ICCJ. Decizia nr. 1186/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1186/2004
Dosar nr. 4521/2003
Şedinţa publică din 23 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la 7 august 2003, S.E. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, să se dispună modificarea hotărârii nr. 5966/3252 din 14 iulie 2003, emisă de către Comisia constituită pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, în sensul că drepturile pretinse sunt cuvenite pe perioadele 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că începând din 6 septembrie 1940, a fost nevoită să se refugieze împreună cu părinţii săi G.Ş., G.M., bunica P.N. şi fratele G.V. din Orhei, Basarabia,la Iaşi, ca urmare a ocupării acestei provincii româneşti, de către trupele sovietice.
În vara anului 1941, tatăl său, preotul G.Ş. s-a reîntors în baza unui ordin de serviciu, la Orhei, dar ceilalţi membrii ai familiei au rămas în România. În aceste condiţii, în mod greşit comisia sesizată a considerat, cu nesocotirea înscrisurilor doveditoare depuse în sprijinul cererii, că perioada pentru care se acordă drepturile este cuprinsă între data de 20 martie 1944 şi data de 6 martie 1945.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1559 din 9 octombrie 2003, a admis acţiunea, a anulat actul administrativ atacat şi a obligat pe pârâtă să elibereze reclamantei, o nouă hotărâre în care să constate că perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, se încadrează în dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
De asemenea, a luat act de declaraţia reclamantei că nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanţa a reţinut că reclamanta, împreună cu mama sa G.M., bunica şi fratele G.V. s-au refugiat din Basarabia, în România, din anul 1940, astfel cum rezultă din tabloul de repatriere al judeţului Orhei, precum şi din declaraţiile autentificate ale martorilor.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti.
Recurenta a susţinut că în mod netemeinic prima instanţă a admis acţiunea, deoarece există contradicţie între declaraţiile martorilor, care susţin că reclamanta nu s-a mai întors în Basarabia, după primul refugiu şi actele depuse în dosar, respectiv carnetul de evacuat şi ordinul nominal de serviciu pentru evacuare, emise pe numele preotului G.Ş.
Critica este întemeiată.
Din declaraţiile autentificate ale martorilor U.V. şi B.B., rezultă în adevăr, că familia preotului ortodox G.Ş. s-a refugiat din fostul judeţ Orhei, Basarabia, în România, la Iaşi, în cursul lunii septembrie 1940.
În vara anului 1941, G.Ş. s-a reîntors, din ordin de serviciu la parohia Bieşti, de unde a revenit în luna martie a anului l944.
Ordinul nominal de serviciu pentru evacuare emis pe numele tatălui reclamantei, atestă însă, faptul evacuării întregii familii pe data de 21 martie 1944, iar carnetul de evacuat nr. 6797-B a fost emis de Prefectura judeţului Dolj, la data de 21 iulie 1944.
Contradicţia invocată de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, în privinţa probelor administrate în cauză, la stăruinţa reclamantei şi a duratei reale a refugiului E.S., în România este, aşadar, reală. Ea nu a fost elucidată nici de instanţă, deşi potrivit art. 129 C. proc. civ., o atare obligaţie îi revenea, în vederea stabilirii corecte a faptelor şi a prevenirii oricărei erori în justa soluţionare a litigiului.
Procedând în modul arătat, curtea de apel a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, ce nu-şi găseşte suport probator convingător în piesele de la dosar.
Faţă de considerentele expuse, urmează a se admite recursul şi a fi casată sentinţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de fond.
Cu prilejul rejudecării, instanţa de trimitere va cere reclamantei să prezinte explicaţii suplimentare, oral sau în scris, în legătură cu cele două refugii ale lui G.Ş. în România şi totodată, să completeze probele, cu înscrisuri şi martori, în legătură cu durata exactă a refugiului celorlalţi membrii ai familiei, despre care s-a afirmat că nu s-ar mai fi reîntors în Basarabia, după data de 6 septembrie 1940.
Văzând şi dispoziţiile art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1559 din 9 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1185/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1189/2004. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
