ICCJ. Decizia nr. 1159/2004. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1159/2004
Dosar nr. 2728/2003
Şedinţa publică din 19 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 30 octombrie 2001, reclamanta SC A. SA Măneciu a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, solicitând anularea deciziei nr. 1618 din 16 octombrie 2001 şi a procesului-verbal nr. 1294 din 18 august 1999, modificat prin nota de completare nr. 1499 din 17 septembrie 1999, prin care s-a stabilit un debit de 624.111.720 lei reprezentând majorări de întârziere la plata T.V.A. şi a impozitului pe profit.
Astfel, reclamanta a învederat că aceste valori au rezultat din redistribuirea sumelor achitate de societate, în contul debitelor respective, organul de control transferându-le, ca fiind plăţi în contul majorărilor de întârziere.
În realitate, societatea nu datorează aceste sume care au fost stabilite prin încălcarea prevederilor O.M.F. nr. 608/1999.
Prin sentinţa nr. 269 din 10 decembrie 2001, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea, ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că reclamanta a încălcat prevederile art. 8 din OG nr. 11/1996, care impun efectuarea plăţii debitelor, în ordinea vechimii.
Recursul declarat de reclamantă a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care prin Decizia nr. 759 din 25 februarie 2003, a casat sentinţa şi a trimis cauza, spre rejudecare, reţinând că hotărârea nu cuprinde motivele ce au stat la baza soluţiei.
În fond după casare, prin cererea depusă la 14 mai 2003, reclamanta a solicitat restituirea sumei la valoarea actualizată cu indicele de inflaţie, precizând cuantumul de 1.584.406.286 lei, calculat de la data plăţii, până în mai 2003, or în subsidiar, să se adauge la suma datorată, dobânda legală, ipoteză în care pretenţiile ar fi de 1.447.077.930 lei.
Prin sentinţa nr. 109 din 2 iunie 2003, Curtea de Apel Ploieşti a respins din nou acţiunea, reţinând că organul de control a dedus din ordinele de plată, achitate de societate în decembrie 1997 şi în 1998, impozitul pe profit şi T.V.A., calculând majorările de întârziere aferente debitelor restante.
Instanţa a constatat că însăşi reclamanta avea obligaţia de a efectua plata obligaţiilor bugetare în ordinea vechimii lor şi că, neţinând seama de existenţa majorărilor pentru plata cu întârziere a debitelor începând cu sfârşitul anului 1997, nu poate beneficia de facilităţile prevăzute de OUG nr. 68/1999.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC A. SA Măneciu, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Astfel, reclamanta a învederat că nu sunt aplicabile prevederile Normelor metodologice pentru aplicarea OG nr. 11/1996, aprobate prin O.M.F. nr. 620/1997, operaţiunea de compensare a majorărilor de întârziere efectuată de organul de control din sumele plătite de societate în contul debitelor datorate, fiind făcută abuziv.
Reclamanta a mai arătat că în realitate, nu avea datorii la bugetul de stat, constând în T.V.A. şi impozit pe profit, în care sens a depus la dosar un raport de expertiză contabilă extrajudiciară,
S-a mai invocat şi reţinerea în mod eronat a încălcării prevederilor art. 8 din OG nr. 11/1996, întrucât societatea, prin ordinele de plată emise, a indicat distinct felul impozitului sau al taxei datorate, redistribuirea sumelor de către organul financiar fiind incorectă, întrucât toate majorările de întârziere aferente debitelor restante la 30 aprilie 1999, au fost amânate la plată până la 30 noiembrie 1999.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate şi având în vedere şi prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, impunându-se casarea sentinţei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, în vederea completării probelor.
Din actele dosarului, se constată că nu rezultă cu certitudine dacă societatea a achitat integral toate debitele restante la 30 aprilie 1999, impozit pe profit şi T.V.A., inclusiv cele curente şi majorările aferente acestora pe intervalul 30 aprilie 1999 – 31 august 1999, până la această ultimă dată şi deci, dacă poate beneficia de facilităţile prevăzute de OUG nr. 68/1999.
Prin nota nr. 1493 din 17 septembrie 1999, de completare a procesului-verbal de control nr. 1294 din 18 august 1999, s-a reţinut că reclamanta datorează suma de 624.111.720 lei majorări de întârziere aferente T.V.A., pentru perioada 1 martie 1998 – 31 mai 1999 şi respectiv, impozitului pe profit pentru intervalul 1 iulie 1997 – 31 martie 1999.
Într-o altă notă de constatare, încheiată de organul de control la 22 septembrie 1999, se consemnează că în contul unor debite restante la 30 aprilie 1999, de 755.700.340 lei şi altele aferente perioadei 30 septembrie 1999 – 31 august 1999, de 1.160.256.298 lei, reclamanta a efectuat viramente la T.V.A. şi impozitul pe profit, de 2.572.730.070 lei, achitând în plus faţă de obligaţiile reale, suma de 603.978.547 lei.
În raport cu constatările diferite, cu privire la calculul obligaţiilor bugetare ale societăţii, cuprinse în cele două acte administrative întocmite de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, Curtea reţine că se impune efectuarea unei expertize contabile care să stabilească dacă reclamanta avea debite constând în impozit pe profit şi T.V.A., la 30 aprilie 1999 şi distinct, la 31 august 1999, pentru perioadele de activitate controlată, ce sume au fost achitate, dacă în ordinele de plată a fost înscris felul impozitului sau al taxei şi dacă se impunea stingerea majorărilor de întârziere din plăţile făcute în contul celor două categorii de obligaţii bugetare.
De asemenea, întrucât reclamanta şi-a precizat în fond după casare,câtimea pretenţiilor, solicitând restituirea sumei achitate în baza actelor contestate, la valoarea actualizată în raport de inflaţie sau acordarea dobânzii legale, urmează ca expertiza contabilă să determine şi cuantumul real al despăgubirilor, astfel cum a fost el precizat.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea, admiţând recursul, va casa sentinţa atacată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC A. SA Măneciu, judeţul Prahova, împotriva sentinţei nr. 109 din 2 iunie 2003, a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa, cu trimitere spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1158/2004. Contencios. Anulare proces-verbal... | ICCJ. Decizia nr. 1160/2004. Contencios. Anulare decizie de... → |
|---|
