ICCJ. Decizia nr. 1192/2004. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1192/2004
Dosar nr. 1951/2003
Şedinţa publică din 23 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1314/A/2001, reclamanta SC S. SA Craiova, în contradictoriu cu Administraţia Finanţelor Publice Craiova, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi a Controlului Financiar de Stat Dolj şi Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat anularea deciziei nr. 1737 din 29 octombrie 2001, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, privind contestaţia depusă de reclamantă împotriva procesului-verbal de control din 20 martie 2001, întocmit de organele Administraţiei Finanţelor Publice Craiova.
În motivarea acţiunii,reclamanta a arătat că a avut aprobare pentru eşalonare la plată a creanţelor, în 24 de rate lunare, începând cu 20 octombrie 1999, că la 30 ianuarie 1999, având posibilităţi financiare, a achitat integral debitul de 114.663.766 lei reprezentând impozit pe profit şi majorările eferente perioadei de eşalonare, motiv pentru care i s-a aprobat reducerea cu 60% a majorărilor de întârziere stabilite iniţial.
A mai susţinut că, întrucât a respectat prevederile OUG nr. 68/1999, nu i se puteau anula facilităţile prevăzute în acest act normativ, astfel că greşit i s-au calculat majorări de continuare.
Cu privire la T.V.A., a arătat că prin actul de control, ignorând-se prevederile OUG nr. 11/1996, i s-a anulat eşalonarea de care beneficia, procedându-se la recalcularea majorărilor de întârziere pentru debitul iniţial restant la 31 decembrie 1998.
Prin Decizia nr. 1737/2001, Ministerul Finanţelor Publice a respins contestaţia reclamantei.
Prin sentinţa civilă nr. 156 din 20 mai 2002 s-a admis acţiunea, s-a modificat în parte procesul-verbal de control din 20 martie 2001 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Craiova şi Decizia nr. 1737/2001 a Ministerul Finanţelor Publice şi s-au anulat parţial majorările aferente impozitului pe profit cu 173.467.249 lei, 57.037.704 lei majorări T.V.A. şi 36.993.266, sumă menţionată şi contestată la un alt control.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere:
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, prin care s-a concluzionat că s-au calculat în plus majorări de întârziere în sumă de 173.467.249 lei.
Instanţa a reţinut că de vreme ce reclamanta a achitat impozitul pe profit în cuantum de 114.663.776 lei şi cota aferentă din majorări, în termenul prevăzut de OUG nr. 68/1999, nu se mai putea reveni cu recalcularea majorărilor, inclusiv pe perioada reeşalonării.
Expertul a învederat că în raport cu condiţiile impuse de reeşalonare la calculul efectuat de organele financiare, s-a stabilit în plus, suma de 57.037.704 lei. De asemeni, în procesul-verbal de control, la recapitularea debitelor, au fost trecute şi majorări în sumă de 35.993.266 lei, ce a făcut obiectul altui control.
Împotriva sentinţei a formulat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o astfel:
Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, s-au acceptat punctele de vedere exprimate în expertiza contabilă efectuată în cauză, fără a se motiva.
În mod eronat s-a considerat că majorările de întârziere s-au calculat într-un cuantum mai mare, decât cel legal, deşi din anexele privind modul de individualizare a sumelor, rezultă conformitatea cu reglementările legale în materie.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Într-adevăr, conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În speţă, instanţa de fond a adoptat concluziile expertizei contabile refăcută, fără a motiva soluţia pronunţată, deşi cu copia procesului-verbal întocmit de expertul contabil C.C., la 2 aprilie 2002, reprezentantul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a comunicat menţinerea punctului de vedere consemnat în procesul-verbal din 20 martie 2001.
Susţinerile părţilor nu au fost analizate.
Aşa fiind, sentinţa nefiind motivată în sensul articolului citat mai sus, se impune admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dolj, în nume propriu şi al Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 156 din 20 mai 2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1191/2004. Contencios. La contestatie în... | ICCJ. Decizia nr. 1196/2004. Contencios. Anulare decizii D.G.V.... → |
|---|
