CSJ. Decizia nr. 467/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 467/2003
Dosar nr. 2057/2002
Şedinţa publică din 5 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin actul de sesizare de la 10 ianuarie 2000, Procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi a judeţului Bacău a solicitat judecarea şi obligarea SC E. SA, Sucursala de Distribuţie Bacău, la plata sumei de 4.987.138.069 lei, cu titlul de taxă datorată Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic şi a majorărilor de întârziere, în sumă de 6.764.057.217 lei.
Colegiul jurisdicţional al Camerei de Conturi Bacău a pronunţat sentinţa nr. 13 din 21 februarie 2001, prin care a admis în parte actul de sesizare şi a obligat Sucursala de Distribuţie Bacău să plătească suma de 4.059.761.802 lei, reprezentând taxă la Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic, cu majorări de întârziere în sumă de 4.948.542.666 lei. Prin aceiaşi sentinţă a fost respinsă cererea de obligare în solidar a pârâtelor D.T., H.T. şi B.C. la plata majorărilor de întârziere, în sumă de 6.764.057.217 lei şi a dobânzilor aferente.
Recursul jurisdicţional declarat împotriva acestei sentinţe de SC E. SA, Sucursala de Distribuţie Bacău, a fost admis prin Decizia nr. 271 din 29 mai 2001, pronunţată de secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi.
Instanţa de recurs jurisdicţional a modificat sentinţa recurată, în sensul respingerii actului de sesizare şi a înlăturat obligaţiile de plată ale Sucursalei de Distribuţie Bacău, pentru sumele de 4.059.761.802 lei şi 4.948.542.666 lei, reprezentând taxă la Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic şi majorări de întîrziere.
Hotărând astfel, instanţa de recurs jurisdicţional a reţinut că societatea recurentă nu datorează taxa la fondul special pentru majorările de tarif încasate de la marii consumatori care nu au achitat facturile în termen de 10 zile de la data înregistrării fiecărei facturi, întrucât majorările respective reprezintă o penalitate aplicată pentru plata cu întârziere a facturilor şi nu poate fi considerată o componentă a tarifului energiei electrice.
Împotriva deciziei nr. 271 din 29 mai 2001, Procurorul general financiar a declarat recurs în anulare jurisdicţional, recurs care a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 21 din 22 mai 2002, pronunţată de Curtea de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată.
Împotriva deciziei nr. 21 din 22 mai 2001 şi în temeiul art. 82 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, republicată, a declarat recurs Procurorul general financiar, solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii recursului în anulare jurisdicţional.
În motivarea recursului s-a susţinut că Sucursala de Distribuţie Bacău a fost greşit exonerată de obligaţia de a plăti taxa la Fondul de dezvoltare a sistemului energetic, pentru că majorarea de tarif este inclusă în contravaloarea energiei electrice livrate consumatorilor.
Recurentul a arătat că este eronată concluzia din Decizia atacată privind lipsa de temei legal a obligaţiei de plată, pentru care a fost întocmit actul de sesizare, cu motivarea că fosta R. a cerut filialelor de reţele energetice din subordine să aplice Instrucţiunile nr. 92514/175805 din 9 septembrie 1994, ale Ministerului Finanţelor şi Ministerului Industriilor şi potrivit cărora, societatea intimată avea obligaţia să calculeze taxa şi să o vireze la fondul special. Faţă de telexul nr. 799 din 2 septembrie 1993, emis de R. în baza art. 116 din HG nr. 236/1993, recurenta a susţinut că majorarea de tarif de 0,2% intră în producţia marfă şi conţine T.V.A., astfel încât trebuia calculată taxa de dezvoltare, şi până la data reglementării exprese a acestei obligaţii prin Instrucţiunile nr. 91825/255479 din 20 mai 1999.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate şi cu dispoziţiile art. 304 şi ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
În Decizia nr. 21 din 22 mai 2002, Curtea de Conturi, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, a stabilit în mod judicios că nu au fost întemeiate motivele invocate în recursul în anulare jurisdicţional şi a menţinut ca legală şi temeinică, Decizia nr. 271 din 29 mai 2001 a secţiei jurisdicţionale.
Decizia atacată cu prezentul recurs corespunde atât situaţiei de fapt dovedite cu probele administrate, căt şi dispoziţiile legale incidente fondului pricinii.
În fapt, se reţine, că în perioada aprilie 1997 – decembrie 1998, SC E. SA, Sucursala de Distribuţie Bacău, a încasat majorări de tarif pentru întârzierea la plata unor facturi de către marii consumatori şi aceste majorări de tarif nu au fost incluse în baza de calcul a taxei la Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic.
Majorările de tarif au fost încasate de societatea intimată în baza Regulamentului pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice, aprobat prin HG nr. 236/1993. În art. 93 alin. (1) din actul normativ sus-menţionat s-a prevăzut că pentru neachitarea facturii în termen de 10 zile de la data înregistrării acesteia la un mare consumator, se percepe o majorare de tarif de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.
Pentru majorările de tarif încasate în perioada supusă controlului, societatea intimată nu a avut obligaţia să calculeze şi să plătească taxa la Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic.
Conform art. 2 din OG nr. 29/1994, veniturile Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic s-au constituit din taxele de dezvoltare cuprinse în tarifele stabilite pentru energia electrică livrată consumatorilor din economie, cu excepţia consumatorilor casnici.
Pentru plata energiei electrice furnizate, art. 74 din HG nr. 236/1993, a prevăzut tarife unice pe ţară, care acoperă costurile de producţie, transport şi distribuţie a energiei electrice, cota pentru crearea surselor de dezvoltare a sistemului energetic, coeficientul de risc, precum şi profitul furnizorului.
În consecinţă, în perioada supusă controlului, majorarea de tarif nu a fost o componentă a tarifului pentru energia electrică şi a reprezentat în realitate o penalitate, pentru care nu a fost prevăzută expres includerea în baza de calcul a taxei datorate la Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic.
În prezentul recurs s-a confirmat că numai prin Instrucţiunile nr. 91825/255479 din 20 mai 1999, emise de Ministerul Finanţelor şi de Ministerul Industriilor, s-a reglementat expres aplicarea taxei de dezvoltare a sistemului energetic, şi în cazul majorărilor de tarif.
În atare situaţie, sunt lipsite de temei susţinerile recurentului că şi pentru perioada supusă controlui, societatea intimată avea obligaţia să calculeze şi să achite taxa de dezvoltare pentru majorările de tarif încasate.
Existenţa unei asemenea obligaţii nu poate fi stabilită pe baza actelor întocmite de fosta R., acte care nu au valoarea normativă şi care, prin conţinutul lor, nu pot modifica sau completa prevederile legale. în aplicarea cărora au fost emise. Din acest punct de vedere. apare ca lipsit de relevanţă în cauză. telexul nr. 799 din 2 septembrie 1993, emis de fosta R. şi invocat în recurs, ca argument pentru modificarea deciziei atacate.
Faţă de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a deciziei nr. 21 din 22 mai 2002, Curtea va respinge ca nefondat, recursul declarat de Procurorul general financiar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Procurorul general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României, împotriva deciziei nr. 21 din 22 mai 2002 a Curţii de Conturi a României, în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 466/2003. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 468/2003. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
