ICCJ. Decizia nr. 3641/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3641/2003
Dosar nr. 2357/2003
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 20 februarie 2002, Consiliul Local Eforie a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa, să se dispună anularea deciziei nr. 29 din 18 ianuarie 2002, emisă de primul pârât, precum şi a procesului-verbal de control din 6 noiembrie 2001, încheiat de consilieri ai pârâtei secunde, ca nelegale.
Pe cale de consecinţă, reclamanta a cerut exonerarea sa de obligaţia de virare la bugetul statului a sumei totale de 4.596.760.175 lei, reprezentând:
- 2.253.109.745 lei, T.V.A.;
- 2.330.758.326 lei, majorări de întârziere aferente;
- 12.392.104 lei, penalităţi de întârziere;
- 500.000 lei, amendă contravenţională.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că nu datorează aceste sume de bani, întrucât în calitate de autoritate a administraţiei publice locale, este exceptat de la plata T.V.A., conform art. 3 lit. d) din OG nr. 17/2000.
Că în realitate, actele normative care reglementează T.V.A., nu prevăd obligativitatea plăţii acesteia în cazul concesiunilor.
Pentru aceleaşi considerente, nu putea fi obligat nici la plata majorărilor şi penalităţilor de întârziere.
În sfârşit, Consiliul Local Eforie a precizat că pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Constanţa nu avea competenţa legală de a efectua controlul financiar şi o atare împrejurare este de natură a atrage sancţiunea nulităţii absolute a procesului-verbal contestat.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, reînvestită cu soluţionarea cauzei, ca efect al casării, cu trimitere a unei hotărâri anterioare, prin sentinţa civilă nr. 50/CA din 6 mai 2003 a admis acţiunea şi a anulat actele administrative atacate.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut ca în raport cu atribuţiile conferite de lege reclamantului, activităţile desfăşurate de el sunt administrative şi ca atare, nu intră în sfera de aplicare a T.V.A.
Obligaţia de plată a taxei respective revine unităţilor, care au închiriat sau concesionat bunurile aparţinând comunei sau oraşului.
În sprijinul soluţiei s-a mai făcut referire la prevederile art. 3 din OG nr. 17/2000, conform cărora nu se cuprind în sfera de aplicare a T.V.A., instituţiile publice pentru activităţile lor administrative, precum şi la lipsa calităţii de contribuabil a reclamantului.
Hotărârea a fost atacată cu recurs de către ambele autorităţi publice pârâte.
În esenţă, recurenţii au susţinut că acţiunea trebuia respinsă, deoarece concesionarea bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale, nu se regăseşte în categoria activităţilor de administraţie publică menţionate în Secţiunea N – Administraţie publică din Clasificarea activităţilor din economia naţională, aprobată prin HG nr. 656/1997.
Prin urmare, concesionarea terenurilor reprezintă o operaţiune impozabilă din punctul de vedere al T.V.A., chiar dacă este efectuată de o instituţie publică, cum este cazul consiliului local, operaţiunea în sine fiind o activitate de pe urma căreia reclamantul a obţinut în mod direct şi sistematic un profit, respectiv venituri lunare.
S-a concluzionat că în condiţiile date, reclamantul avea obligaţia de a se înregistra ca plătitor T.V.A., cu începere din luna august 1996, mai ales că plafonul veniturilor realizate depăşea suma de 50.000.000 lei.
În sfârşit, recurenţii au susţinut că se justificau şi măsurile dispuse în privinţa majorărilor şi penalităţilor de întârziere, consemnate în procesul-verbal de control financiar nr. 16898/2001.
Recursul este nefondat.
Cum deja s-a arătat cu prilejul expunerii rezumative a conţinutului acţiunii, prin procesul-verbal de control încheiat la 6 noiembrie 2001, Consiliului Local Eforie i s-a imputat omisiunea de a calcula, reţine şi vira la bugetul statului, a T.V.A. pentru sumele de bani obţinute din concesionarea unor bunuri ale domeniului public şi domeniului privat, de interes local.
Organul de control a stabilit în sarcina consiliului local, obligaţia de plată a sumei totale de 4.596.260.175 lei, reprezentând T.V.A., majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere aferente, pentru perioada august 1996 – septembrie 2001.
Potrivit art. 169 din OG nr. 61/2002, privind colectarea creanţelor bugetare, sumele reprezentând T.V.A. datorate de către autorităţile administraţiei publice locale, pentru prestări de servicii, constând în închirieri şi/sau concesiuni de bunuri imobile, care până la data de 31 mai 2002 nu au fost facturate beneficiarilor şi nu au fost achitate la bugetul de stat, se anulează, inclusiv majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere aferente.
Rezultă deci, că printr-un act normativ ulterior controlului financiar şi datei de pronunţare a sentinţei civile nr. 97/CA din 4 iulie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, Guvernul României a înţeles să exonereze de la plata acestor creanţe bugetare, autorităţile administraţiei publice locale care îndeplinesc condiţiile stabilite.
Existenţa noii reglementări a fost, însă, ignorată de către curtea de apel, deşi aplicarea ei era de natură să dispenseze instanţa de obligativitatea analizării celorlalte apărări de fond, care au fost formulate de părţi pe parcursul desfăşurării procesului.
Ţinând seama de textul ordonanţei guvernamentale mai sus enunţat şi nu de considerentele sentinţei recurate, care sunt rezultatul unei interpretări şi aplicări greşite a normelor juridice în vigoare, urmează a se respinse recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa – Direcţia Controlului Fiscal şi de Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 50/CA din 6 mai 2003 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3636/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3642/2003. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
