ICCJ. Decizia nr. 4118/2003. Contencios. Anulare decizie MFP. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 4118/2003

Dosar nr. 1949/2002

Şedinţa publică din 25 noiembrie 2003

Asupra recursului de faţă;

Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată şi înregistrată la Curtea de Apel Craiova, reclamanta SC M.I. SRL Vulpeni a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul de Finanţe şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, pentru ca instanţa, prin sentinţa ce o va pronunţa, să anuleze Decizia nr. 1054/2000, emisă de Ministerul Finanţelor.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în mod greşit, prin Decizia atacată s-a reţinut că plângerea împotriva dispoziţiei nr. 211/2000 şi a procesului-verbal de control nr. 4846/1999 a fost introdusă tardiv, deoarece actul de control a fost comunicat la 20 iunie 2000, dispoziţia nr. 211 la fel, iar plângerea a fost formulată la data de 3 iulie 2000.

Curtea de Apel Craiova, prin sentinţa civilă nr. 177/2000, a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 1054/2000 a Ministerului Finanţelor şi a obligat-o pe pârâtă să examineze cauza pe fond.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din actele depuse la dosar, confirmarea de primire a corespondenţei cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, rezultă că reclamanta a primit dispoziţia contestată la 21iunie 2000 şi nu la 19 mai 2000, cum susţine pârâta, situaţie în care plângerea formulată la 3 iulie 2000, a fost făcută în termenul legal.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susţinut că în mod greşit, instanţa a considerat că plângerea formulată împotriva dispoziţiei nr. 211/2000 a fost depusă în termen, deoarece comunicarea acesteia a fost făcută la 19 mai 2000, confirmarea de primire fiind datată, 22 iunie 2000 şi nu 21 iunie 2000.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 1054/2000, emisă de Ministerul Finanţelor, a fost respinsă ca „nedepusă în termen" plângerea formulată de intimata-reclamantă împotriva dispoziţiei nr. 211/2000, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, susţinându-se că dispoziţia atacată a fost comunicată la data de 19 mai 2000, cu confirmare de primire la 22 mai 2000, termenul de 15 zile în care se putea contesta fiind depăşit în raport cu data depunerii plângerii, 3. iulie 2000.

Soluţia pronunţată de Ministerul Finanţelor este în contradicţie, însă, cu probele administrate, respectiv cu confirmările de primire depuse în copii la dosar şi din care rezultă cu certitudine că dispoziţia contestată a fost comunicată la data de 21 iunie 2000 şi primită de intimată la data de 22 iunie 2000.

Susţinerea recurentei, în sensul că dispoziţia contestată a fost comunicată la 19 iunie 2000 şi primită de intimată la 22 mai 2000, nu poate fi primită, urmând a fi înlăturată ca neîntemeiată, având în vedere că din actele depuse nu rezultă ce anume a fost comunicat pe data de 19 mai 2000, dată la care a fost emisă chiar dispoziţia contestată.

Sub acest aspect, în mod corect, instanţa de fond a reţinut ca dată a comunicării dispoziţiei nr. 211/2000, data de 21 iunie 2000, în raport cu care plângerea formulată la Ministerul Finanţelor, la 3 iulie 2000, a fost depusă în termenul de 15 zile, prevăzut de art. 4 din Legea nr. 105/1997, în vigoare la acea dată.

În consecinţă, având în vedere cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, soluţia pronunţată fiind legală şi în deplină concordanţă cu normele legale aplicabile în materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 175 din 31 mai 2001 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4118/2003. Contencios. Anulare decizie MFP. Recurs