ICCJ. Decizia nr. 1190/2004. Contencios. Anulare Hotarâre Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1190/2004
Dosar nr. 2172/2003
Şedinţa publică din 23 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 12 noiembrie 2002, reclamantul T.I. a solicitat anularea HG nr. 855/2002, prin care s-a aprobat concesionarea bunurilor din domeniul public al statului, ce alcătuiesc obiectivul de investiţii „Acumulare Lac Văcăreşti", respectiv a terenului aferent acestui obiectiv, conform anexei la hotărâre.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul unei suprafeţe de teren de 4542 mp, situat în fosta stradă Lunca Bârzeşti, care face obiectul hotărârii contestate.
Acesta a mai susţinut că terenul concesionat nu a trecut niciodată în proprietatea statului, nu face parte din domeniul public şi hotărârea de concesionare a acestuia îi vatămă grav dreptul său la proprietate, prin încălcarea art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, art. 20 şi art. 41 alin. (3) din Constituţie, art. 481 C. civ., art. 35 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată, art. 2 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 6 alin. (1) şi art. 7 din Legea nr. 213/1998, precum şiart. 34 din Legea nr. 1/2000, fiind în opinia acestuia o măsură abuzivă, echivalentă cu o naţionalizare.
La data de 25 noiembrie 2002, Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul Guvernului României, solicitând respingerea acţiunii, cu motivarea că actul administrativ atacat a fost emis şi aplicat cu respectarea prevederilor legale, iar sesizarea instanţei s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, procedura prealabilă nefiind îndeplinită în termen legal.
La data de 28 noiembrie 2002, Ministerul Finanţelor Publice a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu, invocând calitatea sa de reprezentant al Statului român, în litigiile privind bunurile aflate în proprietatea publică, potrivit art. 12 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 213/1998.
Prin sentinţa nr. 408 din 27 martie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată şi a admis cererile de intervenţie ale celor două autorităţi publice.
Pentru a hotărî în acest sens, instanţa de fond a constatat că nu pot fi reţinute încălcări ale condiţiilor de legalitate ale emiterii actului atacat, şi că argumentele reclamantului pot fi analizate pe calea dreptului comun într-o acţiune în revendicare, unde se poate face o veritabilă comparare a titlurilor, o altă cale pentru valorificarea dreptului invocat fiind şi Legea nr. 10/2001. S-a mai reţinut că reclamantul nu invocă un drept actual care i-a fost vătămat prin HG nr. 855/2002, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, terenurile aferente obiectivului de investiţii „Lacul Văcăreşti" făcând obiectul Decretului nr. 143/1988 şi a HG nr. 556/1990, fiind scoase din circuitul civil şi trecute în domeniul public al statului, întrucât au fost afectate de cauză de utilitate publică.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul T.I. u, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
În primul motiv de casare, în esenţă, recurentul a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea gravă a legii, deoarece Decretul nr. 143/1988 a fost considerat ca fiind un titlu valabil pentru proprietatea statului asupra terenului, deşi actul de expropriere nu produce efecte juridice, nefiind publicat şi neavând prevederi referitoare la despăgubirea foştilor proprietari. De asemenea, recurentul a arătat că instanţa de fond nu a analizat condiţiile esenţiale de legalitate ale actului administrativ atacat şi a apreciat eronat că prin acest act nu i-a fost vătămat un drept recunoscut de lege, fără a avea în vedere că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu de stat, îşi păstrează calitatea de proprietari avută la data preluării şi nu este necesară o reconstituire a dreptului lor de proprietate.
Prin cel de-al doilea motiv de casare, recurenta a arătat, în esenţă, că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unor dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv nu a fost examinat conţinutul următoarelor înscrisuri: raportul întocmit la 19 ianuarie 1998 de Guvernul României, adresele nr. III/890/1174 din 21 ianuarie 1998; nr. 15B/369 din 10 martie 1994 şi nr. 15B/661 din 28 iulie 1993, emise de Guvernul României, adresa nr. 2167 din 19 mai 1992 emisă de R.A. A.R. SA şi adresa nr. 1458/XXXVI/4 din 3 iulie 1997, emisă de Parlamentul României – Camera Deputaţilor, din care rezultă că Decretul nr. 143/1988 nu este decret de expropriere.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu toate criticile formulate, cu toate probele administrate în cauză, precum şi cu toate dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art.3041 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din HG nr. 855/2002 (M. Of. nr. 621/22.08.2002), se aprobă concesionarea bunurilor din domeniul public al statului, ce alcătuiesc obiectivul de investiţii „Acumulare Lac Văcăreşti", având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din această hotărâre, în vederea realizării şi exploatării unui complex cultural sportiv.
La Anexa 1 din hotărâre, printre bunurile din domeniul public al statului care alcătuiesc obiectivul de investiţii „Acumulare Lac Văcăreşti", se află şi terenul aferent obiectivului de investiţii respectiv, situat în municipiul Bucureşti, sector 4, între malul drept al râului Dâmboviţa, Calea Vitan, Calea Văcăreşti şi Şos. Olteniţei cu nr. cod cadastral 8.18.02 şi nr. poziţiela Ministerul Finanţelor Publice, conform Anexei nr. V din HG nr. 1326/2001, pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului 64.109.
Prin urmare, pe de o parte, se constată că, la data emiterii HG nr. 855/2002, terenurile individualizate făcând parte din domeniul public al statului, erau evidenţiate în HG nr. 1326/2001 (în vigoare la data aceea), conform art. 107 din Constituţie şi cele ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.
Pe de altă parte, se constată că prin HG nr. 855/2002, nu se stabileşte regimul juridic al terenului în discuţie, ci doar concesionarea unor terenuri a căror regim juridic, respectiv apartenenţa la domeniul public al statului, a fost stabilit prin alte acte anterioare hotărârii atacate în prezenta cauză.
Totodată, este necontestat de părţi că prin Decretul nr. 143/1988, privind aprobarea unor măsuri pentru începerea executării lucrărilor la obiectivul de investiţii „Lacul Văcăreşti", s-a aprobat ocuparea şi scoaterea din producţia agricolă a terenurilor în suprafaţă de 260 ha [art. 4], precum şi demolarea construcţiilor proprietate personală, prevăzute în lista Anexă nr. 6 la decret şi ocuparea terenurilor aferente acestora, afectate de realizarea obiectivului de investiţii [art. 6], menţionându-se că terenurile proprietate cooperatistă sau personală se ocupă şi cu acordul proprietarilor terenurilor.
Prin HG nr. 556/1990, privind plata despăgubirilor pentru demolarea unor imobile, situate în Bucureşti şi în sectorul agricol Ilfov, dat în baza art. 1 lit. j) din Decretul - lege nr. 104/1990 şi în vederea aplicării art. 998 C. civ., la art. 1 se prevede că imobilele compuse din terenuri, construcţii şi împrejmuirile aferente, situate în municipiul Bucureşti şi în sectorul agricol Ilfov, demolate înainte de data Revoluţiei, pentru realizarea unor obiective de investiţii, se consideră trecute în proprietatea statului, urmând ca foştii proprietari prevăzuţi în Anexa 1 - 34 la hotărâre, să primească despăgubirile cuvenite potrivit legii, act administrativ neatacat, deşi a fost publicat după intrarea în vigoare a Legii nr. 29/1990.
În cauză, reclamantul, membru al Asociaţiei Foştilor Proprietari din Zona Lacului Văcăreşti, a participat la litigiul având ca obiect, revendicarea terenurilor din obiectivul de investiţii.
Prin sentinţa civilă nr. 940 din 31 ianuarie 1994, rămasă definitivă şi irevocabilă, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a respins ca nefondată, acţiunea asociaţiei, reţinând, în esenţă, că terenurile nu pot fi restituite, întrucât acestea au făcut obiectul Decretului nr. 143/1988 şi a HG nr. 556/1990, fiind considerate ca trecute în proprietatea statului, cu acordarea despăgubirilor legale şi care fac parte din zona de utilitate publică, şi, în conformitate cu art. 135 alin. (5) din Constituţia României, precum şi a art. 4 din OG nr. 15/1993, inalienabile, neputând fi înstrăinate, fiind şi grevate de o investiţie de utilitate publică.
Având în vedere prevederile actelor normative mai sus menţionate, precum şi lipsa dovezii reconstituirii dreptului de proprietate sau al recunoaşterii acestuia pe calea acţiunii în revendicare, se constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 1 din Legea nr. 29/1990, nefiind dovedită nici vătămarea efectivă adusă prin concesionarea care a făcut obiectul HG nr. 855/2002.
În atare situaţie, este justă concluzia instanţei de fond privind neîndeplinirea condiţiilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, pentru dreptul invocat în acţiune, calea contenciosului administrativ neputând substitui calea legală a soluţionării acţiunilor în revendicare sau a celor de reconstituire a unor drepturi şi nici a comparării titlurilor de proprietate, a legalităţii acestor titluri.
În aceste condiţii, nu se mai impune examinarea celorlalte critici aduse în recurs, sentinţei civile nr. 408 din 27 martie 2003, cu privire la aprecierea probelor administrate în cauză, referitoare la Decretul nr. 143/1988 şi la calificarea juridică a terenului concesionat pentru obiectivul de investiţii, acestea vizând legalitatea altor acte normative neatacate în cauză, iar nu a HG nr. 855/2002.
Pentru considerentele expuse, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.I. împotriva sentinţei civile nr. 408 din 27 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1189/2004. Contencios. Anulare act control... | ICCJ. Decizia nr. 1191/2004. Contencios. La contestatie în... → |
|---|
