ICCJ. Decizia nr. 4640/2003. Contencios. Recurs. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 4640/2003
Dosar nr. 423/2001
Şedinţa publică din 16 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 20 septembrie 1999 reclamanta SC Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM SA Bucureşti, a solicitat anularea în parte a deciziei nr. 2021 din 8 septembrie 1999 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti, a hotărârii nr. 151411/1997 a aceleiaşi autorităţi şi a procesului-verbal nr. 2645/1997 al Direcţiei Generale a Controlului Financiar de Stat .
S-a solicitat, de asemenea, obligarea Ministerului Finanţelor Publice la restituirea sumelor de 230.898.733 lei şi de 115.449.367 lei plătite de reclamantă în procedura prealabilă cu titlu de taxe de timbru, plus celelalte cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că: organele fiscale au reţinut fără temei că dispoziţiile contractului încheiat cu firma A. au ca obiect transferul de tehnologie (know-how), în realitate acesta fiind un contract de servicii de consultanţă; T.V.A,. aferentă sumei de 673.636,46 dolari SUA, plătită prin compensare pentru serviciile prestate de A., s-a achitat în termen, majorările de întârziere nefiind datorate; T.V.A. pentru revista PROFILE a fost corect calculată, aceasta fiind o publicaţie periodică de profil, specific activităţii desfăşurate de Compania TAROM, turism şi cultură, iar nu o revistă de publicitate şi reclamă; acordarea unor reduceri de tarife sau gratuităţi pentru transportul aerian al unor categorii de persoane, ţine de politica reclamantei în domeniul comercial, aceasta respectând dispoziţia I.A.T.A.; este nelegală obligarea la plata sumei de 46.814,39 dolari SUA în temeiul art. 18 din Legea nr. 87/1994, iar Ministerul Finanţelor nu s-a pronunţat pe acest capăt de cerere.
Prin sentinţa civilă nr. 1549/1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, acţiunea a fost admisă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice.
În motivarea recursului declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti s-a arătat că: instanţa, în mod eronat, a calificat contractul încheiat de reclamantă cu A. drept contract de consultanţă, contractul fiind în realitate un contract de know-how; sunt aplicabile dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Convenţia pentru evitarea dublei impuneri încheiată cu Austria; în mod eronat instanţa a reţinut că momentul de la care curg majorările de întârziere, este cel al expirării acordului asupra cuantumului creanţelor şi asupra închiderii operaţiunilor, deoarece, conform legislaţiei în vigoare la acea dată, până la 27 noiembrie 1996, conform HG nr. 809/1005, T.V.A. trebuia achitată concomitent cu plata facturilor pentru A., şi ulterior, conform HG nr. 1178/1996, reclamanta era obligată să înscrie T.V.A. în decontul lunar, la primirea facturii de la prestatorul extern; revista PROFILE este o revistă de publicitate şi reclamanta trebuia să colecteze T.V.A. prin aplicarea cotei de 18%, conform excepţiei menţionate la art. unic pct. 2 din OG nr. 2/1996; rezoluţia nr. 788 a I.A.T.A. are caracter de recomandare şi nu obligă în nici un fel pe reclamantă să acorde bilete de transport aerian gratuite sau cu reducere, iar potrivit art. 1 din Legea nr. 30/1991, organul de control nu şi-a depăşit competenţa, deoarece Ministerul Finanţelor verifică respectarea reglementărilor financiar-contabile în activitatea desfăşurată de agenţii economici; prin Decizia nr. 2021 bis din 23 septembrie 1999 s-a rectificat Decizia nr. 2021 din 8 septembrie 1999 în ce priveşte suma de 46.814,39 dolari SUA, sancţiune contravenţională; conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 105/1997, taxele de timbru nu puteau fi restituite în totalitate.
Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 11 C. proc. civ.
Ministerul Finanţelor Publice, în motivarea recursului , întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., a arătat că: revista PROFILE este de reclamă şi publicitate, iar contractul încheiat cu firma A. este un contract de know-how.
Prin Decizia nr. 32/2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, pronunţată în dosarul nr. 1575/2000, au fost constatate nule recursurile declarate de pârâţi, întrucât, potrivit art. 306 alin. (1) cu referire la art. 303 C. proc. civ., în vigoare la data soluţionării cauzei, recursurile nu au fost motivate în termen legal.
Prin Decizia nr. 1375/2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a fost admisă contestaţia în anulare formulată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti, s-a desfiinţat Decizia nr. 32/2001 a aceleiaşi instanţe şi s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti.
Judecând recursul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bucureşti, în urma admiterii contestaţiei în anulare, Curtea constată că sentinţa este legală şi temeinică pentru majoritatea capetelor de cerere formulate, cu excepţia ultimei cereri, care formează temeiul penultimului motiv de recurs (al şaselea motiv de recurs).
Referitor la suma de 46.814,39 dolari SUA, reprezentând dublul sumei (menţionate la pct. 3 lit. b), Cap. II, pg. 6 din procesul-verbal nr. 2645/1997), sancţiune aplicată în baza art. 18 din Legea nr. 87/1994, se constată că Ministerul Finanţelor Publice, prin Decizia nr. 2021 bis din 23 septembrie 1999, a îndreptat eroarea materială strecurată în Decizia nr. 2021 din 8 septembrie 1999, privind cuantumul sancţiunii reprezentând o sumă egală cu impozitul pe redevenţe aferent plăţilor către firma A., stabilind că suma de plată căreia a fost exonerată petenta, este de 46.814,39 dolari SUA şi nu de 130.286,06 dolari SUA, cum din eroare s-a menţionat în Decizia din 8 septembrie 1999.
Având în vedere această împrejurare, instanţa de fond nu avea temei să anuleze actele atacate şi pentru suma de 46.814,39 dolari SUA, sumă egală cu impozitul pe redevenţe, aferent plăţilor către firma A.. În partea referitoare la acest aspect sentinţa va fi modificată. Celelalte motive de recurs sunt nefondate.
În ce priveşte obligarea reclamantei la plata sumei de 130.286,06 dolari SUA, impozit aferent plătitor către firma A. şi de 126.207,31 dolari SUA, majorări de întârziere aferente, Curtea reţine următoarele (primele două motive de recurs).
Contractul intervenit între părţi este intitulat „contract de servicii de consultanţă". La art. 1 din contract se prevede expres că firma A. va presta servicii de consultanţă în metode de management. Din coroborarea art. 2 şi 4 din contract rezultă că transferul de tehnologie (know-how) ar fi o activitate posibilă desfăşurată de A., alături de activitatea principală de servicii de consultanţă. Această activitate posibilă, probabilă, de know-how, nu se regăseşte, însă, în cuprinsul art. 3 din contract, care face trimitere la anexa B, cea care cuprinde expres domeniile de consultanţă prestate în favoarea TAROM.
Aşadar, activitatea desfăşurată de A. în baza contractului, în favoarea TAROM, a fost de consultanţă în metode de management, iar transferul de tehnologie (know-how) a fost integrat în contract ca o activitate ce ar fi putut fi desfăşurată dacă ar fi fost cerută în mod real de beneficiar şi ar fi fost cuprinsă în anexa B sau în altă anexă a contractului.
Având în vedere natura serviciilor efectiv prestate către TAROM, acesta nu avea obligaţia de a plăti impozit.
Serviciile de consultanţă în metode de management, prestate de A., nu se regăsesc printre cele enumerate de art. 12 din Convenţia pentru evitarea dublei impuneri încheiate cu Austria, ratificată prin Decretul nr. 254/1978 şi nu pot fi impozitate, conform art. 22 din aceeaşi Convenţie, decât în Austria, unde este rezidentă fiscal firma A.
Activitatea de consultanţă în metode de management a devenit impozabilă în România de la 1 ianuarie 1998, prin OG nr. 47/1997, ulterior perioadei controlate prin procesul-verbal contestat.
Referitor la suma de 12.954.250 lei reprezentând majorări de întârziere aferente T.V.A. pentru plăţile către firma A. (al treilea motiv de recurs), se constată că instanţa de fond a dat o apreciere corectă actelor dosarului.
Operaţiunile de înregistrare şi decontare INTERLINE (efectuate în baza unui Acord INTERLINE) s-au finalizat prin plata prin compensare între companiile aeriene, care a avut loc în momentul exprimării acordului asupra cuantumului creanţelor şi asupra închiderii operaţiunilor prin adresa nr. DF/2542 din 16 iunie 1997 a TAROM.
Înregistrarea în contabilitate a obligaţiilor INTERLINE nu implică şi realizarea efectivă a plăţilor. Extrasele de cont schimbate între companiile, părţi ale Acordului INTERLINE, nesemnate de persoana autorizată în TAROM să dispună efectuarea plăţilor, nu reflectă plăţi efective, ele constituind doar înregistrarea contabilă a obligaţiilor TAROM către A.U.A., în care sunt incluse şi facturi emise de A., precum şi înregistrarea contabilă a creanţelor TAROM faţă de A.U.A.
Această situaţie este dovedită şi cu scrisoarea comună a A.U.A. şi A. din data de 7 mai 1997, prin care acestea au solicitat confirmarea definitivă de către TAROM a cuantumului obligaţiilor de plată reciproce cumulate în perioada 1993 – 1996. Ca urmare, TAROM a întocmit Decizia nr. DF/2542 din 16 iunie 1997, moment la care a avut loc plata prin compensare a datoriilor reciproce şi de la care încep să curgă majorările de întârziere pentru T.V.A.
Cum până la data de 16 iunie 1997 nu există plăţi efectuate în baza Acordului INTERLINE, majorările de întârziere în cuantum de 12.954.250 lei nu sunt datorate de reclamantă.
În ce priveşte suma de 25.970.696 lei reprezentând T.V.A., aferentă serviciilor de publicitate în revista PROFILE (al patrulea motiv de recurs), Curtea reţine următoarele :
Revista PROFILE, conform adresei din data de 29 septembrie 1997 emisă de Centrul Naţional de Numerotare Standardizată (ISBN – SSN – CIP) din cadrul Bibliotecii Naţionale a României – Ministerul Culturii, organul de specialitate competent în domeniul clasificării publicităţilor din România, este o publicaţie periodică cu profil specific activităţii desfăşurate de Compania TAROM, turism şi cultură şi nu are caracterul unei publicaţii de reclamă.
Informaţiile cuprinse în revistă, conform OG nr. 21/1992 privind Normele privind protecţia consumatorului, sunt necesare pentru pasagerii TAROM şi obligatorii pentru compania aeriană, ca furnizor de transporturi aeriene, pasageri şi mărfuri. Prin revistă sunt informaţi numai pasagerii TAROM şi nu restul populaţiei, Inflight Magazin nefiind destinat comercializării sau angrenării sale în procedee de publicitate.
Referitor la obligarea TAROM la recuperarea sumei de 100.200 dolari SUA de la beneficiarii biletelor de călătorie aeriană acordate gratuit sau cu reducere (al cincilea motiv de recurs), Curtea constată că soluţia instanţei de fond este corectă.
Într-adevăr, organul de control şi-a depăşit atribuţiile stabilite prin Legea nr. 39/1991, atribuţii care, în esenţă, constau în verificarea îndeplinirii obligaţiilor către stat a agentului economic şi nicidecum în verificarea politicii comerciale a acestuia.
TAROM este membră a Asociaţiei Internaţionale a Transporturilor Aeriene (I.A.T.A.) care are ca scop crearea unui cadru organizatoric operativ unitar al activităţii de transport aerian, în care sunt cuprinse majoritatea companiilor aeriene din aproape toate ţările. Reglementările emise de I.A.T.A. nu pot fi obligatorii pentru companiile aeriene membre. Rezoluţiile I.A.T.A. au caracter de norme de recomandare însă, în măsura în care nu sunt respectate fără a avea motive temeinice, membrii respectivi sunt excluşi din organizaţie, situaţie ce atrage discreditarea internaţională a lor.
Acesta este şi temeiul pentru care TAROM, în cadrul politicii sale comerciale, a respectat Rezoluţia nr. 788 a I.A.T.A. şi a acordat bilete de transport aerian gratuite sau cu reducere unor persoane juridice, situaţie care nu este interzisă prin nici o normă legală. Cele două societăţi comerciale vizate de actul de control, SC A.R. SRL şi SC L. SRL, au ca activitate asigurarea de servicii pentru companiile aeriene care operează pe Aeroportul Internaţional Otopeni, iar TAROM SA este asociat fondator al acestora.
În ce priveşte obligarea Ministerului Finanţelor Publice la restituirea taxelor de timbru achitate în procedura prealabilă jurisdicţional administrativă (ultimul motiv de recurs), soluţia instanţei de fond este conformă dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, recursul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bucureşti va fi admis numai pentru penultimul motiv de recurs (al şaselea), restul motivelor de casare nefiind întemeiate, astfel cum s-a analizat mai sus.
Ca urmare, sentinţa se va modifica în sensul că se va înlătura dispoziţia din sentinţă privind anularea actelor contestate pentru suma de 46.814,39 dolari SUA, la care reclamanta a fost obligată în baza art. 18 din Legea nr. 87/1994, având în vedere că, printr-o decizie de rectificare, Ministerul Finanţelor Publice a constatat că reclamanta a fost exonerată deja de la plata acestei sume.
Restul dispoziţiilor sentinţei vor fi menţinute.
De precizat că recursul Ministerului Finanţelor Publice a fost soluţionat prin Decizia nr. 32/2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, care nu a fost anulată prin Decizia nr. 1375/2001 a aceleiaşi instanţe, decât în ce priveşte recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei nr. 1549 din 20 decembrie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite în parte acţiunea formulată de reclamanta SC Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM SA Bucureşti.
Înlătură dispoziţia din sentinţă privind anularea actelor contestate pentru suma de 46.814,39 dolari SUA la care reclamanta a fost obligată în baza art. 18 din Legea nr. 87/1994.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4639/2003. Contencios. Anulare viza de iesire... | ICCJ. Decizia nr. 465/2003. Contencios. Anulare în parte... → |
|---|
