CSJ. Decizia nr. 426/2003. Contencios.. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 426/2003
Dosar nr. 2064/2002
Şedinţa publică din 4 februarie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin recursurile declarate la 13 mai 2002, 31 mai 2002 şi 5 iunie 2002, reclamantul B.V. a atacat încheierile pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 771/2001, în Camera de Consiliu, la 17 aprilie 2002, 10 mai 2002 şi 27 iunie 2002.
În motivarea recursurilor, promovate în termen legal, recurentul a susţinut, în esenţă, următoarele:
- la 17 aprilie 2002, la soluţionarea cererii de îndreptare a erorii materiale din 7 septembrie 2001, completul a fost compus dintr-un judecător unic care se abţinuse, anterior în cauză, ceea ce ar atrage nulitatea acestui act de procedură, potrivit art. 105 şi 108 C. proc. civ.;
- instanţa a pronunţat încheierile în Camera de Consiliu, şi nu în şedinţă publică, cum impun prevederile art. 121 alin. ultim şi ale art. 261 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.;
- la 17 aprilie 2002, instanţa fondului s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut;
- nu s-au indicat în încheieri calea de atac şi termenul de exercitare a acesteia, ceea ce ar constitui un alt motiv de nulitate;
- încheierea de la 10 mai 2002 nu îndeplineşte condiţiile de motivare prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Ulterior, prin cereri completatoare depuse la dosarul cauzei, recurentul a mai invocat neconcordanţa minutei, cu dispozitivul încheierii din 10 mai 2002 şi neprecizarea în minută a denumirii hotărârii, respectiv încheiere sau decizie.
Analizând criticile formulate, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile procedurale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, în ceea ce priveşte nulitatea încheierilor, din cauză că s-ar fi pronunţat de către un judecător necompetent, în considerarea rt. 105 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs este nefondat.
Recurentul susţine că judecătorul unic care a pronunţat hotărârea, s-a abţinut anterior, ceea ce îl face necompetent.
Însă, aşa cum prevede expres textul art. 105 alin. (1) C. proc. civ., nulitatea actului de procedură este atrasă de necompetenţa instanţei. Competenţa este, însă, aptitudinea recunoscută de lege, unei instanţe judecătoreşti, de a judeca o anumită pricină, avându-se în vedere atât normele de competenţă generală, cât şi normele de competenţă jurisdicţională, sub cele două forme: materială şi teritorială.
În speţă, nu suntem în prezenţa unei lipse de competenţă a instanţei, problema sesizată de recurentul-reclamant fiind, cel mult, una de organizare judecătorească, de compunere a completului, şi nu de competenţă.
Nu se poate susţine, deci, că încheierile s-au pronunţat de către un judecător necompetent, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) C. proc. civ., judecătorii curţii de apel putând judeca pricini de natura celei prezente.
Pe de altă parte, nu se poate reţine că abţinerea judecătorului ar fi produs efecte în cauză, deoarece conform art. 25 C. proc. civ., abţinerea operează în cazul în care „judecătorul ştie că există un motiv de recuzare în privinţa sa"; or nici o astfel de cerere de recuzare nu se află la dosar.
Nici celelalte motive de nulitate ale încheierilor atacate nu sunt de natură a determina casarea lor, nefiind vorba despre nulităţi absolute.
Or, în raport cu dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., pentru invocarea nulităţii relative nu este suficient interesul, ci partea trebuie să probeze că a suferit o „vătămare care să nu poată fi înlăturată, decât prin anularea actului".
Faptul că încheierile s-au pronunţat în camera de consiliu, nu s-au indicat calea de atac şi termenul de exercitare, nu a produs recurentului nici o vătămare ireparabilă, acesta cunoscând cuprinsul actelor de procedură atacate şi exercitând în termen calea de atac împotriva lor.
Analizând încheierile recurate, în raport şi cu criticile formulate, referitor la pronunţarea asupra unor lucruri care nu s-au cerut şi la nemotivare, Curtea constată că acestea sunt motivate, conform normelor legale, instanţa având în vedere exclusiv capetele de cerere deduse judecăţii.
Aşa fiind, constatându-se că în recurs nu s-au relevat elemente noi, pe bază de probe care să modifice situaţia reţinută în încheierile atacate, Curtea urmează să respinsă acest recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul B.Vm. împotriva încheierilor pronunţate de Curtea de Apel Galaţim secţia comercială şi de contencios administrativ, la 17 aprilie 2002, 10 mai 2002 şi 27 iunie 2002, în dosarul nr. 771/2001, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 425/2003. Contencios. împotriva deciziei... | ICCJ. Decizia nr. 426/2003. Contencios. Anulare decizie... → |
|---|
