CSJ. Decizia nr. 889/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.889
Dosar nr.265/2003
Şedinţa publică din 5 martie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei civile nr.629/CA/ 2002-P a Curţii de Apel Oradea.
La apelul nominal nu s-au prezentat recurenta Casa de Pensii Satu Mare şi intimata-reclamantă B.D.
Procedura completă.
Magistratul asistent a arătat că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 25 noiembrie 2002, reclamanta B.D. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, solicitând anularea Hotărârii nr.1537 din 7 iunie 2002 şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor Legii nr.189/2000.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că Ordonanţa Guvernului nr.105/1999 cu modificările şi completările ulterioare, nu exclude persoanele născute în refugiu.
Prin sentinţa nr.629/CA/2002-P Curtea de Apel Oradea a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr.1537 din 7 iunie 2002 şi a dispus obligarea pârâtei să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar a Ordonanţei Guvernului nr.105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.189/2000 cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că şi copiii născuţi în localitatea în care au fost strămutaţi părinţii, au acelaşi statut cu autorii lor, respectiv au suferit persecuţii pe motive etnice pe toată perioada strămutării care este sinonimă cu refugiul şi care este cuprinsă între data naşterii şi cea a retrocedării pământului strămoşesc.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâta a invederat că Ordonanţa Guvernului nr.105/1999 cu modificările ulterioare ale acesteia, prin Legea nr.189/2000 şi respectiv prin Legea nr.387/2001 nu face vorbire de persoanele cares-au născut în timpul în care părinţii au fost mutaţi sau refugiaţi.
Examinând cauza în raport de motivele invocate, faţă de prevederile art.304 şi 3041 Cod procedură civilă, Curtea va constata că recursul este tardiv formulat şi îl va respinge ca atare.
Astfel, potrivit art.301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispunealtfel, iar potrivit art.303(1), termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la data comunicării hotărârii.
Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage, conform art.103 din acelaşi cod, decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost impiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei să exercite calea de atac sau să îndeplinească actele de procedură.
În speţă, sentinţa atacată a fost comunicată la data de 24 decembrie 2002 (fila 21 dosar fond), iar recursul a fost depus la instanţa a cărei hotărâre se atacă, la 22 ianuarie 2003 (fila 2), după împlinirea termenului în care calea de atac putea fi legal exercitată.
Cum recurenta nu a dovedit existenţa vreunei împrejurări care s-o fi împiedicat să declare calea de atac a recursului în termenul de 15 zile stabilit de lege, se constată că, în cauză operează sancţiunea prevăzută de art.103 Cod procedură civilă, astfel încât, recursul urmează să fie respins ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva Sentinţei civile nr.629/CA/ 2002-P a Curţii de Apel Oradea, ca tardiv formulat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 888/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 89/2003. Contencios. Anulare decizie U.A.R.... → |
---|