CSJ. Decizia nr. 412/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 412/2003
Dosar nr. 4585/2001
Şedinţa publică din 4 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe data de 20 octombrie 2000, la Curtea de Apel Braşov, reclamanta SC K.S. SRL Braşov a chemat în judecată Direcţia Regională Vamală Braşov, solicitând anularea actelor constatatoare nr. 600 şi nr. 601, ambele din 10 mai 1999, prin care s-a stabilit că datorează suma totală de 361.264.467 lei, cu titlu de taxe vamale.
Instanţa învestită, prin sentinţa civilă nr.2 74/F/CA din 20 decembrie 2000, a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 2183 din 12 septembrie 2000 a Direcţiei Generale a Vămilor, precum şi actele constatatoare nr. 600 şi nr. 601 din 10 mai 2000, emise de Biroul Vamal Braşov.
În motivarea sentinţei, prima instanţă a reţinut că între reclamantă şi societatea A.I. LTD din S.U.A. a fost încheiat un contract de leasing, pentru livrarea unui autotractor şi a unei semiremorci, părţii române, obţinându-se autorizaţia de admitere temporară nr. 10225 din 8 septembrie 1999. Vehiculele au fost înregistrate la Vama Braşov, pe baza declaraţiei vamale de import temporar, înregistrată sub nr. I 19648 din 8 septembrie 1999, cu termen la 9 mai 2000. Contractul a fost reziliat datorită unor neînţelegeri între părţile contractuale, proprietarul dând dispoziţie utilizatorului să pună vehiculele la dispoziţia societăţii I., care urma să o predea noului beneficiar.
Întrucât reclamanta, a arătat în continuare instanţa, nu a putut procura în timp util documentele pe baza cărora trebuiau încheiate formele de transfer vamal către noul beneficiar, SC R. SRL, datorită relei voinţe a societăţii de leasing, nu s-a putut depune cererea de încheiere a regimului temporar, decât în ultima zi a termenului, adică 9 mai 2000. Vama nu a soluţionat cererea şi drept urmare, reclamanta a fost obligată să achite toate taxele de import calculate pentru operaţia de import definitiv, încheindu-se în acest sens de către organul vamal, din oficiu, regimul suspensiv acordat iniţial.
Instanţa a conchis că reclamanta a încunoştiinţat în termen autorităţile vamale cu privire la schimbarea regimului suspensiv, depunând şi documentele necesare, dar cererii sale nu i s-a dat curs, procedându-se la încheierea din oficiu a operaţiunii vamale, cu plata taxelor vamale mai sus menţionate, aferente unui regim de import definitiv.
Sentinţa a fost recurată de către Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană.
Prin motivele de casare formulate se susţine că:
- noul titular al regimului de admitere temporară, căruia i s-a cesionat contractul de leasing, SC R. SRL, era obligat să obţină autorizaţia de admitere temporară, depunând declaraţia vamală aferentă regimului suspensiv;
- intenţia acestei societăţi de a prelua bunul nu disculpă pe reclamantă de nerespectarea obligaţiilor ce au luat naştere ca urmare a regimului vamal ce i s-a acordat inţial, cu atât mai mult, cu cât de la data rezilierii contractului său de leasing şi până la data până la care beneficia de regimul de admitere temporară, „exista timpul fizic necesar pentru a regla situaţia bunurilor faţă de autoritatea vamală".
Recursul este nefondat.
Din situaţia rezumativă prezentată rezultă ca un fapt cert, necontestat de organul vamal, că cererea de încheiere a regimului vamal ce i se acordase reclamantei, însoţită de documentele necesare, a fost depusă în termenul ce fusese acordat pentru încheierea importului temporar. Este nesemnificativ din punct de vedere al efectelor juridice, faptul că respectiva cerere a fost depusă în ultima zi a termenului acordat, iar nu mai înainte de aceasta, limitele calendaristice fiind fixate tocmai pentru a marca disponibilitatea de care se bucură legal, beneficiarul importului de regimul suspensiv, de a acţiona în cadrul termenului fixat. Concluzia finală din motivele de recurs că reclamanta „trebuia să respecte termenul acordat", nu are nici o acoperire în cauză.
În ce priveşte prima critică formulată, din însăşi prezentarea făcută de recurentă reiese că i se impută reclamantei, lipsa de iniţiativă a terţului, cu privire la obţinerea autorizaţiei de admitere temporară, cu observaţia prezumţioasă şi nesprijinită pe o dispoziţie legală, că pasivitatea noului beneficiar nu disculpă reclamanta de nerespectarea propriilor sale obligaţii.
Or, aşa cum s-a arătat mai sus, reclamanta şi-a executat în termen legal propriile sale obligaţii, şi nu despre acest fapt era vorba, ci despre obligaţiile ce-i incumbau direct şi exclusiv, cesionarului, iar pentru eventuala neexecutare a acelor obligaţii, fapt care excede cadrul prezentului litigiu, nu poate fi ţinută răspunzătoare, reclamanta.
Faţă de considerentele expuse, urmează a se conchide că recursul declarat în cauză se vădeşte nefondat, impunându-se respingerea lui şi menţinerea sentinţei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Vămilor, prin Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Braşov, împotriva sentinţei civile nr. 274/F/CA din 20 decembrie 2000 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4119/2003. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 412/2003. Contencios. Refuz emitere aviz.... → |
|---|
