ICCJ. Decizia nr. 4110/2003. Contencios. La declinare de competenta refuz emitere decizie de solutionare dosar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 4110/2003
Dosar nr. 2596/2003
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ, introdusă la data de 19 mai 2003, reclamantul G.A. a chemat în judecată pârâtele Regia Naţională a Pădurilor şi Direcţia Silvică Sălaj, solicitând obligarea acesteia să emită o decizie sau o dispoziţie motivată, în soluţionarea dosarului său, nr. 4172 din 4 noiembrie 2002, având ca obiect retrocedarea unui imobil în temeiul Legii nr. 10/2001.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a formulat o cerere de retrocedare a unui imobil în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, adresată pârâtei Regia Naţională a Pădurilor, care a fost înaintată spre soluţionare pârâtei Direcţia Silvică Sălaj, aceasta din urmă comunicându-i soluţia prin adresa nr. 4952/2002 şi nu printr-o decizie sau dispoziţie motivată, potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, în şedinţa din 16 iunie 2003, din oficiu, a pus în discuţia părţilor competenţa materială de soluţionare a cererii, în raport cu prevederile art. 24 alin. (8) şi art. 31 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa nr. 253/CA/2003 – P din 16 iunie 2003, instanţa a admis excepţia de necompetenţă materială ridicată din oficiu şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului municipiului Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a calificat juridic cererea reclamantului, ca fiind o cerere de restituire în natură a unui imobil ce cade sub incidenţa instanţei civile, respectiv a tribunalului în a cărei circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamantul G.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul că instanţa a dat o calificare greşită obiectului litigiului dedus judecăţii, ca fiind unul de drept civil.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din acţiunea introductivă de instanţă rezultă cu claritate faptul că reclamantul a solicitat în temeiul Legii nr. 29/1990, obligarea pârâtelor să-i comunice printr-o decizie sau dispoziţie motivată, modul de soluţionare a cererii sale de retrocedare a unui imobil, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, fără, însă, a contesta modul de soluţionare a cererii.
Este adevărat că Legea nr. 10/2001 prevede faptul că împotriva soluţiilor date cererilor de restituire, partea nemulţumită se poate adresa tribunalului competent teritorial; în cauza de faţă reclamantul nu a contestat măsura respingerii cererii sale de restituire, ci faptul că pârâtele nu i-au răspuns cererii sale printr-un act administrativ motivat, aflându-se astfel în faţa unui refuz nejustificat de a-i soluţiona cererea cu privire la un drept recunoscut de lege.
În atare situaţie, în raport cu obiectul litigiului dedus judecăţii, instanţa competentă să soluţioneze acţiunea reclamantului, este instanţa de contencios administrativ, respectiv Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de G.A., împotriva sentinţei nr. 253/CA/2003 – P din 16 iunie 2003 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare, Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 411/2003. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4118/2003. Contencios. Anulare decizie MFP.... → |
|---|
