ICCJ. Decizia nr. 4306/2003. Contencios. Conflict negativ de competenta. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 4306/2003

Dosar nr. 4348/2003

Şedinţa publică din 2 decembrie 2003

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 618 din 7 mai 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe C.F., C.N. şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie. în favoarea Tribunalului Giurgiu.

La data de 26 iunie 2003, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, sub nr. 2566/2003 şi, prin sentinţa civilă nr. 74 din 5 septembrie 2003, instanţa şi-a declinat, la rândul său, competenţa, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, dosarul fiind înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.

În raport cu obiectul cauzei şi cu reglementările legale incidente, Curtea stabileşte că, în speţă, curţii de apel îi revine competenţa materială în soluţionarea pricinii.

Astfel, obiectul acţiunii îl constituie constatarea refuzului nejustificat al autorităţii pârâte, respectiv al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, de a emite Decizia de confirmare a adopţiei minorei G.M., de către reclamanţi şi obligarea pârâtei să elibereze actul menţionat.

Este adevărat că în conformitate cu dispoziţiile art. 15 şi urm. din OG nr. 25/1997, competenţa de soluţionare a cererilor privitoare la încuviinţarea adopţiei revine, în primă instanţă tribunalului, în raza teritorială a căruia se găseşte domiciliul copilului.

Obiectul pricinii nu vizează, însă, o cerere privitoare la încuviinţarea adopţiei propriu-zise, pentru a fi aplicabile prevederile legale speciale mai sus invocate, ci se referă la eliberarea unui act administrativ preliminar, într-o procedură premergătoare încuviinţării adopţiei.

În speţă, este dedus judecăţii refuzul nejustificat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, de a emite un act administrativ prealabil procedurii încuviinţării adopţiei, situaţia încadrându-se în prevederile art. 1 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 29/1990.

Coroborând aceste dispoziţii normative, cu cele ale art. 3 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează că procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale, se judecă, în primă instanţă, de către curţile de apel şi având în vedere că pârâta este o astfel de autoritate, rezultă că, în cauză, competenţa de soluţionare aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4306/2003. Contencios. Conflict negativ de competenta. Stabilirea competenţei