ICCJ. Decizia nr. 915/2003. Contencios.. Recurs în anulare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.915

Dosar nr.841/2003

Şedinţa publică din 2 martie 200.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 17 noiembrie 2001 reclamanta S.C. „T" S.R.L. a chemat în judecată Consiliul Local Sibiu, solicitând anularea Hotărârii nr. 95/2001, prin care s-a înfiinţat Serviciul public de interes local pentru administrarea şi exploatarea parcărilor din municipiul Sibiu.

În motivarea acţiuniise arată că, prin actul atacat urmează a fi date în exploatare parcările care fac obiectul contractului de asociere în participaţiunenr. 88/1999, încheiat între părţi.

Tribunalul Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin încheierea nr. 2270 din 24 septembrie 2001 a respins acţiunea reclamantei.

Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ prin Decizia civilă nr. 498 din 27 martie 2002 a admis recursuldeclarat de reclamantă şi a modificat prima sentinţă în sensul admiterii acţiunii şi al anulării actului administrativ atacat.

Împotriva acestei ultime soluţii a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, susţinând în esenţă că, hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinato soluţionare greşită a cauzei pe fond.

Se menţionează că, instanţa de recurs a încălcat prevederile Legii nr. 215/2001 privind prerogativele autorităţilor publice locale de a înfiinţa şi coordona un serviciu public de interes local.

Recursul în anulare este fondat.

Prin Hotărârea nr. 95 din 31 mai 2001, emisă de Consiliul Local al Municipiului Sibiu s-a dispus înfiinţarea Serviciului public de interes local penru administrarea şi exploatarea parcărilor din Municipiul Sibiu.

Potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (2) lit. f) din Legeaadministraţiei publice locale nr. 215/2001, „consiliul local administrează domeniul public şi domeniul privat al comunei sau oraşului" iar potrivit lit. i)„înfiinţează instituţii publice, societăţi comerciale şi servicii publice de interes local".

Aşa fiind, prin hotărârea instanţei de recurs a fost încălcată o prerogativă esenţială a unei autorităţi publice locale.

Hotărârea cosiliului local are caracterul unui act administrativ de autoritate prin care, în limita competenţei legale, acest consiliu a înfiinţat un serviciu public de administrare şi exploatare a parcărilor existente în municipiu.

Actul respectiv nu lezează nici un drept legitim al reclamantei care anterior a obţinut prin contractul de asociere în participaţiune, dreptul de administrare a unui număr de numai 50 locuri de parcare.

Prin admiterea acţiunii formulatăde reclamantă au fost interpretate eronat clauzele contractului de asociere înparticipaţiune nr. 88 din 13 august 1999, încheiat între reclamantă şi Consiliul Local al Municipiului Sibiu.

Astfel, în art. 2 pct. 1 Consiliul Local al Municipiului Sibiu se obligă să pună la dispoziţia reclamantei parcările publice actuale, precizându-se străzilepe care vor fi amenajate parcări noi, însă nu se menţionează în această anexă, că se vor amenaja parcări pe toate străziledin municipiul Sibiu.

Având în vedere cele mai sus arătate, urmează a se admite recursul în anulare, a se casa Decizia atacată şi a se respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţieîmpotriva deciziei nr. 498 din 17 martie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia Comercială şi de Contencios Administrativ.

Casează Decizia atacată şi în fond respinge recursul declarat de reclamanta S.C. „T." S.R.L. Cluj–Napoca, împotriva sentinţei civile nr. 2270/2001 a Tribunalului Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 915/2003. Contencios.. Recurs în anulare