CSJ. Decizia nr. 957/2003. Contencios. Conflict negativ de competenta (nelegalitate desfasurare si rezultat concurs organizat). Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.957

Dosar nr.194/2003

Şedinţade la11 martie 2003

S-a luat în examinare, în camera de consiliu, conflictul negativ de competenţă ivit între TribunalulBucureşti – Secţia conflicte de muncă şi litigii de muncă şi Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ, în soluţionarea cauzei privind pe C.L. şi RA Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti.

In abesenţa părţilor a căror citare nu a fost dispusă, conform art.20 (5) din Codul de procedură civilă.

CURTEA

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 1.XI.2001 şi ulterior precizată la data de 3 septembrie 2002, reclamantul C.L. a contestat legalitatea desfăşurării concursului din data de 28.VII.1999 organizat de Complexul Scroviştea, rezultatul concursului precum şi obligarea pârâteiAdministraţia Patrimoniului Protocolului de Stat în calitate de succesoare a Oficiului Economic – Centrul „Carpaţi", să-l anagajeze pe postul de inginer silvic, deoarece îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru ocuparea acestei funcţii.

Prin sentinţa civilă nr.114/2002 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti reţinându-se că în cauză există un conflict de drepturi în legătură cu încheierea contractului individual de muncă, în conformitate cu dispoziţiile art.67 alin.1 lit.a din Legea nr.168/1999.

Prin sentinţa civilă nr.449/2002 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a III-a civilă Conflicte de muncă şi litigi de muncă, s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţiide Apel Ploieşti, Secţia contencios administrativ apreciindu-se că sunt incidente în cauză dispoziţiile art.1 din Legea nr.29/1990.

In temeiul dispoziţiilor art.22 alin.3 Cod procedură civilă având în vedere obiectul principal al acţiunii (contestarea modului de organizare aconcursului din data 28.VII.1999 şi rezultatul acestuia) se reţine că aparţine Curţii de Apel Ploieşti – Secţia contencios administrativ, competenţa materială de soluţionare a cauzei.

Obiectul principal al acţiunii precizate circumscrie dispoziţiilor art.1 din Legea nr.29/1990 privind contenciosul administrativ . Cererea privind obligarea pârâtei să-l angajeze pe reclamant pe postul de inginer silvic îşi are de asemenea temeiul juridic în dispoziţiile art.1 teza II din Legea contenciosului administrativ, întrucât se contestă refuzul pârâtei, apreciat de petent ca fiind nejustificat, de angajare pe unpost de inginer silvic.

Nu sunt întrunite în acest caz cerinţele art.67 şi următoarele din Legea nr.168/1999 deoarece reclamantul nu se mai afla în raporturi de muncă de proximativ 11 luni cu SucursalaAgrosilvică Scroviştea care s-a aflat în subordinea OEC Carpaţi, oficiu desfiinţat prin HGnr.115/7.II.1990 şi al cărui succesoare este pârâta de la data de 21.XI.1990 conform HGnr.1217/1990.

Pentru considerentele expuse cauza va fi înaintată spre competentă soluţionare Curţii de Apel Ploieşti, Secţia contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe C.L. şi RA Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti în favoarea Curţii de Apel Ploieşti – Secţia contencios administrativ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 957/2003. Contencios. Conflict negativ de competenta (nelegalitate desfasurare si rezultat concurs organizat). Stabilirea competenţei