CSJ. Decizia nr. 420/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 420/2003
Dosar nr. 2030/2002
Şedinţa publică din 4 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 11 februarie 2000, la Curtea de Apel Timişoara, reclamanta SC T.B. SA Timişoara a solicitat anularea deciziei nr. 64 din 24 ianuarie 2002, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi anularea Notei de constatare nr. 5211 din 17 decembrie 2001, în temeiul cărora a fost obligată la plata sumei de 9.719.751.751 lei, reprezentând impozit de 90%, asupra unor venituri realizate.
Instanţa sesizată, prin sentinţa civilă nr. 122 din 21 mai 2002, a admis în parte acţiunea, a anulat Decizia atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre soluţionare, pe fond, a contestaţiei introduse, la Ministerul Finanţelor, în temeiul art. 12 din OG nr. 13/2001.
În motivarea soluţiei date, prima instanţă a reţinut că prin Nota de constatare nr. 5211/2001, încheiată de către Direcţia Controlului Financiar Timiş, cu prilejul unui control efectuat în vederea emiterii certificatului de sarcini fiscale pentru privatizare, s-a stabilit că societatea reclamantă, în cadrul unor contracte de asociere succesive cu mai multe societăţi, a obţinut în perioada august 1999 - octombrie 2001, venituri în valoare totală de 10.799.724.168 lei. Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (5) din Legea nr. 133/1999, privind stimularea întreprinzătorilor privaţi, pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, care prevăd că veniturile realizate în baza contractelor de concesionare, închiriere sau asociere în participaţiune, pentru activele sau spaţiile aparţinând societăţilor comerciale ori companiilor naţionale, la care statul este acţionar majoritar, precum şi a regiilor autonome, se impozitează cu 99%, organul de control a dispus virarea de către societate a sumei de 9.719.751.751 lei, la bugetul statului.
Problema de drept pe care a avut să o rezolve instanţa, a fost aceea dacă măsura impozitării veniturilor realizate în temeiul legii precitate, are sau nu caracterul unei sancţiuni contravenţionale, cu toate consecinţele decurgând din această calificare.
Punctul de vedere adoptat de către instanţa de fond a fost că nu este vorba de sancţiune contravenţională, invocându-se în acest sens, prevederile OG nr. 2/2001, precum şi faptul că nu a fost desemnată expres, ca atare, în Legea nr. 133/1999.
Sentinţa a fost recurată de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş.
Prin motivele de casare formulate în scris, recurenta a reiterat susţinerile de la fond, învederând că măsura aplicată reclamantului are caracterul unei sancţiuni contravenţionale. La recurs a fost anexată, în copie, sentinţa civilă nr. 7869 din 30 aprilie 2002 a Judecătoriei Timişoara, prin care s-a respins plângerea contravenţională introdusă de aceiaşi societate, împotriva procesului verbal de contravenţie, încheiat de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş - Direcţia Controlului Fiscal.
Recursul declarat în cauză este nefondat.
Prima instanţă a stabilit o situaţie de fapt exactă, care, de altfel, nu se contestă de recurentă şi a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale, stabilind că aplicarea impozitului de 90%, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 133/1999, nu are caracterul unei sancţiuni contravenţionale.
Această concluzie este impusă cu evidenţă de formularea textului citat, art. 38 alin. (5), în cadrul căreia dispoziţia imperativă este dată prin verbum regens „impozitează". În plus, însăşi calificarea juridică este făcută chiar de către legiuitor, în cuprinsul textului care foloseşte acel termen, prin excelenţă, de natura raporturilor fiscale, iar nu pe cel ce „sancţionează".
În sfârşit, este de observat că faptul asupra căruia se aplică textul menţionat, îl constituie în ultimă analiză, nerespectarea regimului legal de impozitare a veniturilor de către agentul economic, aşadar, un fapt de natură fiscală, la care fireşte se pot, de principiu, aplica, şi sancţiuni contravenţionale, dar în situaţii anume prevăzute şi reglementate de lege, ceea ce nu este, însă, cazul în speţă.
Faţă de considerentele expuse, recursul declarat se vădeşte nefondat şi urmează a fi respins ca atare, menţinându-se soluţia primei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Timiş, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 122 din 21 mai 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 42/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4201/2003. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
