ICCJ. Decizia nr. 1204/2004. Contencios. Anulare decizie D.G.V. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1204/2004

Dosar nr. 1056/2003

Şedinţa publică din 23 martie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1139/CA/2002, reclamantul I.M., în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Vămilor şi Direcţia Regională Interjudeţeană Constanţa, a solicitat anularea deciziei nr. 1512 din 14 august 2001, prin care i s-a desfăcut contractul de muncă, cu consecinţa reintegrării sale în funcţia de şef adjunct birou vamal, deţinută anterior eliberării din funcţie, cu obligarea pârâtelor, la plata despăgubirilor băneşti reprezentând cuantumul retribuţiei lunare, până la reintegrarea în funcţia avută.

În motivarea contestaţiei a arătat că la 9 august 2001, a fost amendat contravenţional de către Poliţia municipiului Mangalia, întrucât în autoturismul său, proprietate personală, s-au găsit 50 de cartoane ţigări, diferite mărci, fără acte de provenienţă.

În realitate, contestatorul cumpărase ţigări pentru consum personal, de la magazinul A., care comercializează mărfuri în regim „duty-free".

Prin sentinţa civilă nr. 201/CA din 23 decembrie 2002, s-a respins ca nefondată, contestaţia.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere:

Contestatorul, angajat al biroului Vama Veche, avea atribuţii de comercializare a mărfurilor în regim „duty-free" din magazinul A. şi atribuţia de vămuire a bunurilor şi supraveghere vamală, astfel că nu a putut justifica cu vreun document, cumpărarea celor 50 de cartoane de ţigări de diferite mărci, mai mult „şi-a dat liber de vamă" pentru aceste ţigări pe care le-a introdus ilegal în ţară.

Contestatorul a încălcat prevederile art. 10 din OUG nr. 208/1999, ca şi pct. 22 din Normele de organizare, funcţionare şi control vamal al activităţii de comercializare a mărfurilor în regim duty-free a O.M.F. nr. 54/2000, care prevede că organele vamale fac controlul acestor magazine.

Eludând dispoziţiile legale menţionate, contestatorul a comis o abatere disciplinară gravă, prevăzută de OG nr. 16/1998, privind Statutul personalului vamal, devenind incompatibil cu funcţia deţinută în cadrul biroului vamal, motiv pentru care în mod legal, s-a desfăcut contractul de muncă.

Împotriva sentinţei a formulat recurs contestatorul I.M., criticând-o astfel:

În calitate de funcţionar public i se aplică Legea 188/1999, care în art. 72 prevede că sancţiunile disciplinare [inclusiv desfacerea contractului de muncă], se aplică de conducătorul instituţiei publice, la propunerea Comisiei de disciplină, prevedere imperativă ce nu a fost respectată şi care duce la nulitatea sancţiunii.

La data de 14 august 2001, data emiterii deciziei atacate, se afla în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, astfel că nu se putea lua faţă de dispoziţiile Codului muncii, măsura desfacerii contractului de muncă.

Desfacerea contractului de muncă este cea mai gravă măsura disciplinară şi se aplică în cazul unei abateri grave sau repetate.

În cauză nu s-a încălcat o îndatorire de serviciu, ţigările fiind cumpărate pentru uz personal.

În măsura în care s-ar reţine totuşi că este abatere disciplinară, nu este atât de gravă, încât să atragă desfacerea contractului de muncă.

Analizându-se actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Procedura art. 72 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, este dispozitivă.

În cauză, propunerea sancţiunii s-a făcut de Direcţia Regională Vamală Constanţa, prin Raportul nr. 13262 din 10 august 2001; anterior întocmirii raportului, recurentului i s-a cerut notă explicativă, depusă la 9 august 2001.

Pe baza raportului citat, Decizia nr. 1512 din 14 august 2001 a fost emisă de Directorul General al Direcţiei Generale a Vămilor – autoritatea legală să ia respectiva măsură.

Contestatorul-recurent s-a aflat în concediu medical de la 10 august 2001, până la 31 noiembrie 2001. Decizia nr. 1512 din 14 august 2001 a specificat faptul că va intra în vigoare, în prima zi lucrătoare în care recurentul se va prezenta la serviciu, ca urmare a încetării concediului medical; ca atare, intrarea în vigoare a deciziei s-a produs începând cu data de 1 decembrie 2001, când expirase concediul pentru incapacitate temporară de muncă, deci nu i s-a lezat nici un drept, sub acest aspect.

Recurentul, prin fapta sa de a cumpăra de la magazinul „duty-free", 50 de cartoane ţigări, fără acte de provenienţă şi încercarea de a le introduce în ţară, încălcând reglementările vamale, cu prejudicierea bugetului statului, constituie o abatere gravă, ce îl face incompatibil cu funcţia deţinută, mai ales că avea atribuţii de control asupra activităţii de comercializare a mărfurilor în regim „duty-free" la magazinul A.

Aşa fiind, fapta sa constituind o abatere disciplinară gravă, conform OG nr. 16/1998, măsura luată este legală.

Constatându-se recursul nefondat, se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de I.M. împotriva sentinţei civile nr. 201 din 23 decembrie 2002, a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2004.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1204/2004. Contencios. Anulare decizie D.G.V. Recurs