ICCJ. Decizia nr. 1242/2004. Contencios. Refuz autorizare a retelei independente pentru transport semnal TV. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1242/2004
Dosar nr. 2748/2003
Şedinţa publică din 26 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti sub nr. 1140 din 2 iulie, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta SC O.T. SA Bucureşti a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei şi pe N.D. ministrul acestui minister, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâţii să fie obligaţi să emită pentru reclamantă, actul administrativ privind autorizarea definitivă a reţelei independente pentru transport semnal TV (M.P.G.2), produs de firma SC F.M. SRL Bucureşti, care deţine licenţa C.N.A nr. S-TV 31/2001, pentru programul O. TV, şi să prelungească autorizaţia temporară, eliberată la data de 17 aprilie 2002. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata de daune materiale, în cuantum de 6.866.048.000 lei, pentru prejudiciul suferit ca urmare a neemiterii de către pârâţi, a autorizaţiei solicitate, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că refuzul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei de a prelungi autorizaţia temporară şi de a emite o autorizaţie definitivă pentru transport semnal TV (M.P.G.2), prin invocarea unor pretexte, constituie o încălcare a unui drept al său reglementat de legislaţia specifică în materie, şi anume: Legea nr. 48/1992, a audiovizualului; Legea nr. 74/1996, a telecomunicaţiilor; Ordinul nr. 177 din 30 aprilie 1996, al Ministerului Comunicaţiilor privind autorizarea reţelelor VSAT pentru comunicaţii în serviciu fix prin satelit; Ordinul nr. 106 din 15 martie 2000 al Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, privind aprobarea reglementărilor tehnice europene pentru echipamente terminale de telecomunicaţii; Ordinul din 18 aprilie 2001, al Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, privind competenţele Inspectoratului General al Comunicaţiilor.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâţii au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a ministrului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, N.D.
Pe fondul cauzei, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii, ca netemeinică, arătând că reclamanta a depus un dosar incomplet, în vederea autorizării şi nu a dat curs solicitării de completare a dosarului, cu elementele obligatorii prevăzute de art. 23 din Ordinul nr. 177/1996, al Ministerului Comunicaţiilor.
Prin încheierea din 3 martie 2003, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ministrului N.D. şi s-a dispus scoaterea acestuia din cauză.
Soluţionând cauza pe fond, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a pronunţat sentinţa civilă nr. 561 din 21aprilie 2003, prin care a respins acţiunea, ca nefondată.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele: prin adresele nr. 1807 din 1 iulie 2002 şi nr. 1990 din 4 iulie 2002, pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei a răspuns cererii reclamantei, de eliberare a autorizaţiei, în sensul că aceasta trebuie să completeze documentaţia conform art. 23 din Ordinul nr. 177/1996, al Ministerului Comunicaţiilor, privind autorizarea reţelelor VSAT; faţă de împrejurarea că reclamanta nu a completat documentaţia conform solicitărilor pârâtului, refuzul acestuia de a elibera autorizaţia pentru transport semnal TV, este justificat, astfel că în raport cu reglementarea art. 1 din Legea nr. 29/1990, acţiunea reclamantei este nefondată, atât cu privire la capătul de cerere principal - eliberarea autorizaţiei, cât şi cu privire la capătul de cerere accesoriu - plata de daune materiale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta SC O.T. SA, invocând motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 8 şi 10 C. proc. civ., arătând că: instanţa de fond nu a luat în considerare probatoriul depus; a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând înţelesul acestuia; nu s-a pronunţat asupra dovezilor administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Recurenta a mai arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la taxele pe care aceasta le-a achitat, fără a i se elibera autorizaţia solicitată.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., această instanţă constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit reglementării art. 23 din Ordinul nr. 177din 30 aprilie 1996, al Ministerului Comunicaţiilor, privind autorizarea reţelelor VSAT pentru comunicaţii în serviciu fix prin satelit, solicitantul autorizaţiei de operare trebuie să depună documentaţia completă, aceasta cuprinzând:documente doveditoare privind statutul legal, obiectul şi înregistrarea activităţii; descrierea reţelei VSAT, a aplicaţiilor preconizate şi indicarea sateliţilor de comunicaţii utilizaţi; lista grupului închis de utilizatori şi elementele de identificare a acestora, în cazul unei reţele VSAT; acordul de procurare a staţiei coordonatoare; acordul de acces la segmentul spaţial, în cazul utilizării sateliţilor de telecomunicaţii ai organizaţiilor internaţionale la care România este parte.
Prin cererile înregistrate la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, sub nr. 1760 din 17 mai 2002 şi nr. 9897 din 7 iunie 2002, reclamanta a solicitat autorizarea reţelei independente pentru transport semnal TV (MPG2) şi respectiv, prelungirea autorizaţiei temporare, ce urma să expire la data de 8 iunie 2002.
Este adevărat că în cererea privind autorizarea definitivă pentru transport semnal TV, reclamanta a precizat cu privire la caracteristicile tehnice ale reţelei şi zonei deservite, în sensul că acestea sunt definite prin acordul de procurare nr. A/6080/2002, pe care Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei l-a dat reclamantei, la data de 9 mai 2002 [ca urmare a prelungirii ultimei autorizaţii temporare], însă acest fapt nu este de natură să o absolve de obligaţia de a completa documentaţia, cu toate elementele obligatorii prevăzute de reglementarea specifică în materie, respectiv, art. 23 din ordinul sus-menţionat.
Cât priveşte restituirea taxei de autorizare care, potrivit art. 18 din ordinul sus-menţionat, se face venit la bugetul de stat, aceasta nu poate fi pusă în discuţie, atâta timp, cât reclamantul nu a dat curs solicitării pârâtului, de a completa documentaţia şi nici nu şi-a retras cererea privind autorizarea definitivă.
În mod corect, instanţa de fond a apreciat că în cauză nu poate fi vorba de un refuz nejustificat al pârâtului, în sensul reglementării art. 1 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ.
Faţă de cele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC O.T. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 561 din 21 aprilie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1240/2004. Contencios. împotriva deciziei... | ICCJ. Decizia nr. 1243/2004. Contencios. Refuz prelungire viza... → |
|---|
