ICCJ. Decizia nr. 4140/2003. Contencios. Refuzul nejustificat al C.G.M.B.de a lua în discutie cererea reclamantului privind concesionarea de teren. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 4140/2003
Dosar nr. 962/2002
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 27 octombrie 2000, reclamanta SC G.C. SRL a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului Consiliului General al municipiului Bucureşti, de a lua în discuţie cererea sa privind concesionarea suprafeţei de 360 mp, teren situat în Calea Dorobanţilor şi să fie obligat pârâtul să se pronunţe asupra acestei cereri, în termen de 10 zile de la soluţionarea litigiului, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii, în sumă de 500.000 lei pentru fiecare zi de întârziere.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este proprietara spaţiului comercial situat în Bucureşti şi că, în această calitate, a solicitat să-i fie concesionat pe o perioadă de 49 de ani terenul în suprafaţă de 360 mp, pe care este amplasată construcţia. Reclamanta a învederat că, deşi a prezentat întreaga documentaţie prevăzută de lege, pârâtul a refuzat în mod nejustificat să soluţioneze cererea sa privind concesiunea terenului.
Prin sentinţa civilă nr. 1606 din 21 noiembrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea, reţinând că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă şi că acţiunea trebuia formulată împotriva primarului, ca şef al administraţiei publice locale, care reprezintă în justiţie municipiul Bucureşti.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii pentru aplicarea greşită a Legii nr. 69/1991 şi a Legii nr. 219/1998, potrivit cărora Consiliul General al municipiului Bucureşti este autoritatea administrativă competentă să rezolve cererea sa.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 2185 din 6 iunie 2001, a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând, în esenţă, ca eronată soluţia instanţei de fond privind lipsa calităţii procesuale a Consiliului General al municipiului Bucureşti, această soluţie fiind dată în baza unei greşite interpretări a dispoziţiilor Legii nr. 69/1991 şi a Legii nr. 219/1998.
Rejudecând pricina, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 34 din 15 ianuarie 2002 a admis, în parte, acţiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al municipiului Bucureşti şi constatând refuzul nejustificat al acestuia de a lua în discuţie cererea reclamantei privind concesionarea suprafeţei de 360 mp teren situat în Bucureşti, a obligat pârâtul să ia în discuţie această cerere, obligându-l şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 25.049.500 lei către SC G.C. SRL.
Totodată, s-a respins cererea privind acordarea de daune cominatorii, ca prematur formulată, precum şi cererea de a se dispune executarea sentinţei ce se va pronunţa în termen de 10 zile.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, în cele ce preced, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, deşi reclamanta a solicitat pârâtului, la 4 octombrie 2000, să ia în discuţie cererea sa privind concesionarea terenului, acesta nu i-a răspuns, iar dovezi în sensul că lipsa acestui răspuns ar avea vreo motivare, nu au fost făcute de pârât, motiv pentru care sunt îndeplinite condiţiile art. 1 şi 11 din Legea nr. 29/1990.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâtul Consiliul General al municipiului Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. şi susţinând că, în mod eronat, a reţinut instanţa de fond că pârâtul a refuzat nejustificat să ia în discuţie cererea reclamantului .
Aceasta, întrucât prin actele pe care le va depune, se va face dovada că cererea petentului a fost luată în discuţie, soluţia dată acesteia fiind respingerea cererii de concesionare, sens în care se va depune la dosarul cauzei extrasul procesului-verbal al şedinţei de consiliu prin care proiectul de concesionare a fost respins.
Totodată, s-a invocat faptul că nu poate fi reţinută culpa pârâtului în sensul neprimirii răspunsului de către petent, întrucât acesta avea interesul să depună diligenţe pentru a afla soluţia adoptată în şedinţa de consiliu.
Concluzionând, recurentul a solicitat a se constata că pârâtul şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege, a se admite recursul şi, în consecinţă, a se casa hotărârea atacată, pe fond respingându-se acţiunea ca neîntemeiată.
Examinând sentinţa atacată în raport cu toate criticile formulate, cu toate probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Conform alin. (2) al art. 1 se consideră refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege şi faptul de a nu răspunde petiţionarului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii respective, dacă prin lege nu se prevede alt termen.
În cauză, deşi intimata-reclamantă a făcut dovada că a solicitat pârâtei să ia în discuţie cererea sa de concesionare a terenului în suprafaţă de 360 mp, totuşi acesta nu a făcut dovezi în sensul că a luat în discuţie cererea, că a răspuns reclamantei sau că refuzul de a soluţiona cererea şi de a răspunde au fost justificate.
Deşi prin motivele de recurs formulate la data de 11 martie 2002, recurentul-pârât a susţinut că va depune înscrisuri în dovedirea susţinerilor sale, totuşi, până la termenul de judecată din 25 noiembrie 2003, nu s-a depus nici o dovadă în acest sens.
Prin urmare, constatându-se că motivele de recurs sunt nefondate, iar sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul General al municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 34 din 15 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 414/2003. Contencios. Recurs anulare decizie... | CSJ. Decizia nr. 415/2003. Contencios. Recurs refuz solutionare... → |
|---|
