ICCJ. Decizia nr. 1245/2004. Contencios. împotriva Hotarârii B.N.R. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1245/2004
Dosar nr. 4318/2003
Şedinţa publică din 26 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin adresa de răspuns nr. VIII/1/MV/8836 din 11 august 2003, Direcţia Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României a comunicat Băncii Comerciale C. SA, avizul său negativ privind ocuparea de către P.M., a funcţiei de director al sucursalei B. Bucureşti, a acestei bănci.
Împotriva măsurii dispuse de Direcţia de Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României, P.M. a formulat contestaţie, solicitând revocarea măsurii dispuse şi avizarea favorabilă a numirii sale în funcţia de director al sucursalei B. a Băncii Comerciale C. SA.
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, prin hotărârea nr. 40 din 6 octombrie 2003, a respins contestaţia, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri, contestatorul P.M. a declarat recurs, în temeiul art. 83 alin. (2) din Legea bancară nr. 58/1998, modificată, solicitând anularea hotărârii şi, în consecinţă, anularea măsurii dispuse de Direcţia de Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României.
Prin motivele de recurs, recurentul a arătat următoarele:
- Banca Naţională a României a reţinut că pentru numirea sa în funcţia de director al sucursalei B. Bucureşti a Băncii Comerciale C. SA, nu este îndeplinită cerinţa privind reputaţia persoanei în cauză, prevăzută la art. 22 din Normele nr. 2/1999, ale Băncii Naţionale a României, fără să ţină seama de unele aspecte care prezintă relevanţă în cazul său, după cum urmează: prin hotărârea din 26 august 1997, a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor, a fost numit vicepreşedinte al Băncii C. SA, această numire fiind aprobată de Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, în şedinţa din 12 septembrie 1997; la o lună după aprobarea numirii sale ca vicepreşedinte, F.P.S. a introdus cerere de deschidere a procedurii falimentului împotriva Băncii C. SA, iar din data de 18 martie 2003, această bancă se află în procedură de faliment, fiind numit lichidator judiciar SC P.C. SRL; în legătură cu activitatea desfăşurată la Banca C. SA, nu a suferit nici o sancţiune şi nici nu figurează ca inculpat în vreo cauză penală;
- Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, în mod greşit, a stabilit că, el, contestatorul se află în situaţia prevăzută la art. 22, lit. e) din Normele nr. 2/1999, ale Băncii Naţionale a României, privind autorizarea băncilor, conform cărora la evaluarea unei persoane, pentru numirea într-o funcţie de conducere la o unitate bancară, se vor lua în considerare şi circumstanţe sau informaţii legate de calitatea persoanei respective, de acţionar, conducător, administrator la entităţi care au fost supuse vreunei sancţiuni dispuse de o autoritate din România ori această autoritate le-a refuzat sau retras autorizaţia în domeniul financiar-bancar. În acest sens, recurentul a arătat că: începând cu data de 29 iunie 1998, Banca C. SA s-a aflat în procedura de reorganizare judiciară; toţi administratorii judiciari numiţi au avut atribuţii de conducere în tot a activităţii băncii; exercitarea de către el a atribuţiilor de administrator a încetat la data de 19 ianuarie 1999, o dată cu numirea primului administrator judiciar, iar după această dată a exercitat, în calitate de vicepreşedinte, atribuţii de execuţie, conform fişei postului; pe durata mandatului său, activitatea de creditare a băncii nu a existat din cauza menţinerii crizei de lichiditate şi a imposibilităţii de a atrage resurse, singurele activităţi legate de operaţiunile de creditare fiind cele de recuperare a creditelor deja acordate; retragerea, în luna iunie 2000, a autorizaţiei de funcţionare, s-a făcut în condiţiile administrării judiciare, pe baza evoluţiei neperformante a creditelor acordate înainte de 1 septembrie 1997; în adoptarea măsurii de respingere a contestaţiei, Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a reţinut implicarea sa directă în activitatea de creditare, în perioada ianuarie 1996 – august 1997, când a deţinut funcţia de director la sucursala municipiului Bucureşti, deşi, la nivelul acestei sucursale nu a funcţionat niciodată un compartiment de credite, activitatea de creditare fiind organizată numai la nivelul centralei Băncii C. SA.
Intimata Banca Naţională a României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând următoarele:
- susţinerile recurentului, în opinia căruia Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a aplicat greşit prevederile art. 22 alin. (1) lit. e) din Normele nr. 2/1999, privind autorizarea băncilor, sunt neîntemeiate, întrucât în perioada septembrie 1997 – aprilie 2003, contestatorul a deţinut funcţia de vicepreşedintela Banca C. SA, căreia i-a fost retrasă autorizaţia în domeniul financiar-bancar. Pârâta a susţinut că, potrivit reglementării acestor norme, evaluarea unei persoane se face în fiecare caz, luându-se în considerare circumstanţe şi informaţii legate de activitatea, experienţa şi reputaţia persoanei în cauză, precum şi orice alte situaţii relevante, cum ar fi refuzul sau retragerea de către o autoritate a autorizaţiei în dosarul financiar-bancar, a unei entităţi în conducerea sau administrarea căreia persoana respectivă a exercitat responsabilităţi. În acest sens, intimata a mai arătat că: potrivit prevederilor art. 24 din Normele nr. 2/1999, ale Băncii Naţionale a României, la evaluarea persoanelor propuse în calitatea de administrator, se vor avea în vedere criteriile prevăzute la art. 22, alin. (1) şi art. 23, pentru conducătorii unei bănci; în perioada în care Băncii C. SA i-a fost retrasă autorizaţia de funcţionare, contestatorul a deţinut funcţia de vicepreşedinte a acestei bănci, iar în calitatea sa de membru al consiliului de administraţie, a luat parte la deciziile care au contribuit la deteriorarea poziţiei financiare a acesteia, neprezentând relevanţă faptul că nu a coordonat în mod direct activitatea direcţiei de creditare, ale cărei rezultate au condus la sancţionarea băncii;
- în perioada ianuarie 1996 – septembrie 1997, contestatorul a deţinut funcţia de director la sucursala municipiului Bucureşti a Băncii C. SA, fiind implicat, în mod direct, în activitatea de creditare al cărui mod de desfăşurare a reprezentat motivul principal al retragerii autorizaţiei de funcţionare a Băncii C. SA;
- avizul negativ pentru ocuparea funcţiei de director al sucursalei B. Bucureşti a Băncii Comerciale C. SA, a avut în vedere şi dispoziţiile art. 25 din Legea bancară nr. 58/1998, referitoare la asigurarea unui sistem bancar viabil, care presupune menţinerea încrederii depunătorilor, creditorilor şi a celorlalţi pe piaţă, precum şi evitarea unui risc operaţional care ar putea avea efecte negative asupra desfăşurării în bune condiţii a activităţii băncii;
- susţinerile contestatorului, potrivit căruia din anul 1999, până în anul 2003, conducerea Băncii C. SA a aparţinut administratorilor judiciari, sunt neîntemeiate, întrucât, chiar dacă în procesul de reorganizare judiciară a acestei bănci, judecătorul sindic a dispus această măsură, din comunicările băncii către Banca Naţională a României şi din fişa postului de vicepreşedinte al băncii, rezultă că funcţia respectivă a fost exercitată până la data de 18 martie 2003, când banca a intrat în faliment şi a fost desemnat ca lichidator judiciar, SC P.C. SRL.
Examinând atât actul administrativ atacat, cât şi toate actele şi lucrările dosarului, precum şi dispoziţiile legale incidente cauzei, această instanţă constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în cele ce urmează.
Potrivit art. 19 din Normele Băncii Naţionale a României nr. 3/1999, privind modificările în situaţia băncilor (republicate), persoanele desemnate să asigure conducerea unui sediu secundar al unei bănci, trebuie să aibă o bună reputaţie, evaluarea calităţii acestor persoane urmând a se face pe baza criteriilor specifice prevăzute pentru administratorii băncilor şi cu respectarea cerinţelor cuprinse în Normele privind autorizarea băncilor, emise de Banca Naţională a României.
În reglementarea art. 22 alin. (1) lit. e) din Normele Băncii Naţionale a României nr. 2/1999, privind autorizarea băncilor (republicate), deosebit de îndeplinirea condiţiilor de calificare şi experienţă profesională prevăzute de lege, evaluarea unei persoane se va face în fiecare caz, luându-se în considerare circumstanţe şi informaţii legate de activitatea, experienţa şi reputaţia persoanei în cauză, precum şi orice alte situaţii relevante, cum ar fi refuzul sau retragerea de către o autoritate, a autorizaţiei în domeniul financiar-bancar a unei entităţi, în conducerea sau administrarea căreia persoana respectivă a exercitat responsabilităţi.
Prin adresa de răspuns nr. VIII/1/MV/8836 din 11 august 2003, Direcţia de Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României a comunicat Băncii Comerciale C. SA că P.M. nu poate ocupa funcţia de director al sucursalei B. Bucureşti a Băncii Comerciale C. SA, întrucât acesta, în perioada septembrie 1997 – aprilie 2003, a deţinut funcţia de vicepreşedinte executiv în cadrul Băncii C. SA şi în calitatea sa de membru al consiliului de administraţie, a contribuit la deteriorarea poziţiei financiare a băncii, fapt ce a dus la retragerea autorizaţiei de funcţionare a acesteia, pentru modul inadecvat în care s-a acţionat în domeniul creditării, al clasificării şi constituirii provizioanelor specifice de risc, precum şi în domeniul limitării creşterii volumului creditelor neperformante şi al dobânzilor neîncasate.
Potrivit datelor cuprinse în curriculum vitae al contestatorului P.M. şi precizărilor din adresa de răspuns nr. 2452 din 30 septembrie 2003 a Băncii C. SA, către Banca Naţională a României, în perioada septembrie 1997 – aprilie 2003, contestatorul P.M. a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Băncii C.
Faptul că deteriorarea poziţiei financiare a Băncii C. SA a început, conform celor susţinute de recurent, înainte de desemnarea acestuia, ca vicepreşedinte executiv, iar desemnarea primului administrator judiciar, în cadrul procedurii judiciare prevăzută de Legea nr. 64/1995, s-a făcut în luna ianuarie 1999, nu poate duce la concluzia că recurentul nu a mai avut nici un rol în activitatea de conducere a acestei bănci.
Recurentul a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Băncii C. SA, în perioada în care acestei bănci i-a fost retrasă autorizaţia de funcţionare, semnând raportările prudenţiale ale băncii, iar în calitatea sa de membru al consiliului de administraţie, recurentul a luat parte la decizii care nu au contribuit la redresarea poziţiei financiare a băncii.
Pentru menţinerea încrederii depunătorilor, creditorilor şi a celorlalţi operatori pe piaţă şi pentru evitarea apariţiei unui risc reputaţional care ar putea avea efecte negative asupra activităţii Băncii Comerciale C. SA, în mod corect, Direcţia de Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României a avizat negativ ocuparea de către recurentul-contestator P.M., a funcţiei de director al sucursalei B. Bucureşti a Băncii Comerciale C. SA.
Pentru considerentele arătate, recursul declarat de P.M. urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.M. împotriva hotărârii nr. 40 din 6 octombrie 2003, a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1244/2004. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1252/2004. Contencios. Anulare proces-verbal... → |
|---|
