ICCJ. Decizia nr. 4201/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 4201/2003
Dosar nr. 2247/2002
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC V. SA Oradea a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, anularea procesului-verbal de control din 10 mai 2001 şi a deciziei nr. 1114 din 23 iulie 2001.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în urma unui control efectuat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, s-a instituit în sarcina sa obligaţia de plată a unui debit în sumă de 55.257.308 lei şi 294.407.841 lei majorări aferente, 127.103.580 lei contribuţia la fondul de cercetare-dezvoltare şi 621.473.465 lei majorări aferente, precum şi a sumei de 12.542.500 lei amendă contravenţională.
Totodată, a arătat că, organele de control financiar nu au avut în vedere nota de constatare întocmită de Curtea de Conturi, la 2 februarie 1996, prin care s-a reţinut că majorările de întârziere pentru impozitul pe circulaţia mărfurilor, calculat până la 15 iunie 1994, a fost virat şi la data încheierii controlului, societatea nu mai avea nici o datorie.
S-a mai invocat faptul că impozitul este prescris, potrivit art. 21 din OG nr. 70/1997.
Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 383 din 1 iulie 2002, a respins acţiunea reclamantei, cu următoarea motivare:
Prin procesul-verbal din 10 mai 2001, la pct. 6 s-a reţinut că la 30 aprilie 2001 reclamanta figura cu un debit în sumă de 55.257.308 lei impozit pe circulaţia mărfurilor; că, prin procesul-verbal nr. 1844 din 20 septembrie 1999, s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 218.898.729 lei. Prin acest proces-verbal, organul de control a calculat în continuare, pe perioada 17 septembrie 1999 – 30 aprilie 2001, majorări de întârziere aferente debitului, în sumă de 75.509.112 lei.
La pct. 7 din actul de control s-a reţinut că, la data controlului, reclamanta figurează cu obligaţia de plată, la fondul de cercetare–dezvoltare, în sumă de 127.103.580 lei şi 432.313.387 lei majorări stabilire prin procesul-verbal nr. 1681 din 10 august 1999; organul de control a mai calculat în continuare, pe perioada 11 august 1999 – 30 aprilie 2001, majorări în sumă de 189.160.078 lei.
La pct. 9 din procesul-verbal de control s-a reţinut că reclamanta datorează impozit pe salarii, T.V.A. fond cercetare-dezvoltare, impozit pe circulaţia mărfurilor şi o amendă de 12.542.500 lei.
În continuare, s-a arătat că reclamanta nu a contestat debitul în sumă de 55.257.308 lei impozit pe circulaţia mărfurilor, datorie ce exista până la data abrogării acestui tip de impozit.
De asemenea, a avut o datorie de 127.103.590 lei la fondul cercetare-dezvoltare, din perioada 1991, care nu a fost achitat de reclamantă.
Apoi, instanţa a reţinut că, reclamanta a făcut plăţi cu întârziere în contul datoriei, (1993 – 1994), iar aceste sume au fost considerate de organele de control ca făcute în contul majorărilor de întârziere, nu în contul capitalului; că organul financiar a încheiat nota de constatare din 9 septembrie 1994, semnată de reclamantă, în care se arată că suma achitată o consideră în contul majorărilor, rămânând debitul neachitat.
Prin acte de constatare ulterioare, încheiate de organul financiar (nr. 7905 din 9 septembrie 1994, nr. 12297 din 2 noiembrie 1995 şi nr. 71305 din 20 septembrie 1999) s-a constatat, de fiecare dată debitele şi s-au calculat majorări în continuare, iar aceste acte nu au fost contestate de reclamantă.
Prin nota încheiată la 2 februarie 1996 de către Direcţia de Control Financiar din cadrul Curţii de Conturi, fără ştampilă şi număr de înregistrare, s-a reţinut că s-au virat majorările aferente impozitului pe circulaţia mărfurilor, pe perioada 1993 – 1995, dar nu s-a constatat achitat debitul.
Cu privire la contribuţia pentru fondul de cercetare-dezvoltare s-a reţinut că debitul a fost achitat, dar prin acte de control ulterioare ale organului financiar s-a reţinut existenţa debitului, iar reclamanta nu a contestat acest act.
Actele de control încheiate de organele financiare prin care se constată debitul şi se calculează majorări, nu au fost contestate de reclamantă, iar aceste debite, care constituie obiectul litigiului, figurează şi în evidenţele societăţii.
Prin procesul-verbal de control încheiat la 10 mai 2001, care face obiectul litigiului, organul fiscal a stabilit numai majorări suplimentare, în sumă de 75.509.112 lei, în continuarea majorărilor calculate printr-un titlu executor anterior, precum şi majorări în continuare, pentru fondul de cercetare –dezvoltare neachitat, în sumă de 189.160.078 lei.
În ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune, s-a reţinut că este de 5 ani, iar prescripţia dreptului de executare este de 5 ani, potrivit OG nr. 11/1996; dar, cum reclamanta evidenţiază în declaraţiile sale şi comunică organului financiar debitul existent şi nestins, prescripţia s-a întrerupt.
În ce priveşte amenda de 12.542.500 lei s-a reţinut că nu a fost aplicată prin procesul-verbal de control din 10 mai 2001, ci numai s-a constatat, prin acest act, neachitarea amenzii stabilită anterior.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, reiterând aspectele de fond invocate prin acţiune: întâi, că debitele reţinute prin actele administrative atacate au fost achitate; în al doilea rând că, în privinţa sumei de 12.542.500 lei amendă, trebuia disjunsă cauza şi trimisă la judecătorie, pentru competentă soluţionare.
Recursul este nefondat.
În cauză, obiectul litigiului priveşte anularea procesului-verbal de control din 10 mai 2001, încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor şi a deciziei nr. 1114 din 23 iulie 2001 emisă de Ministerul Finanţelor.
Or, prin aceste acte s-a constatat doar existenţa unor debite mai vechi, care nu au fost contestate de reclamantă la data stabilirii lor.
Aşadar, pentru debitele existente şi neachitate, în sumă de 55.257.308 lei impozit pe circulaţia mărfurilor şi, respectiv 127.103.590 lei fond de cercetare-dezvoltare, organele de control au actualizat doar majorările de întârziere; constatând, în mod justificat, că debitul iniţial nu a fost contestat.
De asemenea, prin procesul-verbal din 10 mai 2001 nu s-a luat măsura virării sumei de 12.542.500 lei amendă stabilită anterior, ci s-a reprodus doar conţinutul declaraţiei fiscale depusă de reclamantă, în care se menţionează că are în evidenţele proprii o amendă neachitată în acest cuantum.
În consecinţă, actele administrative atacate (procesul-verbal din 10 mai 2001 şi Decizia nr. 1114 din 23 iulie 2001), în mod corect au fost apreciate de prima instanţă ca fiind legale, întrucât prin aceste acte s-a constatat doar existenţa unor debite neachitate, care nu au fost achitate de reclamantă la data stabilirii lor.
Faţă de cele menţionate, soluţia adoptată de prima instanţă este legală şi temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC V. SA Oradea împotriva sentinţei nr. 383/CA/2002 – P din 1 iulie 2002 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 420/2003. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 4202/2003. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
