ICCJ. Decizia nr. 3642/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3642/2003
Dosar nr. 110/2003
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 4 octombrie 2001, reclamanta SC C.A. SRL Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, obligarea pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov la restituirea sumei de 496.827.531 lei reprezentând T.V.A. şi a sumei de 191.379.663 lei reprezentând majorări de întârziere aferente, susţinând că, prin procesul-verbal de control nr. 689 din 20 martie 2001, Direcţia Controlului Financiar Fiscal Braşov a reţinut greşit că nu trebuia să deducă T.V.A. din capitolul „cheltuieli", astfel cum au fost înregistrate în contabilitatea societăţii, proces-verbal menţinut prin Decizia nr. 1346 din 6 septembrie 2001 a Ministerului Finanţelor Publice, datorită aplicării arbitrare şi interpretării subiective date actelor normative incidente pricinii.
Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 2/F/CA din 15 ianuarie 2002, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Curţii de Apel Braşov şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, în baza dispoziţiilor OUG nr. 13/2001, aprobată prin Legea nr. 506/2001 şi a art. 3 pct. 1 şi art. 158 alin. (3) C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 1144 din 28 noiembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că reclamanta a achiziţionat alcool etilic rafinat şi a dedus T.V.A. aferentă, fără ca facturile cu regim special să poarte viza supraveghetorului fiscal, încălcând astfel dispoziţiile art. 29 din OUG nr. 87/1997, că majorările de întârziere sunt legal datorate în baza art. 34 din OG nr. 3/1992 şi a principiului „accesoriul urmează principalul". S-a mai reţinut că şi suma de 145.417.628 lei reprezentând T.V.A. este legal datorată, întrucât reclamanta a practicat la băuturile alcoolice preţuri mai mici decât costul de producţie pe perioada mai – decembrie 1999, încălcând astfel dispoziţiile art. 18 lit. a) din OUG nr. 82/1997.
Totodată, instanţa de fond a apreciat ca fiind corect raportul de expertiză efectuat în cauză.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC C.A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Printr-un prim motiv de recurs, se susţine că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aprecierea greşită a legii şi cu încălcarea altor dispoziţii legale aplicabile în materie, prevăzute în OUG nr. 50/1998.
Astfel, pe de o parte, se susţine că art. 29 din OUG nr. 82/1997 a fost abrogat prin art. 1 din OUG nr. 50/1998, iar, pe de altă parte, că prin OUG nr. 50/1998, art. 23 ind. 1 pct. 6 şi pct. 7 pe care instanţa nu le-a avut în vedere, se stabileşte că supraveghetorii fiscali sunt desemnaţi numai pentru producătorii de alcool, or, recurenta-reclamantă nu se încadrează în această categorie; la data achiziţionării alcoolului legea nu instituise supraveghetorul fiscal (Legea nr. 521/2002), iar dispoziţiile acesteia nu pot retroactiva - art. 15 alin. (2) din Constituţie - pentru un agent economic care a utilizat alcool rămas disponibil.
De altfel, arată recurenta-reclamantă, prin Decizia nr. 1346/2001, Ministerul Finanţelor Publice a invocat ca motive de respingere a contestaţiei numai împrejurarea că a livrat produse alcoolice la preţuri mai mici decât costul de producţie al acestora, fără a se referi la lipsa vizei supraveghetorului fiscal.
Cel de-al doilea motiv de recurs se referă la faptul că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra adresei nr. 28411 din 16 octombrie 2002 prin care Ministerul Finanţelor Publice a răspuns solicitărilor instanţei, deşi era concludentă şi utilă cauzei.
Examinând sentinţa atacată în raport cu toate criticile formulate, cu toate probele administrate în cauză şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale ar.3041 C. proc. civ., se constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 29 din OUG nr. 82/1997 (M. Of., nr. 380/29.12.1997), pentru anumite produse pentru care se datorează bugetului de stat accize, se instituie, în mod treptat, sistemul de supraveghere fiscală, iar Ministerul Finanţelor, prin normele metodologice emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, va stabili produsele supuse accizelor, care vor intra în regim de supraveghere fiscală, modalitatea de supraveghere, precum şi condiţiile de efectuare a acesteia.
Prin HG nr. 588/1998 privind instituirea regimului de supraveghere fiscală a producţiei interne, importului, circulaţiei şi comercializării alcoolului şi a băuturilor alcoolice, (M. Of., nr. 361/24.09.1998), la art. 6 alin. (2) se precizează că în vederea certificării realităţii tuturor operaţiunilor reflectate în documentele aferente producţiei de alcool, indiferent de natura acestuia, începând de la intrarea materiei prime până la livrarea alcoolului către secţiile de prelucrare sau către terţi, toate documentele întocmite vor purta viza supraveghetorului fiscal desemnat, iar prin art. 18 pct. 2–4 din aceeaşi hotărâre se precizează după cum urmează:
(2) Începând cu data de 1 noiembrie 1998, toate livrările de alcool efectuate direct atât de către producătorii interni şi importatori, cât şi de alţi agenţi economici deţinători de licenţe pentru atestarea dreptului de marcare vor fi facturate obligatoriu în momentul livrării, utilizându-se pentru aceasta facturi, facturi fiscale şi avize de însoţire a mărfii, după caz, special tipărite de către Regia Autonomă Imprimeria Naţională.
(3) Facturile, facturile fiscale şi avizele de însoţire a mărfii vor avea regim special, fiind realizate în conformitate cu prevederile HG nr. 831/1997 şi vor fi tipărite pe hârtie şi cu cerneluri speciale. În cazul agenţilor economici, producătorii interni, facturile fiscale şi avizele de însoţire a mărfii vor fi imprimate în 4 exemplare. Întotdeauna exemplarul 4 va rămâne la supraveghetorul fiscal.
(4) Pe diagonala fiecărui document prevăzut la alin. (3) va fi inscripţionat cuvântul „ALCOOL".
Art. 29 din OUG nr. 82/1997 a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 196/1998, în sensul că pentru anumite produse pentru care se datorează accize la bugetul de stat Guvernul poate institui, prin hotărâre, în mod treptat, „regimul de supraveghere fiscală".
Ulterior, prin OUG nr. 50/1998 (M. Of., nr. 489/18.12.1998), intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 1999 (art. IV), s-a eliminat art. 29 din OUG nr. 82/1997, dar acest text a fost preluat în Secţiunea a VIII-a „Regimul de supraveghere" şi de art. 61 introdus prin art. I pct. 4 din ordonanţă, arătându-se că OUG nr. 82/1997, cu modificările şi completările ulterioare şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare, neputându-se, deci, reţine abrogarea dispoziţiilor referitoare la supravegherea fiscală, ci dimpotrivă, extinderea acestora.
În cauză este necontestat că SC C.A. SRL Bucureşti a înregistrat operaţiunea de aprovizionare cu alcool etilic rafinat de 95,5% de la SC S.G. SRL Bucureşti, în baza facturilor seria ALAAAAA nr. 0039418 din 20 septembrie 1999 şi nr. 0039437 din 4 noiembrie 1999, deducând T.V.A. aferentă, fără să poarte viza supraveghetorului fiscal.
Susţinerea contestatoarei potrivit căreia „în perioada care au fost efectuate livrările respective, OUG nr. 50/1998 nu prevedea existenţa supraveghetorului fiscal", precum şi aceea că „instituţia supraveghetorului fiscal a fost stabilită ca obligatorie numai prin OG nr. 27/2000 care a înlocuit OUG nr. 50/1998" este neîntemeiată, întrucât aşa cum s-a reţinut mai sus, prin art. 29 din OUG nr. 82/1997 privind regimul accizelor şi al altor impozite indirecte a fost instituit, în mod treptat, regimul de supraveghere fiscală, iar odată cu publicarea OUG nr. 50/1998, regimul de supraveghere fiscală se aplică tuturor agenţilor economici producători de alcool, aşa cum se precizează prin art. 23 :„Regimul de supraveghere fiscală se aplică tuturor agenţilor economici producători de alcool, respectiv de alcool etilic alimentar, alcool brut, alcool tehnic".
Aşadar, având în vedere că obiectul aprovizionării a fost alcoolul etilic rafinat, aceasta intra sub incidenţa OUG nr. 82/1997, modificată şi completată şi luând în considerare că societatea nu a respectat obligaţiile cumpărătorului prevăzute de art. 25 B lit. b) din OG nr. 3/1992, republicată, privind T.V.A., respectiv a înregistrat facturi fiscale care nu îndeplinesc condiţiile unui document legal, rezultă că măsurile dispuse de organele de control sunt legale, astfel cum corect s-a reţinut prin Decizia Ministerului Finanţelor Publice, prin expertiza efectuată în cauză şi prin sentinţa atacată.
Deşi în motivele de recurs formulate în termen legal, recurenta-reclamantă nu a susţinut că sentinţa atacată este greşită şi cu privire la suma de 145.417.628 lei reprezentând T.V.A. aferentă livrărilor de produse sub preţul de cost, aceasta, în notele scrise, face referire şi la această sumă, invocând abrogarea art. 18 lit. a) din OUG nr. 82/1997, prin OG nr. 27/2000 şi faptul că s-ar fi aflat într-un caz fortuit, fiind obligată să vândă sub preţul de cost.
Şi în ipoteza extremă în care s-ar considera că acest motiv a fost formulat în termen legal sau s-ar aplica dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. se constată, pe de o parte, că OG nr. 27/2000 a intrat în vigoare după ce s-a achiziţionat alcoolul şi s-a dedus TVA - ul, iar, pe de altă parte, că nu sunt îndeplinite condiţiile specifice cazului fortuit.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs se reţine că nici acesta nu este întemeiat, pe de o parte, întrucât adresa la care face trimitere recurenta-reclamantă a fost trimisă tocmai datorită rolului activ al instanţei, iar, pe de altă parte, din considerentele sentinţei atacate rezultă că instanţa a avut-o în vedere, contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă.
Desigur, instanţa de fond nu are obligaţia de a-şi însuşi conţinutul unei adrese, cu atât mai mult cu cât aceasta exprimă numai anumite opinii, precum şi informaţii cu privire la SC S.G. SRL.
În plus, înscrisul emană de la un director al unui serviciu din Ministerul Finanţelor Publice, iar nu de la conducătorul autorităţii fiscale centrale.
Prin urmare, constatându-se că criticile formulate în cauză nu sunt fondate, iar sentinţa atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C.A. SRL, cu sediul în Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 1444 din 28 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3641/2003. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 3643/2003. Contencios. Anulare partiala a... → |
|---|
