CSJ. Decizia nr. 883/2003. Contencios. Anulare decizie U.A.R. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 883/2003

Dosar nr. 2526/2002

Şedinţa publică din 5 martie 2003

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 30 aprilie 2001 reclamantul C.G. a chemat în judecată pe pârâţii U.A.R. şi Baroul de avocaţi Suceava, solicitând anularea deciziei nr. 1179/20.07.2001 a Comisiei Permanente a Uniunii Avocaţilor, a deciziei nr. 8572/15.12.2001 a Consiliului Uniunii Avocaţilor şi obligarea pârâţilor să emită decizie de primire a sa în profesia de avocat cu scutire de examen şi să-l înscrie în tabloul anual al avocaţilor definitivi la Baroul Suceava.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin actele contestate i-a fost încălcat dreptul de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, deşi, a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 51/1995 pentru exercitarea acestei profesii.

Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, a pronunţat sentinţa nr. 93/19.06.2002, prin care a admis acţiunea, a anulat deciziile nr. 1179/20.07.2001 şi nr. 8572/15.12.2001, a obligat U.A.R. să emită decizie de primire a reclamantului în profesia de avocat în condiţiile art. 14 alin. (2) şi art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată şi a obligat Baroul Suceava să emită decizie de înscriere a reclamantului în baroul de avocaţi.

Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că deciziile emise de Uniunea Avocaţilor sunt nelegale, întrucât reclamantul îndeplineşte atât condiţiile generale stabilite de art. 11 din Legea nr. 51/1995, republicată, cât şi condiţiile speciale prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din aceeaşi lege pentru a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen.

Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, au declarat recurs pârâţii U.A.R. şi Baroul Suceava, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.

Recurenţii au susţinut că instanţa de fond a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, care nu prevăd un drept, ci numai o posibilitate pentru anumite categorii de persoane de a fi primite în profesie cu scutire de examen, iar organele competente să decidă pentru fiecare caz în parte sunt Comisia Permanentă şi Consiliul U.A.R. Recurenţii au arătat că, intimatul nu a primit aviz favorabil de scutire de examen, pentru că nu a dovedit minimum de cunoştinţe necesare exercitării profesiei şi nu a achitat taxa de 10.000.000 lei, cerinţă obligatorie pentru discutarea cererii sale.

În recursul său, Baroul Suceava a criticat hotărârea instanţei de fond şi pentru aplicarea greşită a Legii nr. 29/1990 în cazul avizului emis de Consiliul baroului, susţinând că acest aviz nu este un act administrativ de natură să creeze, să stingă sau să modifice drepturi, astfel încât nu este supus controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de casare invocate şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge ambele recursuri ca nefondate pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, care prevăd că, la cerere, poate fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, cel care, anterior sau la data primirii în profesie a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani.

Constatând că intimatul îndeplineşte atât condiţiile legale, cât şi condiţiile statutare pentru a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, instanţa de fond a apreciat judicios că este nejustificat refuzul manifestat de recurenţi în conţinutul celor două decizii contestate.

Susţinerea recurenţilor că activitatea intimatului care a îndeplinit funcţia de consilier juridic timp de peste 27 de ani nu justifică scutirea de testarea teoretică a cunoştinţelor profesionale, s-a dovedit a fi lipsită de temei legal.

Scutirea de examen a fost recunoscută numai anumitor categorii de persoane, în considerarea calificării profesionale dobândite prin exercitarea timp de cel puţin 10 ani a uneia sau a unora din profesiile juridice expres şi limitativ prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată.

Pentru aceste categorii de persoane, primirea în profesie cu scutire de examen se soluţionează individual, cu avizul consultativ al baroului, întocmit după depunerea raportului asupra condiţiilor de primire în profesie şi verificarea cunoştinţelor numai cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, conform art. 65 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, art. 32 şi art. 52 din Statutul profesiei de avocat.

În consecinţă, în cazul primirii în profesie cu scutire de examen, legea şi statutul profesiei de avocat nu au prevăzut un alt sistem de control al pregătirii profesionale decât verificarea cunoştinţelor cu privire la reglementarea profesiei de avocat, iar recurenţii nu au dovedit organizarea unei examinări numai pe această tematică şi nici rezultatele obţinute de intimat.

Din acest punct de vedere apare ca nefondată susţinerea din recurs privind lipsa unui drept recunoscut de lege intimatului care să fi fost vătămat prin deciziile de respingere a cererii sale de primire în profesie cu scutire de examen.

Îndeplinind condiţia de a fi exercitat timp de cel puţin 10 ani una din profesiile juridice prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, intimatul este titularul dreptului de a solicita primirea în profesie cu scutire de examen, iar soluţia dată cererii sale de organele de conducere ale profesiei trebuie întemeiată pe criterii obiective şi nu poate fi rezultatul exercitării discreţionare de către acestea a dreptului lor de a decide.

Susţinerea U.A.R. că intimatul nu a îndeplinit cerinţa obligatorie de plată a taxei în sumă de 10.000.000 lei este de asemenea nefondată.

Din actele dosarului rezultă că intimatul a achitat taxa datorată pentru examinarea cererii sale, situaţie confirmată de Baroul Suceava care, prin adresa nr. 299/24.10.2001 a comunicat că, urmare A respingerii cererii de reexaminare a avizului negativ, se va restitui taxa plătită la 7 iunie 2001.

Totodată, se reţine că neachitarea taxei în sumă de 10.000.000 lei nu a constituit temeiul respingerii de către recurenţi a cererii intimatului de primire în profesie, nefiind invocată nici în deciziile contestate şi nici cu ocazia judecăţii la instanţa de fond.

Criticile formulate în recursul Baroului Suceava cu privire la natura juridică a avizului întocmit de consiliul baroului şi la inadmisibilitatea acţiunii în contencios administrativ sunt lipsite de relevanţă în cauză, pentru că instanţa de fond s-a pronunţat şi a anulat cele două decizii emise de Comisia Permanentă şi de Consiliul U.A.R., ca acte administrative de autoritate supuse controlului judecătoresc în condiţiile Legii nr. 29/1990.

 Faţă de considerentele expuse şi constatând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, urmează a fi respinse ca nefondate recursurile declarate de U.A.R. şi de Baroul de avocaţi Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de U.A.R. şi de Baroul de avocaţi Suceava, împotriva sentinţei civile nr. 93 din 19 iunie 2002 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondate.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 883/2003. Contencios. Anulare decizie U.A.R. Recurs