CSJ. Decizia nr. 879/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 879/2003
Dosar nr. 2504/2002
Şedinţa publică din 5 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 33 din 29 noiembrie 2001, Colegiul jurisdicţional Teleorman a admis în parte încheierea de sesizare nr. 57 din 1 octombrie 2001 şi a obligat în solidar pe pârâţii C.D. şi T.E., la plata de despăgubiri civile, în sumă de 3.695.622 lei, cu dobânda de 34,48%, începând cu data de 3 iunie 2000 şi până la achitarea sumei, către Consiliul Local al comunei Măldăieni, judeţul Teleorman. Prin aceiaşi sentinţă, pârâţii R.C. şi T.E. au fost obligaţi să plătească despăgubiri civile. în sumă de 1.018.511 lei, cu dobânda în procent de 34,48%. cu începere de la 19 iulie 2000 şi până la achitarea sumei către Consiliul Local al comunei Măldăieni şi a fost respins capătul de sesizare privind obligarea pârâtului C.D., la plata despăgubirilor civile, în sumă de 1.018.511 lei.
Pentru a hotărî astfel, Colegiul jurisdicţional a stabilit răspunderea pârâţilor, care în exercitarea funcţiilor deţinute în cadrul Consiliului Local al comunei Măldăieni, au încălcat prevederile art. 1 din HG nr. 1065/1999, impozitând indemnizaţiile membrilor consiliului, pentru lunile ianuarie – iunie 2000, în procent de 10%, în loc de 18%, cum era legal.
Recursul jurisdicţional declarat împotriva acestei sentinţe de C.D., a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 71 din 15 martie 2002, pronunţată de secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de recurs jurisdicţional, în termen legal şi în temeiul art. 82 din Legea nr. 94/1992, republicată, a declarat recurs C.D., solicitând casarea hotărârii, ca nelegală şi netemeinică.
În primul motiv de casare, recurentul a susţinut că au fost greşit aplicate dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 189/1998, întrucât în calitatea sa de primar nu avea obligaţia să verifice fiecare poziţie din statul de plată privind calculul impozitului pe salariu, stat care a fost întocmit de contabilul primăriei şi care poartă viza controlului financiar intern preventiv.
Prin cel de-al doilea motiv de casare, recurentul a arătat că până la 31 martie 2001, organul fiscal avea posibilitatea să dispună restituirea sumelor încasate necuvenit şi să sancţioneze administrativ contabilul, conform art. 27 din OG nr. 73/1999.
Recursul este nefondat şi urmează să fie respins, pentru următoarele considerente:
Recurentul C.D. a îndeplinit funcţia de primar al comunei Măldăieni şi în această calitate, a aprobat statele de plată pe lunile ianuarie – mai 2000, prin care indemnizaţiile de şedinţă cuvenite membrilor Consiliului Local au fost impozitate cu o cotă de 10%, în loc de 18%, cum era prevăzut în art. 1 din HG nr. 1065/1999.
Răspunderea recurentului a fost corect stabilită de instanţele Curţii de Conturi, fiind dovedită fapta ilicită cauzatoare a prejudiciului, reprezentând diferenţa salarială încasată necuvenit de consilierii locali ai comunei Măldăieni.
Apărarea recurentului privind lipsa culpei sale în producerea prejudiciului, este nefondată, întrucât în calitate de primar trebuia să exercite atribuţiile ordonatorilor principali de credite care, potrivit art. 26 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 189/1998, răspund de necesitatea, oportunitatea şi legalitatea angajării şi utilizării creditelor bugetare, în limita şi cu destinaţia aprobate prin bugetul propriu. De asemenea, conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 82/1991, republicată, modificată şi completată prin OG nr. 61/2001, documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate, angajează răspunderea persoanelor care le-au vizat şi aprobat.
Împrejurarea că statele de plată au fost vizate de contabilul primăriei pentru controlul financiar preventiv intern, nu constituie o cauză de exonerare a recurentului de răspunderea proprie, care este o consecinţă a aprobării statelor de plată, fără a verifica legalitatea plăţilor aprobate.
Celelalte aspecte invocate de recurent în al doilea motiv de casare sunt lipsite de relevanţă în prezenta cauză, dat fiind că, atribuţiile conferite de lege altor autorităţi, pentru urmărirea şi realizarea veniturilor publice, sunt distincte de competenţele ordonatorilor principali de credite, iar neexercitarea acestor competenţe sau exercitarea lor necorespunzătoare antrenează răspunderea proprie a persoanei respective.
Faţă de considerentele expuse şi constatând că potrivit art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. nu există motive de casare a deciziei nr. 71 din 15 martie 2002, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.D., împotriva deciziei nr. 71 din 15 martie 2002, a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 878/2003. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 88/2003. Contencios. Anulare dispozitie de... → |
|---|
