ICCJ. Decizia nr. 4638/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 4638/2003
Dosar nr. 2785/2003
Şedinţa publică din 16 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 6 iulie 2000 la Curtea de Apel Timişoara, reclamanta SC W.T. SRL Timişoara a solicitat anularea procesului-verbal din 24 februarie 2000, dispoziţia nr. 63 din 28 aprilie 2000, acte emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Timiş şi Decizia nr. 885 din 12 iunie 2000 a Ministerului Finanţelor, cu privire la obligaţia de a plăti suma de 39.166.967 lei reprezentând impozit pe profit şi majorări de întârziere în sumă de 84.300.336 lei.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin actele administrative contestate pârâţii au apreciat în mod eronat că ar fi înregistrat ilegal, pe cheltuieli cu deplasarea în străinătate, a personalului societăţii, deşi aceste cheltuieli sunt deductibile fiscal deoarece sunt legate de realizarea veniturilor societăţii.
Curtea de Apel Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 406 din 5 decembrie 2000 pronunţată în dosarul nr. 5410/CA/2000, a admis acţiunea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Timiş, în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 2482 din 21 iunie 2001 a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă, reţinând că, instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia pe un probatoriu incomplet, în condiţiile în care prin raportul de expertiză întocmit în cauză, expertul nu a stabilit defalcat, pe fiecare activitate, cheltuielile făcute cu deplasările în străinătate, precum şi scopul acestor deplasări.
Rejudecând cauza, în fond după casare, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 94/CA din 23 aprilie 2002, a admis acţiunea formulată de recurenta SC W.T. SRL Timişoara împotriva pârâţilor Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Timiş şi Ministerul Finanţelor Publice, a anulat procesul-verbal din 24 februarie 2001, dispoziţia nr. 63 din 28 aprilie 2000 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş şi Decizia nr. 885 din 12 iunie 2000 a Ministerului Finanţelor Publice cu privire la obligarea reclamantei la plata sumei de 39.166.967 lei – impozit pe profit şi 84.300.336 lei – majorări de întârziere aferente.
În urma recursului formulat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Timiş în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 230 din 23 ianuarie 2003 a admis recursul, a casat sentinţa civilă nr. 94/CA din 23 aprilie 2002 a Curţii de Apel Timişoara şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare, pentru a verifica prin probe suplimentare dacă susţinerile reclamantei sunt probate cu documente justificative.
În considerentele deciziei, instanţa supremă a reţinut, că în raport cu dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 82/1991, pentru a putea fi deductibile la calculul impozitului pe profit, cheltuielile trebuie dovedite cu documente justificative întocmite potrivit reglementărilor legale incidente.
În cauză, HG nr. 518/1995 privind unele drepturi ale personalului român trimis în străinătate, reglementează deducerea cheltuielilor efectuate cu ocazia acestor deplasări prin prezentarea de documente justificative.
În urma rejudecării pricinii, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 181 din 27 mai 2003, a respins acţiunea reclamantei SC W.T. SRL Timişoara, ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
- reclamanta nu a probat cu nici un act cheltuielile de deplasare efectuate cu personalul trimis în străinătate;
- declaraţiile pe proprie răspundere ale personalului care a călătorit în străinătate, nu au fost vizate de reprezentanţele României în aceste ţări;
- nu a dovedit împrejurarea că în ţările în care s-au efectuat deplasările personalului societăţii, autorităţile străine nu eliberează documente justificative sau că acestea sunt (au fost) reţinute de aceste autorităţi;
- cu privire la autorizarea activităţii sportive a reţinut că certificatul eliberat de Oficiul Registrului Comerţului Timiş datează din 24 februarie 2000, iar deplasările în străinătate în scopul desfăşurării de activităţi sportive s-au efectuat în perioada 21 ianuarie 1997 – 1 august 1998.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC W.T. SRL Timişoara, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
A susţinut că în mod greşit a apreciat instanţa de fond probele dosarului.
Că nu a ţinut cont de faptul că toate cheltuielile de deplasare în străinătate sunt reale, aceasta rezultând atât din vizele de intrare-ieşire aplicate pe paşapoarte, cât şi din ordinele de deplasare şi declaraţiile pe proprie răspundere depuse în xerocopie la dosar; iar în conformitate cu dispoziţiile HG nr. 518/1996, modificată de HG nr. 420/1998, cheltuielile de deplasare în străinătate se justifică în principiu cu acte şi documente, dar nu se exclude posibilitatea justificării acestora şi pe bază de declaraţie pe proprie răspundere.
Recursul este nefondat.
Legea nr. 82/1991, a contabilităţii, prevede în art. 6 alin. (2) că „orice operaţiune patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei într-un înscris care stă la baza înregistrării în contabilitate, dobândind astfel calitate de document justificativ".
HG nr. 518/1995 privind unele drepturi ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, prevede în art. 12 că justificarea sumelor cheltuite în valută, cu excepţia celor reprezentând drepturile de diurnă, se fac pe bază de documente, iar în situaţia în care în unele ţări, potrivit practicii existente pe plan local, nu se eliberează documente sau acestea sunt reţinute de autorităţi, sumele cheltuite se justifică pe bază de declaraţie, pe proprie răspundere.
În cauză însă, deşi reclamanta a prezentat declaraţii pe propria răspundere a personalului trimis în misiune, nu a făcut dovada că în ţările în care s-au efectuat deplasările, nu se eliberează potrivit practicii locale, documente justificative sau că, aceste documente au fost reţinute de autorităţile respectivelor state.
Or, din redactarea art. nr. 12 din HG nr. 518/1995 rezultă că numai în această situaţie declaraţiile pe proprie răspundere ar fi admisibile pentru justificarea sumelor cheltuite în valută.
Totodată, se mai reţine că la ordinele de deplasare nu s-au anexat documente justificative pentru cheltuielile de transport, biletele de avion, de tren, bonuri de benzină, alte cheltuieli. În lipsa justificării cheltuielilor cu transportul, cazarea şi a altor cheltuieli, pe cale de consecinţă nu se pot justifica nici cheltuielile cu diurna.
Pe de altă parte, activitatea sportivă nu era autorizată în perioada efectuării deplasărilor 2 ianuarie 1997 – 1 august 1998, certificatul de înscriere menţiuni emis de Oficiul Registrului Comerţului Timiş, fiind datat 24 februarie 2000. Potrivit art. 5 din Legea nr. 26/1990, înmatricularea şi menţiunile sunt opozabile terţilor de la data efectuării lor în registrul comerţului ori de la publicarea în Monitorul Oficial sau în altă publicaţie, acolo unde legea dispune astfel.
Pentru aceste considerente se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC W.T. SRL Timişoara împotriva sentinţei nr. 181 din 27 mai 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4637/2003. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4639/2003. Contencios. Anulare viza de iesire... → |
|---|
