CSJ. Decizia nr. 89/2003. Contencios. Anulare decizie U.A.R. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 89/2003
Dosar nr. 1738/2002
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 12 februarie 2002, Ş.C. a chemat în judecată U.A.R., pentru a se dispune, în baza Legii nr. 29/1990, anularea deciziilor nr.1 108/2001 şi nr. 8582/2001 ale Comisiei Permanente, respectiv Consiliului Uniunii, ca nelegale şi recunoaşterea dreptului de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că îndeplineşte condiţiile generale şi speciale prevăzute de art. 11 şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, aşa încât respingerea cererii sale de primire în avocatură, cu scutire de examen, este nejustificată.
A mai arătat, totodată, că cerinţele prevăzute de art. 32 şi art. 28 alin. (9) din Statutul profesiei de avocat, exced cadrului legal, motiv pentru care nu pot fi avute în vedere la soluţionarea cererii de admitere în profesie.
Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 43 din 4 aprilie 2002, a respins acţiunea, reţinând, în esenţă, că reclamantul nu a înţeles să participe la susţinerea testului organizat la Baroul Constanţa, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Statutul profesiei de avocat, astfel că nu îndeplineşte condiţiile legale de primire în avocatură, cu scutire de examen.
Împotriva sentinţei, reclamantul a declarat recurs, susţinând că este lipsită de temei legal şi că a fost dată cu încălcarea Legii nr. 51/1995, republicată.
Se arată în acest sens că art. 16 alin. (2) din actul normativ menţionat, care reglementează primirea în profesie, fără examen, deşi foloseşte sintagma „poate", el consacră totuşi un drept al celor care îndeplinesc condiţiile generale şi speciale prevăzute de lege, de a fi primiţi în avocatură, nelăsând U.A.R., posibilitatea de a aprecia după criterii, numai de ea stabilite, în ce măsură acordă sau nu solicitanţilor, beneficiul scutirii de examen.
Printr-o a doua critică, se susţine că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra legalităţii prevederilor Statutului, referitoare la modalităţile de primire în profesie, cu scutire de examen, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 51/1995.
Recursul este nefondat.
Într-adevăr, art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, prevede că „poate fi primit în profesie, cu scutire de examen (...) cel care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult, timp de cel puţin 10 ani".
Textul citat instituie o excepţie de la regula generală consacrată în alin. (1) al art. 16, potrivit căreia „Dreptul de primire în profesie se obţine pe baza unui examen, organizat conform prevederilor prezentei legi şi statutului profesiei".
În cauză, acest drept nu i-a fost încălcat reclamantului.
Alin.l (2) al art. 16 conţine o normă supletivă, nu imperativă, Decizia primirii în avocatură fiind atributul U.A.R., prin organele sale, anume prevăzute şi în condiţiile cerute de lege şi de statutul emis în baza legii - art. 63 lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată.
Numai în cazul în care şi aceste condiţii sunt îndeplinite, vocaţia prevăzută de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, devine un drept ce poate fi invocat de cel care solicită primirea în profesie, cu scutire de examen.
Or, în cauză, refuzul reclamantului, de a susţine testul de verificare a cunoştinţelor privind legislaţia referitoare la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi avizul negativ al baroului judeţean, ambele prevăzute de Legea nr. 51/1995, republicată (art. 53) şi de statutul profesiei (art. 28 şi 32), atestă neîndeplinirea condiţiilor pentru primirea în avocatură, cu scutire de examen şi, în acelaşi timp, justifică măsura de respingere a cererii luată de Comisia Permanentă, prin Decizia nr. 1109 din 13 iunie 2001 şi menţinută de Consiliul U.A.R., prin Decizia nr. 8582 din 15 decembrie 2001.
În ce priveşte critica potrivit căreia prima instanţă ar fi omis să se pronunţe asupra legalităţii dispoziţiilor statuare referitoare la primirea în profesie, Curtea constată că este neîntemeiată. Aceasta, deoarece în considerentele sentinţei atacate, instanţa a reţinut conformitatea acestora cu normele legale, în baza cărora şi pentru executarea cărora au fost elaborate, precizând, totodată, că nu adaugă la lege, cum pretinde recurentul-reclamant.
Aşa fiind, recursul se priveşte ca nefondat şi ca atare, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ş.C., împotriva sentinţei civile nr. 43/CA din 4 aprilie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 889/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 89/2003. Contencios.. Contestaţie în anulare → |
|---|
