ICCJ. Decizia nr. 4630/2003. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 4630

Dosar nr. 3907/200.

Şedinţa publică din 12 decembrie 2003

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Cu cererea înregistrată la 4 martie 2003, C.J.V. şi C.V.J. au solicitat ca, în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ., să fie revizuită Decizia nr. 74/2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, motivând că această hotărâre irevocabilă este în contradicţie cu Decizia nr. 69/1999 pronunţată de aceeaşi instanţă.

Prin Decizia nr. 1014/R-C din 10 septembrie 2003, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ a declinat competenţa de judecare a cererii de revizuire în favoarea Curţii Supreme de Justiţie, reţinând că această instanţă are competenţa materială să se pronunţe în cauză, conform art. 323 alin. (2) C. proc. civ.

Cu cererea înregistrată la 20 noiembrie 2003, revizuienţii au declarat că renunţă la judecata cererii de revizuire a deciziei nr. 74/2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Faţă de această cerere, Curtea va aplica dispoziţiile art. 246 C. proc. civ., în temeiul căruia, se va lua act de renunţarea la judecarea cererii de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de renunţarea la judecarea cererii formulată de C.J.V. şi C.V.J., privind revizuirea deciziei civile nr. 74 din 30 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 12 decembrie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4630/2003. Contencios