CSJ. Decizia nr. 53/2003. Contencios. Recurs anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 53/2003
Dosar nr. 479/2002
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 20 august 2001, reclamanta SC R.R. SRL a solicitat anularea pct. 1 din procesul-verbal încheiat la 30 octombrie 2000, de Direcţia Generală Control Fiscal din Ministerul Finanţelor şi a deciziei nr. 1087 din 19 iulie 2001, emisă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în privinţa sumei de 320.704.951 lei, reprezentând impozit pe salarii şi penalităţile de 10%, calculate în baza Legii nr. 258/1998.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că organele de control au stabilit nelegal datoria sa pentru impozitul pe salarii şi penalizările aferente, refuzând să aplice dispoziţiile art. 88-89 din OG nr. 11/1996, în temeiul cărora debitul respectiv trebuia compensat cu sumele pe care le plătise în plus la bugetul statului, în contul altor obligaţii fiscale.
Prin sentinţa nr. 1508 din 12 noiembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea, a anulat pct. 1 din procesul-verbal încheiat la 30 octombrie 2000, precum şi Decizia nr. 1087 din 19 iulie 2001, exonerând reclamanta de plata impozitului pe salarii. în sumă de 275.186.319 lei şi a penalizărilor aferente. în sumă de 27.518.632 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu datorează sumele stabilite în sarcina sa, prin cele două acte contestate, întrucât a solicitat la 26 februarie 1999, aprobarea compensării impozitului pe profit virat în plus, cu alte obligaţii datorate bugetului de stat în perioada următoare, iar organele fiscale aveau obligaţia să întocmească nota de constatare şi să efectueze operaţiunea de compensare, potrivit art. 88 din OG nr. 11/1996.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, solicitând casarea hotărârii, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile art. 88 din OG nr. 11/1996, art. 1 alin. (3) lit. a) şi pct. 3.4 din Ordinul nr. 2051/1997, emis de Ministerul Finanţelor şi potrivit cărora compensarea din oficiu a unor obligaţii bugetare poate fi efectuată numai de organul fiscal competent, după verificarea fişei de rol fiscal a contribuabilului şi încheierea unei note de constatare a sumelor plătite în plus, iar data la care compensarea devine posibilă, este data depunerii decontului privind impozitul pe profit. Învederând faptul că intimata a efectuat din proprie iniţiativă operaţiunea de compensare, recurentul a arătat că actele de control au fost corect întocmite, stabilindu-se atât obligaţia de plată a debitului, cât şi obligaţia aferentă pentru penalitatea de 10%.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a anulat corect actele întocmite de reprezentanţii recurentului, cu privire la obligaţia de plată a impozitului pe salarii pe lunile mai - iunie 1999, în sumă de 275.186.319 lei şi a penalizărilor, în sumă de 27.518.632 lei, constatând dreptul societăţii intimate la stingerea debitului principal prin compensare cu creanţa faţă de bugetul statului, pentru suma de 294.308.359 lei, reprezentând impozit pe profit plătit în plus.
Soluţia instanţei de fond corespunde probelor administrate şi dispoziţiilor art. 86-89 din OG nr. 11/1996, privind compensarea din oficiu a sumelor de rambursat de la bugetul statului, cu obligaţii bugetare viitoare ale plătitorului.
Din actele dosarului rezultă că la 26 februarie 1999, societatea intimată a solicitat organelor fiscale, compensarea impozitului pe profit virat în plus, cu alte obligaţii datorate bugetului de stat şi că, după compensarea efectuată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bucureşti, prin procesul-verbal nr. 5904 din 1 martie 1999, a rezultat că intimata mai avea un credit pentru suma de 294.308.359 lei.
Situaţia de fapt expusă anterior a fost confirmată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bucureşti, cu adresa nr. 12.360 din 31 august 1999 şi cel mai târziu la data întocmirii acestui înscris, organele fiscale erau în posesia întregii documentaţii necesare pentru efectuarea din oficiu a operaţiunii de compensare a impozitului pe salarii din lunile mai - iunie 1999, cu creanţa pe care o înregistra intimata la bugetul statului, la 1 martie 1999.
Astfel, se reţine că intimata îndeplinise propriile obligaţii pentru efectuarea compensării, depunând atât cererea de compensare, cât şi declaraţia privind impozitul pe profit pe anul 1998, înregistrată sub nr. 2323 din 14 aprilie 1999, cu menţiunea că în contul acestui impozit plătise în plus suma de 1.149.928.097 lei.
În atare situaţie, recurentul a invocat fără temei neîndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute în Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 2051/1997, pentru compensarea din oficiu a obligaţiilor bugetare, dat fiind că, aşa după cum judicios a reţinut instanţa de fond, condiţiile respective vizează în exclusivitate atribuţiile organelor fiscale. Neexercitarea acestor atribuţii de către autorităţile din subordinea ministerului recurent care aveau obligaţia să verifice fişa de rol fiscal şi să întocmească în termen legal nota de constatare, nu poate afecta dreptul intimatei la efectuarea compensării obligaţiilor bugetare.
Faţă de considerentele expuse şi constatând că nu există motive de casare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 1508 din 12 noiembrie 2001, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 529/2003. Contencios. Anulare decizie A.D.S.... | CSJ. Decizia nr. 530/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
