ICCJ. Decizia nr. 1202/2004. Contencios. Conflict negativ de competenta (împotriva Hotarârii B.N.R.). Stabilirea competenţei
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1202/2004
Dosar nr. 2901/2003
Şedinţa publică din 23 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21 iunie 2002, Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente P. a solicitat constatarea nulităţii a: art. I pct. 131 şi pct. 132 lit. c) din Normele nr. 4/2002, pentru modificarea şi completarea Normelor nr. 2/1999, privind autorizarea băncilor, din 8 aprilie 2002, (M. Of. nr. 283/26.04.2002, emise de Banca Naţională a României), art. I pct. 4 şi art. III din acelaşi act normativ, pe motiv că prin aceste texte sunt lezate în mod direct interesele federaţiei ,ca acţionar semnificativ la B.C.D. R. SA şi că Banca Naţională a României nu are temei legal pentru a limita participarea sindicatelor la constituirea şi funcţionarea băncilor.
În motivarea cererii s-a mai susţinut că, deşi Normele nr. 4/2002 ale Băncii Naţionale a României au fost date cu încălcarea legii, dar şi a unor principii constituţionale, Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, prin hotărârea nr. 42 din 6 iunie2002, a respins contestaţia formulată de federaţie, menţinând astfel Normele Băncii Naţionale nr. 4/2002, pentru modificarea şi completarea Normelor Băncii Naţionale a României nr. 2/1999, privind autorizarea băncilor.
În principal, s-a invocat încălcarea de către Banca Naţională a României, prin adăugare la lege, a art. 11 din Legea nr. 58/1998, art. 25 alin. (3), coroborate cu art. 38 alin. (1) şi art. 51 din aceeaşi lege, deşi Banca Naţională a României nu are vocaţia de a modifica legea, prin realizarea unor discriminări sau prin abrogarea implicită a unor texte din legile speciale [art. 25 lit. d) din Legea nr. 54/1991].
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 13 mai 2003, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, iar Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, căreia i s-a trimis dosarul, prin încheierea din 25 noiembrie 2003, a reţinut cauza, spre soluţionare, în baza dispoziţiilor art. 83 din Legea nr. 58/1998, potrivit cărora actele emise în aplicarea acestei legi pot fi contestate în termen de 15 zile de la comunicarea acestora, la Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României care se pronunţă prin hotărâre în termen de 30 de zile de la data sesizării, iar această hotărâre poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiţie, în termen de 15 zile de la comunicare.
În cauză, Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, prin hotărârea nr. 42 din 6 iunie 2002, a respins ca nefondată, contestaţia formulată de Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente P. România şi în consecinţă, a menţinut Normele Băncii Naţionale a României nr. 4/2002, pentru modificarea şi completarea Normelor Băncii Naţionale a României nr. 2/1999, privind autorizarea băncilor, ca fiind legale.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a reţinut, în esenţă, că prin dispoziţiile Normelor Băncii Naţionale a României nr. 4/2002, nu s-au încălcat dispoziţiile Legii sindicatelor, ale legilor bancare sau ale Constituţiei, ci, dimpotrivă, aşa cum rezultă şi din titlul actului, s-a realizat completarea şi modificarea Normelor Băncii Naţionale a României nr. 2/1999, în spiritul modificărilor aduse legii bancare.
Examinându-se această hotărâre, în raport cu toate criticile formulate de federaţie, probele administrate în cauză, precum şi dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că hotărârea Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României este legală şi temeinică, iar recursul declarat de federaţie este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Normele nr. 4/2002, pentru modificarea şi completarea Normelor Băncii Naţionale a României nr. 2/1999, privind autorizarea băncilor [care au mai fost modificate prin Normele nr. 6/1999 (M. Of. nr. 182/1999 şi prin Normele nr. 10/1999 (M. Of. nr. 5/10.01.2000)], au fost publicate în Monitorul Oficial.
Este cunoscut că în vederea alinierii legislaţiei naţionale, la cerinţele europene, vizând o administrare sănătoasă şi prudentă a băncii, precum şi a celor de asigurare a transparenţei privind structura acţionariatului şi sursa capitalului, Legea nr. 58/1998 a fost modificată şi completată prin OUG nr. 137/2001 (M. Of. nr. 671/24.10.2001), aprobată prin Legea nr. 357/2002.
Astfel, conform art. I pct. 14 din OUG nr. 137/2001, după art. 52 din Legea nr. 58/1998, s-au introdus art. 521, 522 şi 532, având următorul conţinut:
ART. 521:
- Calitatea acţionarilor şi structura grupurilor din care fac parte, trebuie să corespundă nevoii garantării unei gestiuni prudente şi sănătoase a băncii şi să permită realizarea unei supravegheri eficiente, în scopul asigurării credibilităţii şi viabilităţii sistemului bancar, inclusiv protejarea intereselor deponenţilor şi ale altor creditori ai unei bănci.
- Banca Naţională a României are autoritatea de a analiza în ce măsură sunt respectate condiţiile minime stabilite de prezenta lege şi reglementările date în aplicarea acesteia, de a evalua toate circumstanţele şi informaţiile legate de activitatea, reputaţia şi integritatea morală ale persoanelor menţionate la art. 51 şi 52, inclusiv provenienţa fondurilor destinate obţinerii participaţiei, şi de a decide dacă acestea corespund cerinţelor prevăzute la alin. (1).
ART. 522:
În sensul celor prevăzute la art. 521, persoanele menţionate la art. 51 şi 52, trebuie să îndeplinească cel puţin următoarele condiţii:
a) să dispună de o situaţie financiară stabilă, care să justifice în mod satisfăcător provenienţa fondurilor destinate obţinerii participaţiei la capitalul social al băncii şi care să creeze premise pentru o eventuală susţinere financiară a băncii;
b) să furnizeze suficiente informaţii care să asigure transparenţa necesară pentru identificarea structurii grupului din care fac parte;
c) persoanele juridice să funcţioneze de minimum 3 ani, cu excepţia celor rezultate din fuziunea sau divizarea unei persoane juridice aflate în funcţiune de minimum 3 ani;
d) să fie supravegheate în mod adecvat, de către autoritatea competentă din ţara de origine.
ART. 523:
În scopul asigurării stabilităţii şi viabilităţii sistemului bancar, Banca Naţională a României poate să stabilească prin reglementări, şi alte criterii specifice de evaluare a calităţii acţionariatului unei bănci.
În aceste condiţii, limitarea, în temeiul dispoziţiilor art. I pct. 4 din Normele Băncii Naţionale a României nr. 4/2002, a participaţiei sindicatelor, în calitate de acţionar semnificativ, la capitalul social al băncilor, se explică prin faptul că aceste entităţi nu corespund cerinţelor prevăzute de art. 521 şi 522 din legea bancară, întrucât, având o componenţă eterogenă, nu se asigură transparenţa structurii sale (ce interese reprezintă), nedesfăşurând activităţi economice care să le permită realizarea unor venituri financiare sigure şi stabile, nu se creează nici premisele unei susţineri financiare a băncii. Aşadar, în condiţiile în care dispoziţiile art. 11 din Legea bancară conferă unicii autorităţi de supraveghere bancară, Banca Naţională a României, competenţe pe linia stabilirii condiţiilor de autorizare care se referă inclusiv la structura acţionariatului, este evident că susţinerea recurentei privind lipsa temeiurilor legale pentru această limitare, este nefondată.
Totodată, este de reţinut că în temeiul art. 1 al Legii nr. 54/1991, sindicatele sunt constituite în scopul apărării şi promovării intereselor şi drepturilor membrilor lor, prevăzute în legislaţia muncii şi în contractele colective de muncă, de unde rezultă cu claritate că aceste persoane juridice nu au scop lucrativ, ceea ce nu le îndreptăţeşte să afecteze veniturilor membrilor de sindicat, prin participaţii semnificative la capitalul social al băncilor, ştiut fiind faptul că, în cazul falimentului unei bănci, acţionarii sunt ultimii care ar putea fi plătiţi la masa credală. Acest considerent a determinat Banca Naţională a României să aducă modificări, sub acest aspect, normelor de autorizare.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 25 din Legea sindicatelor [Legea nr. 54/1991], potrivit cărora acestea pot să înfiinţeze în condiţiile legii şi să administreze în interesul membrilor acestora, o bancă proprie pentru operaţii financiare în lei şi valută, prevederile respective nu pot fi interpretate în sensul reglementării deţinerii de participaţii la capitalul social al altor bănci, ci, aşa cum se precizează în mod expres în text, sindicatele pot să-şi constituie numai o bancă proprie, în temeiul unei legi speciale, aşa cum se stipulează în art. 1 alin. (2) din Legea bancară.
Susţinerea recurentei, în sensul că prin dispoziţiile din normele Băncii Naţionale a României, a căror anulare se solicită, s-ar fi încălcat dispoziţiile constituţionale referitor la restrângerea exercitării unor drepturi, este nefondată, întrucât această limitare prin norme nu se referă la drepturile sindicatelor, ci la vocaţia acestora de a avea calitatea de acţionar semnificativ la o bancă, astfel cum corect a reţinut şi Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României. De asemenea, nici afirmaţia că prin sus-menţionatele norme, s-ar fi încălcat dispoziţiile constituţionale referitoare la proprietate, nu este întemeiată, deoarece normele contestate prevăd că persoanele, pentru care s-a instituit interdicţia de achiziţionare şi/sau deţinerea de participaţii peste 5% din capitalul social, au posibilitatea să-şi valorifice drepturile asupra respectivelor acţiuni, ca urmare a înstrăinării lor.
Prin urmare, constatându-se că nici una din criticile formulate nu pot fi primite, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente P.SA împotriva hotărârii nr. 42 din 6 iunie 2002 a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1201/2004. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1203/2004. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
