ICCJ. Decizia nr. 1180/2004. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1180/2004

Dosar nr. 4149/2003

Şedinţa publică din 23 martie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţia adresată Colegiului jurisdicţional al municipiului Bucureşti, B.V. a solicitat anularea deciziei de imputare nr. 19 din 22 noiembrie 2001, emisă de Regia Naţională a Pădurilor, Direcţia Silvică Bucureşti, pentru suma de 111.411.195 lei, ca nelegală.

Prin sentinţa nr. 54 din 30 aprilie 2002, Colegiul jurisdicţional al municipiului Bucureşti a respins contestaţia formulată.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs jurisdicţional contestatoarea B.V., Curtea de Conturi, secţia jurisdicţională, prin Decizia nr. 255 din 10 aprilie 2003, a admis recursul jurisdicţional şi a modificat sentinţa atacată, în sensul admiterii contestaţiei şi al constatării tardivităţii emiterii deciziei de imputare.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică Bucureşti, susţinând în esenţă că instanţa a interpretat greşit actele deduse judecăţii, considerând în mod eronat că termenul de emitere a deciziei de imputare a fost depăşit.

Recursul este fondat, pentru următoarele considerente: obiectul litigiului îl constituie contestaţia formulată împotriva deciziei de imputare nr. 19 din 22 noiembrie 2001, emisă de Direcţia Silvică Bucureşti, prin care în baza art. 107 şi 108 C. muncii, s-a imputat suma de 111.411.195 lei, contabilei-şefe al Ocolului Silvic Bolintin, reprezentând contravaloarea masei lemnoase ridicată de Societatea Industrială F.R. SRL şi rămasă neachitată.

Paguba a fost constatată de organele proprii ale unităţii intimate.

Fiind un litigiu de muncă, organele Curţii de Conturi au soluţionat pricina, cu depăşirea competenţelor stabilite de dispoziţiile Legii nr. 94/1992.

Aşa fiind şi văzând şi prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., se va admite recursul declarat, se vor casa hotărârile Curţii de Conturi şi va trimite cauza, secţiei de litigii şi conflicte de muncă a Tribunalului Bucureşti, spre competentă soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Regia Naţională a Pădurilor – Direcţia Silvică Bucureşti împotriva deciziei nr. 255 din 10 aprilie 2003, a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională.

Casează Decizia atacată şi sentinţa nr. 54 din 30 aprilie 2002 a Colegiului jurisdicţional al municipiului Bucureşti şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Bucureşti, secţia litigii de muncă şi conflicte de muncă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1180/2004. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs