ICCJ. Decizia nr. 1000/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1000/2004
Dosar nr. 3680/2001
Şedinţa publică din 9 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC U. SRL a chemat în judecată Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia Finanţelor Publice Târgu Mureş, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii şi pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea deciziei nr. 940 din 26 septembrie 1997, emisă de Ministerul Finanţelor, a dispoziţiei nr. 38 din 17 august 1995, a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Mureş, precum şi a procesului-verbal nr. 1 din 23 martie 1995, emis de Administraţia Financiară Târgu Mureş.
Prin sentinţa nr. 135 din 11 mai 2000, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis acţiunea reclamantei, dispunând anularea actelor administrative atacate şi obligând pârâţii să-i restituie acesteia, taxele de timbru de 2% şi 1%, aferente plângerii şi contestaţiei, precum şi să-i plătească cheltuieli de judecată de 1.200.000 lei.
Recursul declarat de pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost soluţionat de Curtea Supremă de Justiţie, care, prin Decizia nr. 35 din 9 ianuarie 2001, a dispus admiterea acestuia, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, pentru introducerea în cauză, a Administraţiei Financiare Târgu Mureş, emitenta procesului-verbal, a cărei anulare se solicită.
În fond, după casare, Curtea de Apel Târgu Mureş, prin sentinţa nr. 173 din 13 iulie 2001, a admis acţiunea formulată de SC U. SRL Târgu Mureş, dispunând anularea deciziei nr. 940 din 26 septembrie 1997, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, a dispoziţiei nr. 38/1995, a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Mureş şi a procesului-verbal de control nr. 1 din 23 martie 1995, al Administraţiei Financiare Târgu Mureş. Totodată, a obligat pârâţii să restituie reclamantei, taxele de contestaţie de 1% şi respectiv, 2% şi să-i plătească suma de 1.200.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că incontestabil, reclamanta a încălcat regulile contabile, neîntocmind documente justificative pentru cheltuielile respective, însă este la fel de incontestabil şi faptul că acele cheltuieli au fost efectiv suportate de societate. Transporturile s-au reflectat în aprovizionarea cu mărfuri, cu documente de la furnizorii de marfă, întocmite conform legii, facturi şi avize de expediere, precum şi note de recepţie, toate aflându-se la societatea reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, în nume propriu şi al Ministerului Finanţelor Publice.
Recurenţii au susţinut că societatea nu a putut justifica includerea pe cheltuieli, a sumei de 61.746.288 lei, reprezentând cheltuieli de transport care au fost înregistrate în contabilitate, fără temei legal, lucru reţinut, de altfel şi de expertul contabil.
Pe de altă parte, au mai arătat că instanţa concluzionează că societatea a suportat efectiv acele cheltuieli, fără a produce probe în acest sens.
Recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
În fapt prin procesul-verbal încheiat de reprezentanţii Administraţiei Financiare Târgu-Mureş, la data de 21 martie 1995, s-a constatat că SC U. SRL, în perioada 1 ianuarie 1993 – 31 decembrie 1994, a înregistrat pe cheltuieli, suma de 61.746.288 lei, fără a avea la bază documente justificative.
Astfel, SC U. SRL a estimat nivelul cheltuielilor de transport – aprovizionare, întocmind borderouri care cuprind numărul de km parcurşi de la sediul societăţii, până la furnizorii de mărfuri la care a aplicat un tarif apropiat valoric de cele practicate la unităţile specializate în transporturi de mărfuri.
Petenta susţine că toate cheltuielile cuprinse în borderourile în cauză sunt reale, însă nu prezintă ca şi dovezi, decât chitanţele nr. 4162 – 4168 din 1 februarie, emise de SC T.A. SA Târgu Mureş.
Cu ocazia reverificării aspectelor contestate de unitate, s-a constatat, însă, că suma impozitată de 61.746.288 lei, se diminuează cu suma totală de 10.795.153 lei, ca urmare a cuprinderii în cheltuieli, a consumurilor de carburanţi şi cheltuielilor cu transporturile efectuate de terţi, pentru care au fost prezentate documente.
Având în vedere că petiţionara nu a prezentat documente care să justifice înregistrarea pe costuri a sumei de 50.951.135 lei, legal, organul de control a majorat veniturile petiţionarei, cu suma de 50.951.135 lei, reprezentând cheltuieli de transport înregistrate în contabilitate fără temei legal, stabilind de plată în sarcina SC U. SRL, o diferenţă de impozit pe profit, de 38.945.799 lei.
Într-adevăr, potrivit art. 6 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, „orice operaţiune economico-financiară efectuată, se consemnează în momentul efectuării ei, într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ".
Cum în cauză suntem în prezenţa unor borderouri întocmite de societate, şi nu a unor acte cu regim special, a unor documente justificative, în sensul dispoziţiilor susmenţionate [art. 6 alin. (1)], în mod corect s-a reţinut de către organul de control, că, cheltuielile de transport nu puteau fi deduse.
Faţă de cele ce au precedat, recursul urmează a se admite, a se casa sentinţa atacată şi pe fond, a se respinge acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Mureş, în nume propriu şi al Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 173 din 13 iulie 2001, a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa şi pe fond, respinge acţiunea, ca nefondată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 92/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1001/2004. Contencios. Anulare act control... → |
---|