CSJ. Suspendare aviz Oficiul Concurenţei. Decizia nr. 982/2003. Contencios. La încheierea de suspendare aviz. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.982

Dosar nr.1968/2002

Şedinţa publică din 12 martie 2003

S-au luat în examinare recursurile declarate de S.C. „ED" S.A., Ştei judeţul Bihor şi de S.C. „RD" SA, Rieni judeţul Bihor împotriva încheierii din 17 iunie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr.2376/CA/2002.

La apelul nominal s-au prezentat recurentele-reclamante S.C. „ED" S.A., Ştei şi S.C. „RD" SA Rieni reprezentate de avocat şi intimatul-pârât Oficiul Concurenţei prin consilierul juridic.

Procedura completă.

Avocatul a depus la dosar acte şi a înmânat un set reprezentantei Consiliului Concurenţei, care a arătat că doreşte judecarea recursului, considerând cauza în stare de judecată.

Avocatul a solicitat admiterea recursurilor, cu referire la motivele scrise şi actele depuse la dosar.

Consilierul juridic a solicitat respingerea celor două recursuri, ca nefondate.

CURTEA

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea pronunţată în Şedinţa publică din 17.06.2002 în dosarul nr.2376/2002, Curtea de Apel Oradea a respins cererea formulată de reclamanta Societatea comercială „RD" SA Rieni pentru suspendarea efectelor avizului nr.490/ 25.02.2002 emis de pârâtul Oficiul Concurenţei, reţinând că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art.9 din Legea nr.29/1990, pentru că în cerere nu au fost invocate motive temeinice de suspendare a actului atacat până la soluţionarea fondului cauzei.

Aceeaşi instanţă şi pentru aceleaşi considerente a respins cererea formulată de reclamanta S.C. „ED" S.A., Ştei în dosarul nr.2377/2002 pentru suspendarea efectelor avizului nr.490/ 25.02.2002 emis de pârâtul Oficiul Concurenţei.

Împotriva încheierii pronunţate la 17.06.2002 în dosarul nr.2376/ 2002 au formulat recurs reclamantele Societatea comercială „RD" SA, Rieni şi Societatea comercială „ED" SA Ştei, solicitând casarea încheierii şi pe fond, admiterea cererii de suspendare a executării.

Recurentele au arătat că instanţa de fond s-a pronunţat greşit la termenul din 17.06.2002 şi nu a observat că se solicitase amânarea cauzei pentru angajarea unui avocat care urma să susţină şi cererea de suspendare. De asemenea, recurentele au susţinut că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art.9 din Legea nr.29/1990 şi a reţinut că nu sunt motive temeinice pentru suspendarea actului, deşi din conţinutul acţiunii rezultă motivele care justifică măsura de suspendare şi anume, încălcarea voinţei părţilor contractante cu privire la preţul apei la sursă şi preţul de vânzare, ceea ce constituie un prejudiciu, prin scăderea volumului vânzărilor de apă minerală naturală.

Recursurile sunt nefondate şi urmează să fie respinse pentru următoarele considerente:

În dosarul nr.2376/2002 la 17.06.2002, Curtea de Apel Oradeas-a pronunţat asupra cererii de suspendare formulată de SC „RD" SA, iar cererea formulată cu acelaşi obiect de. S.C. „ED" S.A. a fost soluţionată la aceeaşi dată, dar în dosarul nr.2377/ 2002.

Dosarul nr.2377/2002 a fost conexat la dosarul nr.2376/2002 în Şedinţa publică din 1.07.2002 şi anterior acestei date, cele două cereri de suspendare, deşi aflate într-o strânsă legătură, au fost judecate separat şi pentru fiecare cerere, instanţa de fond a pronunţat o altă încheiere.

În atare situaţie, se reţine că S.C. „ED" SA nu are legitimare procesuală să formuleze recurs împotriva încheierii pronunţate la 17.06.2002 în dosarul nr.2376/2002, neavând calitatea de parte în acest dosar decât de la 1.07.2002, prin efectul conexării dispusă de instanţa de fond în baza art.164 Cod procedură civilă. Cum Societatea comercială „ED" SA nu a formulat recurs şi împotriva încheierii pronunţate asupra propriei cereri de suspendare a executării, Curtea va respinge recursul declarat împotriva încheierii date la 17.06.2002 în dosarul nr.2376/2002.

Recursul declarat de S.C. „RD" SA va fi de asemenea respins ca nefondat, constatându-se că instanţa de fond a judecat cererea de suspendare printr-o aplicare corectă atât a dispoziţiilor art.156 Cod procedură civilă, referitoare la dreptul de apărare, cât şi a dispoziţiilor art.9 din Legea nr.29/1990, privind măsura provizorie solicitată până la soluţionarea fondului cauzei.

Conform art.156 alin.1 Cod procedură civilă, instanţa va putea acorda un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.

Cu cererea depusă la 14.06.2002, S.C."RD" SA a solicitat într-adevăr amânarea judecării cauzei în vederea angajării unui avocat, fără însă a se referi şi la cererea de suspendare.

Faţă de împrejurarea că, după citarea sa, S.C. „RD" SA a depus la 6.06.21002 taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar datorate pentru cererea de suspendare, că prin acţiune a solicitat judecarea cauzei în lipsă şi că, potrivit art.9 alin.2 din Legea nr.29/ 1990, cererea de suspendare se soluţionează de urgenţă, chiar şi fără citarea părţilor, instanţa de fond s-a pronunţat corect asupra cererii la termenul din 17.06.2002.

De asemenea, instanţa de fond a constatat judicios neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art.9 alin.1 din Legea nr.29/1990 întrucât prin cererea de suspendare nu s-au invocat existenţa unor cazuri bine justificate şi pericolul producerii unei pagube iminente ca efect al executării actului administrativ atacat până la judecarea fondului pricinii.

Susţinerea din recurs că motivele care justificau măsura suspendării rezultă din însuşi conţinutul acţiunii, este nefondată.

Considerentele invocate în acţiune reprezintă motive de nelegalitate a actului contestat şi fac obiectul judecăţii pe fondul cauzei, astfel încât nu pot fi asimilate motivelor care justifică luarea măsurii provizorii de suspendare a executării actului respectiv şi pe care partea are obligaţia să le dovedească pentru admiterea cererii sale.

Pentru considerentele expuse şi constatând că nu există motive de casare a încheierii, Curtea va respinge recursurile declarate de S.C. „RD" SA şi de S.C. „ED" SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de Societatea comercială „ED" S.A. Ştei judeţul Bihor şi de Societatea comercială „RD" SA, Rieni judeţul Bihor împotriva încheierii din 17 iunie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 2376/ CA/2002, ca nefondate.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Suspendare aviz Oficiul Concurenţei. Decizia nr. 982/2003. Contencios. La încheierea de suspendare aviz. Recurs