilor civile.
În apel, reclamantul-inculpat a fost condamnat la 12 ani închisoare şi 62 miliarde lei despăgubiri civile, soluţie irevocabilă prin respingerea recursului de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală.
În condiţiile date, nu se mai poate vorbi de prezumţia de nevinovăţie, de îngrădirea dreptului la libera circulaţie şi la tratament medical.
Recursul fiind nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N.C. împotriva sentinţei civile nr. 367 din 20 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3622/2003. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 3626/2003. Contencios. Anulare decizie M.F.... → |
|---|
